News

Ce au făcut inspectorii Fiscului la sediul Pfizer din România. Motivul pentru care compania a dat în judecată ANAF

Compania Pfizer Romania a chemat recent în instanță Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF.
25.01.2024 | 11:21
Ce au facut inspectorii Fiscului la sediul Pfizer din Romania Motivul pentru care compania a dat in judecata ANAF
Compania Pfizer Romania se judecă cu Fiscul. Colaj: FANATIK, Sursa foto: Hepta, Facebook ANAF
ADVERTISEMENT

Compania americană Pfizer a acționat în judecată România pentru că a încălcat contractul de achiziție a dozelor de vaccin din timpul pandemiei de COVID-19. Este vorba despre 29 milioane doze de vaccin pe care România nu mai dorește să le achiziționeze, a căror valoare este de aproximativ 550 milioane de euro. Citația a fost trimisă la Ministerul Sănătății și la Ministerul Afacerilor Externe.

Pfizer Romania a avut o datorie de 12,6 milioane lei care a fost anulată

Pfizer cheamă România în fața Primei camere a Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles, primul termen fiind programat pe 20 februarie 2024. În țara noastră, compania activează prin intermediul Pfizer Romania, entitate care, la rândul ei, a dat în judecată recent ANAF-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), conform datelor consultate de FANATIK pe portal.just.ro.

ADVERTISEMENT

Pe 23 august 2022, Pfizer Romania a înregistrat o cerere de chemare în judecată, la Tribunalul București. În ultimii ani, ANAF-DGAMC a efectuat mai multe controale la Pfizer și a decis că compania are o creanță de 12.644.307 lei, dar acest act a a fost anulat ulterior, pentru că au intervenit niște facilități fiscale. Pfizer a primit înapoi această sumă, dar dorește să încaseze și dobânzile aferente, de 1.242.547 lei.  Aceste dobânzi de întârziere sunt aferente sumelor impuse la plată prin acte administrativ-fiscale desființate și restituite cu depășirea termenului legal.

Pfizer a arătat că a avut loc o inspecţie fiscală în urma căreia a fost impusă, cu titlu de obligaţii principale, TVA şi, cu titlu de obligaţii accesorii, dobânzi, penalităţi şi majorări de întârziere. Împotriva acestor măsuri a formulat contestaţie fiscală în urma căreia s-a dispus desfiinţarea actelor şi refacerea inspecţiei fiscale, în urma căreia s-a impus un cuantum mai mic al TVA-ului şi accesoriilor.

ADVERTISEMENT

Având în vedere că a achitat aceste sume ca urmare a impunerii lor, în termenul de plată, că a achitat şi accesoriile, beneficiind şi de prevederile amnistiei şi având în vedere că aceste acte au fost desfiinţate, Pfizer a formulat o cerere de dobânzi pentru perioada în care a fost lipsită de folosinţa acestor sume. În motivarea cererii, Pfizer a arătat că, în perioada 19.12.2013 – 26.04.2017, o echipă de inspectori din cadrul ANAF-DGAMC a efectuat la sediul societății o inspecție fiscală parțială, fiind supusă verificării TVA aferentă perioadei 01.02.2008 – 30.06.2012.

Pfizer Romania a beneficiat de anularea integrală a penalităților de întârziere

La data de 25.05.2017, organele fiscale au emis Raportul de inspecție fiscală nr. F-MC 158/25.05.2017, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-MC 251/25.05.2017 și Decizia referitoare la obligații fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere nr. 219/19.06.2017, prin care au fost impuse în sarcina Pfizer: obligații fiscale suplimentare în cuantum de 12.820.414 lei, reprezentând TVA și obligații fiscale accesorii în cuantum de 10.898.053 lei aferente TVA stabilită prin decizia de impunere inițială.

ADVERTISEMENT

Acestea au reprezentat majorări/dobânzi de întârziere în cuantum de 8.823.782 lei și penalități de întârziere în cuantum de 1.901.262 lei. Ulterior, la data de 19.06.2017, organul fiscal de administrare a emis Decizia de accesorii prin care au fost actualizate obligațiile fiscale accesorii până la data plății TVA, fiind astfel impuse în sarcina Pfizer obligații fiscale accesorii suplimentare în cuantum de 2.046.139 lei reprezentând: dobânzi de întârziere în cuantum de 1.364.093 lei și penalități de întârziere în cuantum de 682.046 lei. În baza actelor de impunere emise și în vederea beneficierii de facilitățile fiscale prevăzute de OUG nr. 44/2015, Pfizer a achitat la data de 15.06.2017 suma de 17.202.772 lei, astfel: 12.820.514 lei reprezentând TVA; 3.553.472 lei reprezentând dobânzi de întârziere aferente TVA; 278.685 lei reprezentând majorări aferente TVA; 624.760 lei reprezentând dobânzi de întârziere aferente TVA.

Pfizer a beneficiat de prevederile OUG nr. 44/2015 achitând doar o cotă de 22.9% din majorările de întârziere impuse la plată și respectiv 45.8% din dobânzile de întârziere și obținând anularea diferenței de majorări/dobânzi de întârziere și respectiv anularea integrală a penalităților de întârziere, acesta fiind motivul pentru care Pfizer a solicitat dobânzi exclusiv asupra accesoriilor efectiv achitate în mod nelegal. Pfizer Romania a arătat în instanță că, în perioada 05.02.2018 – 18.06.2018, la sediul companiei a fost efectuată de către o altă echipă de inspectori din cadrul DGAMC refacerea inspecției fiscale în ceea ce privește TVA pentru perioada 01.02.2008 – 30.06.2012.

ADVERTISEMENT

Datoriile Pfizer Romania erau de 425 milioane lei

În data de 25.06.2018 organul de inspecție fiscală a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice și a raportului de inspecție fiscală. Prin intermediul deciziei de impunere ulterioare, DGAMC a impus Pfizer doar suma de 20.780 lei reprezentând TVA, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor legale, Pfizer a fost îndreptățită la restituirea sumelor achitate în baza actelor administrativ-fiscale anulate.

Instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 182 alineat 2 din Codul de procedură fiscală, întrucât Pfizer deține o creanță în cuantum de 12.664.307 lei rezultată dintr-un act administrativ fiscal care ulterior a fost anulat, creanța fiscală a fost stinsă anterior anulării actului administrativ, iar creanța reclamantei a fost compensată cu obligațiile de plata declarate de către societate aferente TVA, respectiv suma de 4.509.020 lei la data de 25.09.2018, suma de 3.883.112 lei la data de 25.10.2018 și suma de 4.282.955 lei la data de 25.11.2018, după cum se arată în dosarul consultat de FANATIK.

Prin raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză s-a stabilit valoarea totală a dobânzilor de 0,02% pentru lipsa de folosință a sumei totale de 12.664.307 lei, calculate începând cu data de 15.06.2017, până la data de 25.09.2018, 25.10.2018, respectiv 25.11.2018, la suma de 1.256.153 lei, reclamanta majorându-și cuantumul obiectului cererii la această suma la termenul de judecată din data de 12.12.2023. Pentru aceste motive, instanța a admis cererea Pfizer, pe 21 decembrie 2023, prin care obligă ANAF-DGASPC să plătească reclamantei suma de 1.256.153 lei, reprezentând dobânzi fiscale calculate de la data de 15.06.2017, până la data de 25.09.2018, 25.10.2018, respectiv 25.11.2018. Astfel, dosarul prin care Pfizer Romania solicită ANAF –DGAMC dobânzi care au ajuns, între timp, la 1,689,910.03 lei, are programat primul termen pe 7 martie 2024 la Tribunalul București. Conform datelor de la Ministerul de Finanțe, firma Pfizer Romania SRL a înregistrat un profit net  de 71.685.459 lei în 2022, în timp ce datoriile erau de 425.392.578 lei.

ADVERTISEMENT