Crăciunul este perioada din an care aduce cea mai mare bucurie în sufletele oamenilor. Anul acesta, ca de obicei, nu au fost uitați nici cei care, dintr-un motiv sau altul, se află în spatele gratiilor. Pentru că această sărbătoare este magică pentru toată lumea, Agenția Națională a Penitenciarelor a avut meniu special pentru deținuți.
Deținuții din România au avut și ei ocazia să simtă spiritul sărbătorilor de iarnă. În ziua de Crăciun, persoane din spatele gratiilor au avut parte de un meniu special, așa cum nu mai este în nicio altă zi.
În ziua de Crăciun, persoanele private de libertate au parte de un meniu adaptat nevoilor fiecăruia. Astfel, în funcție de religie, regim alimentar sau alte aspecte, farfuriile deținuților au arătat diferit în zi de sărbătoare.
Într-o zi normală, valoare mesei unui deținut este de maxim 3.11 lei pe zi. Însă, în ziua de Crăciun, aceasta a fost majorată din dorința de a le pune tuturor mâncare pune în farfurie.
În ziua de Crăciun, masa unui deținut a ajuns să coste 5.50 de lei, semn că autoritățile s-au gândit la această zi specială și au vrut ca deținuții să simtă un pic din magia Crăciunului.
Nu au fost uitați nici străinii aflați în centrele de cazare. Pentru ei au fost gândite meniuri speciale care să corespundă nevoilor. De exemplu, străinii de origine indiană au avut feluri de mâncare fără carne de vită. La fel, în cazul străinilor de religie musulmană, meniul nu a conținut deloc preparate pe bază de carne de porc.
În ziua de Crăciun, deținuții au avut la micul dejun ceai, pâine, brânză, pateu de porc sau pasăre și tobă, un preparat tradițional, specific Crăciunului. Prânzul a fost și el unul delicios și a avut trei feluri de mâncare.
La această masă, deținuții au savurat ciorbă de porc, pui sau vită, sarmale sau varză à la Cluj. Din meniul de Crăciun nu a lipsit nici tradiționalul cozonac.
Pentru cină, deținuților le-a fost preparate piure de cartofi, friptură de porc sau pui, salată și fructe. Variantele au fost diverse, astfel că fiecare și-a putut alege ce este mai bun pentru el.
Agenția Națională a Penitenciarelor nu ia în considerare preferințele alimentare ale deținuților doar în zilele de sărbătoare. În fiecare zi, sunt servite feluri de mâncare care să corespundă cu religia sau cu regimurile alimentare ale celor privați de libertate.