Luna martie este încărcată de tradiții și obiceiuri. Una dintre ele presupune să-ți alegi o babă, de pe data de 1 până pe 9. Din bătrâni se spune că acestea îți pot influența destinul, în bine sau în rău. De altfel, legenda celor 9 babe este cuprinsă de mister.
În credința populară babele sunt descrise ca niște vrăjitoare cu puteri ce pot schimba starea vremii. De asemenea, Baba Dochia, cea care ar aduce iarna, ar începe să se dezbrace de cele 9 cojoace, ceea ce este un semn bun, căci reprezintă sosirea primăverii, începutul sezonului cald.
Mulți când își aleg o babă din cele 9 se gândesc să aibă parte de o zi frumoasă. Însă, nu toți au parte de soare și temperaturi pe placul lor. Dacă în ziua babei tale afară va fi senin, cald și o vreme specifică primăverii, se spune că îți va merge bine tot anul viitor.
În schimb, dacă va ploua sau va ninge de ”baba ta”, anul viitor nu va fi tocmai prielnic. Se prevăd multă furie, supărare, ghinion la orice pas și necazuri din care cu greu mai poți ieși. Tot din bătrâni se mai spune că ziua babei tale nu a fost una frumoasă din cauză că ești un om rău la suflet.
Tradiția celor 9 babe este valabilă doar la români. Unii și le aleg în funcție de momentul când au venit pe lume. Cei care sunt născuți după 9, trebuie să adune cele două numere, iar rezultat va fi ziua babei lor. De exemplu, în cazul datei de 23 se adună 2+3, iar rezultatul va fi 5.
Strămoșii noștri aveau credința că primele zile din martie sunt când mai calde, când mai friguroase, ei numindu-le babe. Etnografii sunt de părere că legenda are legătura cu cea a Babei Dochia. Aceasta și-ar fi luat numele de la Sfânta Muceniță Evdochia, sărbătorită pe 1 martie.
În străvechiul calendar roman Baba Dochia este o întruchipare a anului vechi, adică anunță sfârșitul unei perioade și începutul alteia. Ea ar fi murit pe 9 martie, în timp ce urca pe un munte, împreună cu turma sa de ori, iar vremea ar fi fost una capricioasă.
Tot despre Baba Dochia tradiția mai spune că era foarte severă cu nora sa. O urmărea la orice pas și o obliga să facă treabă. La un moment dat, îi dă o misiune imposibilă, să spele lâna încât să o facă albă. Din fericire, un înger ar fi coborât din Cer și i-a dat o floare albă femeii ca să spele lâna cu ea.
Mare i-a fost mirarea nurorii când a văzut că floarea primită de înger dă roade. Baba Dochia ar fi văzut din depărtare cum partenera fiului său spăla lâna cu o floare, așa că s-a dus să verifice. Atunci, și-ar fi luat cu ea oile, dar și 9 cojoace.
Pe drum, ar fi fost când prea cald, când prea frig, iar Baba Dochia s-ar fi dezbrăcat pe rând de cojoace. Fără să-și dea seama, ar fi rămas în cămașă, iar la sosirea gerului a înghețat. Ca pedeapsă, Dumnezeu ar fi transformat-o în stâncă.