Ce caută Alibec la Națională? O eternă speranță care moare speranță…

O să râdeți, moartea are simptome de viață! Ca și anunțurile publicitare: „Uitat înmormântare, hai la bairam! Sau în urna a doua, ca la crematoriu”. Câtă fericire ne mai tremură în măduvă! Am egalat din morți prin eterna fantomă fotbalistică Bicfalvi, în fața unei Irlande Nordice mai sucombate ca niciodată. O fericire crudă, inodoră, „mai” incompetentă decât Alibec, omul care se pretinde fotbalist, dar care exprimă neputința, în sensul ei astronomic.

Sigur, lipsa de memorie mă face să mă gândesc doar cu gândurile mele. Dar nu țin minte să fi văzut, de ceva vreme, un meci atât de prost, în care România să fie atât de absentă, măcar la capitolul atacanților. Nu vă ascund că, pe pe parcursul jocului, dezamăgit, am discutat noțiunea „Irlanda de Nord – România”, cu doi prieteni, ambii scriitori, unul dintre ei chiar editorialist la FANATIK.RO. Niciunul nu era mofluz și bleg, holbând ochii de admirație la tactica domnului Mirel Rădoi. Ca jurnalist sunt de acord, ca român îmi e teamă, ca oltean, mă înfiorez…

N-am plecat la înmormântare după meciul cu nord-irlandezii, cum am pornit atunci când ne-au bătut cu 1-0 la București, de n-am mai văzut „Mundialul ‘86” decât din abțibilduri sau  la TV-ul dat „pe bulgari”. Dar a fost un meci prost, leșinat, la finalul căruia ne-am bucurat că am intrat într-o raclă, în fine, într-o urnă, mai călduroasă decât aia de la subsol. Nu e cazul să ne bucurăm, ci să răsuflăm triști prin batiste, pentru că am ajuns să sărbătorim parastase, în loc de botezuri. Atât putem!

Andrei Dicu, editorial sinistru: Uitat înmormântare, vivat urna a doua! Ne incinerăm cu Alibec!

Echipa Națională a României nu este o „echipă”, ci o adunătură. Nu ai cum să învingi pe nimeni decât dacă te lasă ei, darămite să te califici la un turneu final, numai… tot dacă te lasă  tot „ei”. Atenție la non-combatul de la „U21”… Și aici, cu irlandezii, a fost tot un fel de non-combat. În sensul în care aproape că mai aveam un pic și ne băteam singuri, dar la un moment dat ne-am trezit, cumva curios, abia când ne aspirau ochii către greață, privind ce jucam.

Digi24.ro

O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un concurs de frumusețe și s-a calificat pentru Miss Argentina

Am crezut că avem o Națională pragmatică. După mintea unora, dacă așezi pe tabla de șah trei fundași centrali, înseamnă că ești mobilat. Am crezut că Alibec, vârât cu forcepsul în echipă în timp ce Pușcaș șoma, este, iarăși, o soluție. Plâng pentru Universitatea Craiova, dacă Mirel Rădoi va deveni antrenorul oltenilor. Mi-e milă de ei și de el. „Pragmatismul” inculturii stă în forța semidoctului de a se face frate cu realitatea.

Mirel Rădoi este atât de bun antrenor acum precum este Alibec fotbalist. Glumind, în 5 ani, am impresia că marele atacant Alibec (dacă îl chema Ali Beg îl credeam vreun cuceritor, nu un înfrângător) a marcat aproape o jumătate de gol, și aia… cu Dinamo. Adicătelea cu râsul-râsului. Ce caută acest om la Națională? Ce caută eterna speranță, care moare speranță? Vârful care nu arată a vârf?…

Inteligența „care este” și maestrul Rădoi

Antrenorii români au căpătat o marotă. Vorbesc prea des despre „atitudine” și mai ales despre „inteligență”. Așa s-a dezvoltat și Mirel Rădoi. Ati observat mesajele dumnealui, motivaționale, de tip corporaționist? Din cauza liniștei se renunță la frică, la nereușită, la rușine, la incertitudine, la sacrificiu, la greșeală, și astfel se naște mulțimea cenușie care vrea numai să-i admirăm pe eroi, din lenea lor de a trăi.

Această echipă nu mai are neliniști. Nu mai are vlagă. Nu mai are frica „pozitivă”, care te face să muncești. Nu pentru alții, ci pentru tine. A ajuns dintr-un eroism o mizerie de remiză. Este rușinos, ba chiar grobian. Nu pricep ce sărbătorim!

Digisport.ro

FOTO Cine este modelul care i-a ”furat” inima lui Jude Bellingham: este cu 5 ani mai mare decât starul de la Real Madrid

Inteligența unei nații stă în puterea sa de a renaște, nu de a supraviețui. Îmi aduc aminte de un anumit fost primar, care folosea niscaiva pluraluri „care este”, drept teză de doctorat. Așa s-a promovat și el, ca Echipa Națională. L-a ajutat „formatul” și mai ales faptul că alții știu să bată, cum nu știm noi. 5-0 a fost scorul Serbiei, cu amicii ruși. Ăștia din urmă, după ce le-a dat – acoladic –  Maia Sandu un 1-0 la „rejucarea” voturilor, au mai căpătat și 5 bomboane de la sârbi. Îi iubesc pe sârbi, și pe Maia Sandu, pentru că ei au câștigat normal. Nu prin 1-1.

„Maestrul” Rădoi nu are niciun motiv de bucurie. Singura sa fericire  este că, dintr-o înmormântare, a promovat într-o incinerare mai „mișto”. Adică în urna a doua. Și asta, cu greu. Focul arde. Și totuși, un miros tare de apă îmi scutură nările. Și rănile.

Alibecule, fă-te că lucrezi!