Life

Ce este, de fapt, iridiul. Metalul e mai scump decât aurul, platina și diamantele

Iridiul, singurul metal care a reușit să ia fața aurului atunci când vine vorba de valoare și prețiozitate. Ce face ca acest metal să fie unul special
09.01.2024 | 17:30
Ce este de fapt iridiul Metalul e mai scump decat aurul platina si diamantele
Metalul care a luat fața aurului atunci când vine vorba de valoare. Sursa foto: Freepik
ADVERTISEMENT

Atunci când vorbim de metale prețioase, toată lumea se duce cu gândul la clasicul aur sau la diamante. Ei bine, valoarea acestora este cu mult surclasată de către un metal mult mai prețios. Iridiul este unul dintre metalele cele mai bune în care se poate investi, iar asta pentru că este extrem de prețios și de valoros.

De ce este iridiul mai scump de aurul

Nu multă lume știe că aurul, diamantele sau platina nu sunt cele mai prețioase și mai valoroase metale din lume. Înaintea lor se află iridiul, un metal care are numărul atomic 77 și despre care nu se vorbește prea mult.

ADVERTISEMENT

Numele metalului nu este deloc unul ales la întâmplare. Potrivit omofon.ro, termenul care definește acest metal este de origine greacă. Acesta provine de la Iris care, în traducere înseamnă curcubeu.

Pentru cei care nu știu care este legătura dintre curcubeu și Iridiu, ei bine, componenții lui sunt extrem de colorați. De aici și numele său plin de simbolistică.

ADVERTISEMENT

Pentru cei care nu știu prea multe despre iridiu, acesta se găsește în stare solidă, atunci când este lăsat la temperatura camerei. Similar adversarului, aurul, Iridiul are un punct de topire extrem de ridicat.

Prețul iridiului este de 4.500 de dolari uncia

Iridiul nu doar că nu se topește foarte ușor, dar mai are o caracteristică ce îl face deosebit. Acest metal este cel mai rezistent la coroziune din întregul tabel periodic.

ADVERTISEMENT

Iridiul este un metal destul de rar și nu a trezit interesul prea multor persoane. În schimb, istoria sa este una destul de veche, fiind descoperit de către Smithson Tennat. Acest chimist de origine engleză împreună cu echipa sa au descoperit iridiul în anul 1803.

Potrivit LiveScience, modul de descoperire al lui a fost unul inedit. Metalul valoros a fost găsit după ce platina s-a dizolvat într-un amestec foarte puternic de acizi, numit aqua regia.

ADVERTISEMENT

În prezent, zonele cele mai bogate în minereuri de iridiu sunt Alaska, Brazilia, Africa de Sud, Myanmar și Rusia. Dată fiind densitatea sa foarte ridicată, nu este de mirare că acest metal nu se găsește la tot pasul.

De obicei, iridiul este folosit foarte rar sub forma sa pură și naturală. De cele mai multe ori, acesta se combină cu platina pentru a crea aliaje mai ușoare, care conțin un mic procent de Iridiu.

Cele mai dese obiecte la care este folosit iridiul sunt bijuteriile, metalele chirurgicale și contactele electrice. Însă, tot din iridiu sunt confecționate și vârfurile stilourilor.

ADVERTISEMENT
Tags: