Celine Dion a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide (SPR). Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte din acest motiv. Boala este una extrem de rară, care care poate afecta semnificativ viața de zi cu zi a unei persoane.
Cântăreața de origine canadiană a fost nevoită să-și anuleze numeroase concerte din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă de ceva timp.
Joi, Celine Dion a anunțat, pe pagina sa de Instagram, că suferă de “tulburare neurologică foarte rară”.
“Recent, am fost diagnosticată cu o tulburare neurologică foarte rară, numită în engleză stiff-person syndrome.”, a declarat îndrăgita artistă.
Din această cauză, vedeta și-a amânat sau și-a anulat unele concerte din cadrul turneului Courage World Tour. Acesta era programat pentru vara anului 2023.
Unul dintre concertele pe care le-a amânat este și cel care ar fi trebuit să aibă loc pe 11 iulie la București, la Arena Națională. Cei care au achiziționat bilete au fost anunțat că li se va rambursa contravaloarea acestora.
Artista a fost diagnosticată cu sindromul persoanei rigide (SPR), o patologie neurologică rară. Boala este caracterizată de o rigidizare musculară progresivă, precum şi de episoade repetate de spasme musculare dureroase.
Această boală îi provoacă lui Celine Dion dificultăți la mers. Totodată, afecțiunea o împiedică să-și “folosească corzile vocale” așa cum și-ar dori.
“Mă întristează enorm că trebuie să vă spun astăzi că nu voi fi pregătită să îmi reîncep turul prin Europa, în februarie.”, a mai anunțat cântăreața.
Celine Dion i-a asigurat pe fani că are alături “o echipă excelentă de medici”.
Vezi această postare pe Instagram
Vârful de incidență al acestei boli se situează în jurul vârstei de 45 de ani, iar Celine Dion are 54. Simptomele evoluează de-a lungul lunilor și anilor, potrivit orpha.net, un portal dedicat bolilor rare.
În cazul SPR, rigiditatea musculară fluctuează, de cele mai multe ori – se agravează, după care se ameliorează –, și survine, de obicei, în același timp cu spasmele musculare.
Acestea din urmă se pot produce întâmplător sau pot fi declanșate de diverse evenimente, cum ar fi un zgomot brusc sau un contact fizic ușor.
Cauza sindromului persoanei rigide încă nu a fost descoperită. Cu toate acestea, medicii sunt de părere că ar fi vorba despre o maladie autoimună, care se manifestă alături de alte boli autoimune.
Diagnosticul acestei boli este bazat, în principiu, pe examenul clinic, fiind confirmat prin identificarea unor anticorpi și a unor anomalii electromiografice caracteristice.
Din cauza simptomelor specifice, persoanele diagnosticate cu SPR pot avea dificultăți de deplasare. Activitățile lor zilnice pot fi semnificativ afectate de boală.
Se poate efectua o scanare a măduvei spinării pentru a exclude cauzele mecanice, cum ar fi prezența unei hernii de disc sau a unui chist la nivelul măduvei osoase.
SPR este o maladie extrem de rară. Incidența SPR ar fi de aproximativ un caz la un milion de persoane, potrivit organizației americane NORD, care are ca scop sprijinirea persoanelor afectate de boli rare.
Tratamentul pentru această afecțiune vizează ameliorarea simptomelor manifestate la fiecare persoană. De multe ori, tratamentul nu include neapărat medicamente, ci stretching, termoterapie, hidroterapie, masaj sau acupunctură, notează digi24.ro.
Unele medicamente pot fi prescrise pentru tratarea rigidității musculare și a spasmelor periodice.