Incidentul ar fi avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, la o școală din localitatea Biertan. De atunci este scandal între primărie și firma producătoare care își aruncă reciproc acuzații.
Primarul localității Biertan susține că elevii ar fi găsit în sandvișuri fire de păr și muște. Potrivit edilului, nu ar fi singura problemă legată de acest producător, fiind constatate și greșeli în etichetarea alimentelor primite de copii.
”Primele probleme au fost legate de faptul că avizul de însoțire a mărfii nu conținea declarația de conformitate care să confirme calitatea produselor. Apoi, etichetarea era greșită, scria că firma aduce ceva și de fapt aducea altceva. […] Trebuie să scrii ce mănâncă copilul acela, să pot să știu a doua zi ce a mâncat dacă are o problemă. Asta este o problemă pe care am avut-o cu ei.
Altă problemă este faptul că mai mulți copii au reclamat faptul că au găsit chiar fire de păr în sandviș, avem fotografiile, au găsit chiar și o musculiță într-un sandviș. Am anunțat de luni DSP Sibiu, au venit în control cu ce ține de partea lor și au redirecționat sesizarea noastră către Protecția Consumatorului și către DSVA.
A doua zi, când am găsit fire de păr, am făcut sesizare la DSVA Sibiu, DSVA Mureș. Instituțiile care verifică calitatea produselor și conformitatea a ceea ce livrează trebuie să confirme aceste nereguli pentru a sista contractul. Avem confirmări și de la Protecția Consumatorului că vor veni să vadă și ei care este situația”, a declarat Mircea Dragomir, primarul din Biertan, pentru publicația Turnul Sfatului.
De cealaltă parte, firma care distribuie mâncarea elevilor neagă acuzațiile pe care le cataloghează drept false și acuză primarul că ar fi plantat firele de păr ca o strategie de a o scoate din licitația pentru distribuția de alimente în școală pentru că și-ar fi dorit un alt câștigător.
”Au fost făcute abuzuri încă de la început, domnul primar a cântărit acele sandvișuri cu un cântar neomologat. Au făcut lucruri critice și nelegale, din punctul nostru de vedere. Sunt plantate acele fire de păr, să ni le dea dacă le mai au să le trimitem către probe ADN. Totul este o minciună și o strategie pentru a ne scoate pe noi din licitație”, se arată în punctul de vedere al firmei NEXT CO din Sighișoara.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu a precizat pentru sursa citată că a efectuat control la școala respectivă și, în ceea ce privește aspectele aflate în competența DSP, nu au fost constatate deficiențe.
”Pe partea care ne revine nouă, spații de depozitare și mijloace de transport al alimentelor, nu s-au constatat deficiențe.
Având în vedere că principalul aspect reclamat a fost calitatea necorespunzătoare a sandvișului oferit și probleme legate de etichetarea produsului am redirecționat reclamația atât către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș (calitatea alimentelor), cât și către OPC Mureș (probleme de etichetare și altele) care au competența de verificare și dispunerea de măsuri pe aceste aspecte.
De ce la Mureș? Deoarece furnizorul are atât sediul social, cât și punctul de preparare a sandvișurilor în acest județ”, a explicat Horațiu Cojocaru, directorul DSP Sibiu.