Kristina Cepraga, momente grele de când a revenit în România: “Este o încercare a vieții pentru care nu eram pregătită”

Kristina Cepraga mărturisește că cel mai greu moment din cariera ei se întâmplă acum, odată cu întoarcea în România. După ce a trăit și a muncit 20 ani în Italia, la Roma, cunoscută actrița a decis să revină acasă, chiar dacă aici nu a jucat niciodată în vreun film.

Kristina Cepraga, moment dificil la revenirea acasă: “Întoarcerea în România m-a luat pe nepregătite”

Toată lumea își aduce aminte de Kristina sau Kitty Cepraga de pe vremea când era o cunoscută prezentatoare apoi VJ-iță la posturile muzicale autohtone. Acum aproape 20 de ani, a decis a plece în Italia și să ia viața de la început. Acolo a devenit o foarte cunoscută actrița, scenaristă, regizoare și producătoare de filme. A reprezentat Italia la importante festivaluri de film și a câștigat nenumărate premii. Chiar dacă a avut de luptat, la început, cu ideile preconcepute ale italienilor, Kristina Cepraga a convins și mai mult decât atât. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru FANATIK.RO, cunoscuta actriță ne spune cu ce se ocupă acum, ce fel de mamă este pentru fiica ei, Aurora May, și de ce s-a întors în România. Își aduce aminte de copilăria ei, de relația specială cu tatăl ei și ne dezvăluie ce nu va accepta niciodată la noul bărbat din viața ei.

“Este o încercare pentru care nu eram pregătită”

De curând l-ai pierdut pe tatăl tău, omul pe care l-ai iubit enorm. Cum a fost relația voastră? Care sunt lucrurile esențiale pe care le-ai învățat de la el?

-Țin minte toate anecdotele din copilăria lui. Tata și-a dorit mereu să plece, era din Sighișoara și obișnuia să se uite peste un deal și să spună că acolo sunt alte țări pe care trebuie să le vadă. Toate întâmplările din copilăria lui erau legate de cum pleca el de acasă și îi speria mereu pe bunici. Acum tata a murit și a lăsat un gol infernal de mare. De la el știu că viața e prea scurtă și trebuie să te bucuri de ea și s-o trăiești la maxim.

Digi24.ro

Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai

“Prietenele mele erau leșinate după el pentru că era mucalit și foarte comic” își aduce aminte Kristina Cepraga de copilăria alături de tatăl ei

Dansam foarte mult cu tata, ascultam muzică, ne amuzam pentru că tata era vioi și haios, prietenele mele erau leșinate după el pentru că era mucalit și foarte comic. Am preluat și eu latura asta comică, în copilărie îmi plăcea să imit profesorii sau alți părinți care aveau diverse ticuri. Cu tata râdeam foarte mult pentru că avea un fel de a povesti întâmplările, le exagera, le înflorea ca să ne placă mie și fratelui meu.

Ce fel de mamă este Kristina Cepraga: “De multe ori ea este adultul și eu copilul”

Ce fel de mamă ești pentru Aurora May? Strictă sau permisivă? Ce-ti dorești să moștenească de la tine?

-Cred că sunt foarte relaxată și foarte prietenoasă. De fapt, sunt prietena ei cea mai bună, de multe ori ea este adultul și eu copilul. Nu am fost strictă niciodată, poate și datorită caracterului ei. Eu nu știu ce înseamnă nopți nedormite, colici, capricii. Este cel mai adaptabil copil din lume, a lăsat o casă unde a trăit 4 ani jumătate și s-a mutat într-o altă țară, complet diferită. Și-a lăsat prietenii, casa, mereu s-a adaptat cu zâmbetul pe buze. Aurora May se duce singură la culcare acum, de se miră și prietenele mele. Are un caracter splendid. Pofta de dulciuri trebuie să o gestionez mai bine, în rest totul este perfect.

Cum reușești acum să beneficieze Aurora May de prezența tatălui ei? Ați rămas în relații decente și firești, bănuiesc.

Digisport.ro

A doua cea mai bogată soție de fotbalist nu s-a ferit să spună lucrurilor pe nume despre viața privată: ”Acesta e prețul”

-Au o relație foarte bună, acum când vorbesc cu tine Aurora este cu el. Vine o dată la două săptămâni să stea cu ea sau mergem noi în Italia. Este un tată prezent, dedicat, s-a ocupat și se ocupă mereu de ea. Când era bebeluș îi schimba scutecele și o hrănea. El și-a dorit foarte mult un copil și noi am stat 10 ani împreună până s-o avem pe Aurora. Eram și noi doi copii când ne-am cunoscut.

“Nu știam că pot fi un pedagog bun pentru că sunt o persoană agitată și mă plictisesc foarte repede”

Știu că acum predai actorie în limba italiană, și nu doar atât. Cum este doamna profesoară Kristina Cepraga?

-Cred că sunt foarte mișto și copiii mă adoră. Sunt foarte copilăroasă și limbajul cu ei este mai firesc decât cel cu oamenii mari. Predau actorie în limba italiană deci fix nișă pentru mine. O am și pe Aurora May ca elevă. Să fiu profesoară mi se pare ceva ce, fără să-mi dau seama, îmi doream mult de tot. Nu știam că pot fi un pedagog bun pentru că sunt o persoană agitată și mă plictisesc foarte repede. M-am gândit că o să fiu dificilă și ca mamă și ca profesoară dar iată că m-am înșelat. Fac actorie cu copiii, public speaking, îi pregătesc pentru castinguri.

Ce proiecte ai pentru anul acesta?

-Anul acesta lucrez la cea dea 20-a ediție a Festivalului Bucharest International Film unde sunt director artistic și imaginea Focus Italia. Se va întâmpla la finalul lunii septembrie. Între timp încerc să accept un proiect într-un spectacol teatral, este ceva ce-mi lipsește în România, chiar dacă financiar nu este cea mai bună decizie. Și scriu la debutul meu regizoral cu un lung metraj. Vreau să continui să joc în filme în România și în Italia pentru că asta este meseria mea și va fi mereu.

“Și astăzi pereții blocului mai sunt pictați de mine”

Cum a fost copilăria ta? Te cațărai în pomi sau erai un copil cuminte?

-Am fost o combinație foarte interesantă. Fizic eram foarte fetiță, cu rochițe și pampoane, comportamental am fost foarte băiețoasă, eram toată ziua în copaci. Îmi plăcea foarte mult să fac spectacole de teatru în curtea blocului unde locuiam. Aveam vecini multe persoane din corpul diplomatic și eu mă imprietenisem foarte tare cu băieții consulului Zairului.  Erau băieții mei, eu făceam scenografia, ei jucau piticii din Albă ca Zăpada, am fost lider de mică. Am iubit atât de mult blocul în care am locuit, a fost o asemenea sursă de inspirație pentru copilăria mea încât scurtmetrajul meu, Tamara Echelon, are acest bloc ca locație principala. Și astăzi mai există pereții pictați de mine care constituiau decorurile spectacolelor mele când eram mică.

Kristina Cepraga își aduce aminte de copilărie: ” De mică am fost creativă și rebelă”

Țin minte că, într-o zi, am făcut un spectacol. Aveam cinci ani, am făcut invitații pe care am scris “Evenimentul Kristinei”, le-am dat tuturor vecinilor și am cerut 5 lei de invitație. Mama m-a certat groaznic când a venit o vecină să-i spună că a fost invitată la spectacolul meu. I-am explicat mamei că am cerut bani nu pentru mine, ci pentru actorii care au muncit să învețe rolurile. De mică am fost creativă și rebelă.

“Părinții erau să moară, au sunat la poliție, au fost la spitale”

Altă dată am plecat de acasă cu băiatul cel mic al consulului Zairului. Eu blondă, el foarte brunet…am decis amândoi să plecăm undeva, într-o insulă dintr-o colonie franceză. Ne-am făcut ghiozdanele, ne-am făcut și un senviș și am plecat în parc la Mântuleasa. Părinții erau să moară, au sunat la poliție, au fost la spitale, peste tot.

Kristina Cepraga, despre plecarea în Italia:” Cu un colț al gurii râdeam și cu celălalt eram foarte speriată”

Erai foarte tânăra când te-ai mutat în Italia. Nu ți-a fost frică de necunoscut, de o lume nouă, de lucruri cu care nu erai familiarizată?

-Abia terminasem facultatea. Nu mi-a fost frică pentru că adrenalina pe care am simțit-o în vene, că voi lua totul de la început, m-a făcut să merg mai departe. Sigur că am avut momente grele, părinții mei nu erau obligați să mă întrețină pentru că fusese alegerea mea, după un timp mi s-au terminat rezervele. Cu un colț al gurii râdeam și cu celălalt eram foarte speriată. Nu mă știa nimeni, dar puteam să-mi folosesc imaginația, era o formă de putere ca să o iau de la început, să încalec valul vieții. Acum sigur nu aș mai avea acest curaj și această nebunie, acum sunt părinte și toată schema mea de viață s-a schimbat total. Nimic nu mai contează în afară de copil. Am fost și eu foare surprinsă de această valență a mea de a mă dedica sută la sută fetei mele.

Tu erai deja foarte cunoscută în România. De ce ai vrut să o iei de la început?

-Unul din cele mai important aspect a fost că eu nu am știut ce înseamnă “carte de muncă”, am fost privilegiată. Acum, văzând cu ochii maturității acest privilegiu, știu că mi-a făcut foarte mult rău. Am avut un fel de comportament al greierului, nu al furnicii. Unele prietene se uitau fascinate la viața mea, cum mă îmbrăcăm, și sufereau că nu pot avea ce am eu. Eu și familia mea am fost exact opusul, azi trăim că mâine nu se știe ce se va întâmpla.

A avut de suferit din cazua frumuseții: “Esteticul mi-a adus multe dezavantaje”

Visul meu era să joc teatru și film, era un fel de completare a meseriei pe care o aveam în televiziune. Eram foarte bine remunerată și mă atrăgea această independență financiară. Nu am uitat să fiu un om foarte generos, așa am văzut la mine în familie și așa mi s-a părut normal. Dacă aveam mai mult să dau și altora.

Am decis să dau un concurs la Teatrul Nottara, nu am luat însă și am suferit, am considerat să mi s-a făcut o mare nedreptate, mă enerva faptul că eram văzută ca frumoasă, nu ca talentată. Mie esteticul mi-a adus multe dezavantaje. Rolul de prezentator tv era o construcție, un personaj și atât, nimic mai mult. Așa că am ajuns printre ultimele actrițe la Teatrul Național pentru rolul Desdemona din “Othello”. La final am rămas eu și încă o actrița și nu am avut curajul să renunț la televiziune. Banii au primat și astfel s-a făcut alegerea în destinul meu. Dacă mergeam la teatru trebuia să renunț la televiziune și nu am putut.

“Inițial am decis să plec în Italia doar pentru un an”

Când am terminat ultimul proiect în televiziune, “Bine ai venit la nunta ta” făcut de regretatul Valeriu Lazarov, mi-am dat seama că sunt liberă. Îmi dădusem și licența și am simțit că acum ori niciodată trebuie să fac ceva. La Londra era foarte scump, America era prea departe și extrem de scumpă așa că au rămas Franța și Italia ca opțiuni.  A primat Italia deoarece unchiul meu, care este ca un al doilea tată pentru mine, era acolo și știam că mă pot baza pe el, îmi plăcea limba foarte mult, conta experiența mea cinematografică din facultate. Și am decis să plec pentru un singur an, să fac o postuniversitară de actorie. Să deschid drumul altor studenți care vor să facă asta, să  aplice pentru o bursă și să plece, să aibă această șansă. Și am reușit.

Kristina Cepraga recunoaște că succesul i s-a urcat la cap:  “Nu m-am gândit că o să fie ceva efemer”

Toată viață ta a însemnat televiziune, film. A existat vreun moment în care celebritatea să ți se “urce” la cap?

-Da, mi s-a întâmplat, dar într-un mod naiv și inocent și pur. S-a întâmplat în perioada în care lucrăm la MCM România, m-au ales pentru Mtv și brusc aveam patru emisiuni, eram tot timpul pe coperțile revistelor, luam premii. Atunci am avut un moment în care m-am simțit așa…dar nu mi-a făcut bine deloc. Mă obișnuisem cu o formă de adrenalină care nu era bună. Mi s-a urcat la cap pentru nu m-am gândit că într-o zi o să am 40, 50 de ani și acest succes al meu este ceva efemer. Nu știam că trebuie să mă gândesc la siguranța zilei de mâine, eram doar un adolescent rebel dar foarte cuminte.

Cât de diferită este cinematografia românească de ce din Italia? Care sunt plusurile și minusurile?

-Sunt tentată să răspund că banii, dar sunt multe. Film înseamnă că trebuie să pornești de la o idee care devine poveste apoi scenariu de film. Acest scenariu este scris de niște oameni “îmbibați” în propriul lor canal din care își trag toate informațiile și emoțiile. Fiecare scenarist are alte experiențe la bază, diferite de fiecare familie și țară. Singurul lucru comun este limbajul non verbal, emoția, asta ne unește pe toți. Cu toții am plâns, am râs, am avut o prierdere.

“Stigmatul meu era e că veneam din România”

Diferența constă în multe elemente, cine e scenaristul, regizorul, producătorul și actorii. Eu, venind din România, am avut de la început un stigmat, aspectul fizic care m-a ținut departe de filmul de autor. Italienii m-au trimis la casting și mi-au spus să fiu eu însămi, ca regizorul să contureze un personaj, dar stigmatul meu e că veneam din România așa că personajele jucate de mine erau ori îngrijitoare, ori mamă săracă. În timp, i-am ajutat foarte mult să-și schimbe mentalitatea. La multe castinguri mă întrebau ce sunt părinții mei, și când le spuneam că mama e regizor muzical și tata jurnalist rămâneau cu gură căscată.

Kristina Cepraga, cel mai dificil moment din carieră: “Întoarcerea în România m-a luat pe nepregătite, este mai rău că atunci când am decis să plec în Italia”

Profesional, care a fost cel mai greu moment din cariera ta?

-Acum e cel mai greu. Pentru că după aproape 20 ani de Italia, de Roma, locul unde am trăit, am muncit, am născut, am avut niște mici afaceri, întoarcerea în România m-a luat pe nepregătite, este mai rău ca atunci când am decis să plec în Italia. Este, din toate punctele de vedere, o încercare a vieții pentru care nu eram pregătită. În România nu am jucat, nu sunt angajată la vreun teatru și ei nu lucrează cu colaboratori externi, doar cu angajații. Sunt ca un câine care își mușcă coada. Filme în România nu prea se fac, există prea puține roluri feminine pentru vârstă mea. Este foarte complicat, Italia are o paletă mult mai vastă.

Care este rolul care te-a marcat?

-Foarte mult mi-a plăcut rolul din The Last Leaf, foarte frumos scenariul, mi-a plăcut enorm să lucrez cu Fabrizio Ferracane. A fost un film care a venit și într-un moment de mare fericire a vieții mele. Apoi rolul Fatima, din scurtmetrajul făcut în totalitate de mine, Destino. Joc rolul unei iranience care fuge de război, am părul negru, cicatrice, sunt cu totul altă persoană.  Toate filmele le găsiți pe Cinepub.ro.

Kristina Cepraga, la un pas de tragedie pe platoul de filmare:  “M-au ochit lunetiștii, mi-au spus că puteau să mă omoare”

Mai ții minte o întâmplare de la filmări?

-Țin minte foarte multe întâmplări dar numai una era să se termine cu mine împușcată mortal, de-adevărat. Mi-am riscat viața total. Am filmat în cea mai mare gară din Italia, aveam rolul unei femei care cumpără o mitralieră pentru băiețelul ei. Din cauza inculturii și rasismului au crezut că puteam fi o posibilă teroristă așa că m-au luat lunetiștii ca în filme, cu punct de laser în cap, m-au pus la pământ și ne-au dus la poliție, toată echipa. Mi-am riscat viața foarte tare. Până la urmă am reușit să-mi dau jos peruca, m-am transformat la loc în Kristina, dar putea să îmi fie fatal. Mi-au spus polițiștii că puteau să mă omoare , la ei nu se trag focuri de averizare ca la americani. Până la urmă ne-au felicitat și ne-au dat drumul. Am reprezentat filmul acesta în Mexic, la Oaxaca, și aveam într-un fel sindromul impostorului. Eu, din România, să ajung să reprezint Italia, cu producția mea sută la sută, în Mexic

Kristina Cepraga nu e pregătită să-și refacă viața: “Vreau un bărbat bun care să aibă și o doză de nebunie foarte mare”

Ești o femeie frumoasă, super capabilă și cu capul pe umeri. Cum ar trebui să fie bărbatul care, la un moment dat, să te cucerească din nou?

-Mi-e teamă că în viața asta nu se va mai repeta să găsesc pe cineva. Sunt foarte pretențioasă, prefer să am o pauză care poate dura ani de zile decât să încerc și să cobor nivelul. Nivelul material este important dar nu esențial. Am trăit peste tot, am văzut de toate, am multă experiență și sunt adaptabilă. Vreau un om bun, nu pot empatiza cu un om care nu este bun și generos. Să fie sensibil față de copii, animale, bătrâni. Să aibă și o doză de nebunie foarte mare pentru că eu sunt atipică, nu sunt nici mamă nici rebelă în totalitate. Să-i placă să meargă și în ghetouri dar și în safari. Îmi doresc un om cu care să rad, să mă ia în brațe, sunt un om carnal, îmbrățișez și pup. Vreau să avem întruniri de familie, să facem glume. Nu aș putea să stau cu un bărbat sobru cu care să nu poți să te iei la mișto. Țin ca oamenii din jurul meu să aibă o doză de copilărie, să nu se ia foarte tare în serios.

“Îmi pare rău că, din cauza mea, nu am jucat eu în Filantropica”

Ai vreun regret?

-Sigur că am, numai că sunt deja asumată, dacă am făcu alegerea la vremea respectivă nu mai am ce să fac, nu-mi place să trăiesc în trecut. Regret totuși că, din cauza mea, nu am jucat în Filantropica. Am fost foarte mult timp supărată că nu am jucat eu rolul Dianei, m-a pus pe gânduri ce a spus Viorica Vodă. Dacă aș fi jucat nu aș mai fi plecat în Italia, rămâneam în România…dar uite că Vioricăi nu i-a adus noroc acel rol, a avut o viață grea. Politica după care mă ghidez în viață este cea din filmul Sliding Doors, sunt exemplul de om care a trăit ca un surfer, toată viața pe un val.