News

Ce avere are Liviu Dragnea și în ce dosare mai este cercetat fostul lider PSD! „Cu ce câștigă Irina, cu ce mă mai ajută copiii, nu mor de foame”

Ce avere are Liviu Dragnea și în ce dosare mai este cercetat fostul lider PSD eliberat recent din închisoare
20.09.2021 | 12:30
Ce avere are Liviu Dragnea si in ce dosare mai este cercetat fostul lider PSD Cu ce castiga Irina cu ce ma mai ajuta copiii nu mor de foame
Liviu Dragnea are sechestru peste avere impus de DNA. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Averea lui Liviu Dragnea a stârnit mereu controverse și autoritățile au luat de mai multe ori la puricat banii pe care acesta i-a făcut. Fostul lider al Partidului Social Democrat s-a aflat pe prima pagină a ziarelor și subiectul Belina a fost întors pe toate fețele. Cu toate acestea, Dragnea a explicat că se consideră un om normal fără averi impresionante.

A recunoscut însă că pe vremea în care lucra în domeniul privat a reușit să facă bani mai mulți, bani pe care i-a pus în conturi și de care s-a ajutat ulterior. Dragnea s-a lăudat de curând ca fiind primul personaj cu inițiativă privată din sudul României după momentul decembrie 1989.

ADVERTISEMENT

Ce avere are Liviu Dragnea și în ce dosare este cercetat fostul lider PSD!

De altfel, presa a scris că Liviu Dragnea a început afacerile cu o cârciumă de sat. Încet, dar sigur acesta s-a extins și a reușit să pună stăpânire peste un hotel din Turnu Măgurele, dar și pe cel mai important restaurant al orașului.

A urmat intrarea în politică și cel ce avea să devină președintele Partidului Social Democrat a agonisit încet, dar sigur și alți bani sau alte domenii. Spune însă că a fost verificat la sânge de oamenii legii, oameni care n-au reușit să descopere nici măcar un leu în plus față de ce a notat în declarația de avere.

ADVERTISEMENT

„Am avut două cercetări din partea ANI în ceea ce privește așa-zisa avere, eu având declarația de avere începând cu 1996. În perioada 2009-2012, am fost cercetat pe avere, incompatibilitate, conflict de interese. Au fost nevoiți să claseze lucrarea.

În 2017, o persoană fizică a sesizat ANI, cred că era un deputat USR, dacă nu greșesc. Au verificat 3 ani, până-n 2020. Am primit acest document în dec. 2020. Se vorbește de analize din 1991. Au verificat în țară tot ce se putea verifica, nu numai ANI.

ADVERTISEMENT

Au verificat și afară și au și scris că autoritățile braziliene nu au informații, nu au găsit dețineri ale mele sau ale interpușilor. Au mai spus că au cerut și-n SUA. În final, se clasează”, a spus Liviu Dragnea la Realitatea Plus.

De ce are Liviu Dragnea sechestru pe avere

Vă readucem aminte că, deocamdată, Liviu Dragnea are sechestru pe bunurile mobile și imobile deținute, sechestru impus de Direcția Națională Anticorupție.

ADVERTISEMENT

Procurorii DNA încearcă în acest fel recuperarea prejudiciului din dosarul Tel Drum, prejudiciu estimat la peste 127 de milioane de lei.

Concret, pentru fostul șef PSD s-a instituit sechestru asigurator și poprire asiguratorie până la concurența sumei de 127.547.366 de lei „asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute de acesta în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum şi asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terţe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”.

De asemenea,  s-a instituit sechestru pe o sumă de 63.000 de lei, pe care a luat-o prin promisiunea de vânzare-cumpărare.

Câți bani are Liviu Dragnea

Dacă ne raportăm la ultima declarație de avere pe care a depus-o în luna iunie 2019, Liviu Dragnea deține un apartament de 80 de metri pătrați și un spațiu comercial în Turnu Măgurele.

La capitolul autoturisme, fostul lider al social democraților se laudă cu două mașini, o Skoda Superb și un BMW X5.

Despre bani se știe că în contul bancar, Liviu Dragnea avea atunci nu mai puțin de 184.988 lei. Încasa înainte de condamnare un salariu anual de 153.384 lei, bani de la care și-a luat însă adio.

Nu aici s-a terminat averea lui, Dragnea împrumutând hotelul Turris din Turnu Măgurele cu 80.710 euro și 450.110 lei.

„Din ce cred eu, unul care face 1 mil. în România nu poate să-l ascundă. Am hotelul de la Turnu Măgurele, un apartament la Turnu Măgurele. N-am fost toată viața bugetar, în 1990 am fost prima inițiativă privată din sudul României, asociație cu scop lucrativ.

În `96, când am devenit prefect, aveam un complex hotelier, trei restaurante, dintre care cel mai mare din județ, două centre en gros, trei magazine, aveam terenuri intravilane, aveam clădiri. De la 20 și ceva de ani am muncit de mi-au sărit capacele.

Ce-am avut ca terenuri, o mare parte le-am vândut ca să pot face la Alexandria un loc în care pot să stea copiii mei. Trăiesc din două treimi din salariu, pe restul fiind pus sechestru. Nu câștig foarte mult, dar cu ce câștigă Irina, cu ce mă ma ajută copiii, nu mor de foame, mai ales de unde am venit, oricum mănânc mai mult”, a mai zis Liviu Dragnea.

Ce alte dosare mai are pe rol fostul lider PSD

Două treimi din salariu, dar o mulțime de alte dosare. Liviu Dragnea are, în continuare, numeroase probleme cu Justiția și trebuie să răspundă în fața legii în alte două situații în care este acuzat de corupție.

Între timp a pornit morișca dosarului Tel Drum, unul în care fostul președinte al Camerei Deputaților este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, instigare la infracțiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false.

De asemenea, DNA l-a chemat la raport și în cazul vizitei de la Washington acolo unde s-a pozat alături de Donald Trump. Procurorii susțin că aceasta a reprezentat, de fapt, o mită.

250 de mii de dolari ar fi negociat un om de afaceri care, în schimb, ar fi primit promisiunea că afacerile îi vor fi ajutate de Executivul condus din umbră de Liviu Dragnea.

ADVERTISEMENT