Dorel Vișan, unul din cei mai cunoscuți și apreciați actori români, are o pensie cu care nu se mândrește. Artistul a dezvăluit că sunt situații în care o duce greu financiar. Banii pe care îi primește de la statul român sunt o glumă!
Actorul cunoscut dintr-o serie de filme românești de mare succes a dezvăluit în cadrul unui podcast cu ce pensie s-a ales după zeci de ani de muncă. Dorel Vișan primește, așadar, lună de lună 1.400 de lei!
Este o sumă cu care, în mod evident, nimeni nu ar putea face traiului de zi cu zi, de la o lună la alta. Actorul s-a retras din viața publică în anul 2021 și s-a mutat la țară. Acolo, a redescoperit agricultura, așa că acum se definește ca un veritabil țăran român, fiind extrem de încântat să își lucreze propria ogradă.
Dorel Vișan se ocupă de propria sa livadă și spune că e în continuare muncitor, chiar dacă s-a distanțat de scenă. În urmă cu doi ani, acesta vorbea despre retragerea la țară. Acolo duce o viață simplă, dar plină de activitate.
„M-am retras la muncă, nu la moșie, fiindcă moșia e pretențioasă. Aceia care se retrag la moșie, nu lucrează. Ăia nu muncesc. Lucrează alții pentru ei”, a mărturisit Dorel Vișan în 2021 pentru impact.ro.
Cât despre lumea actoriei, Dorel Vișan a recunoscut, tot pentru sursa citată, că îl mai apucă uneori dorul de public, de scenă.
„Mai există un dor de scenă, dar s-a topit într-o lume care a dispărut. Fiecare generație are felul ei de a se manifesta. Din păcate, trăim într-o lume în care generațiile tinere au fost derutate. Li s-a dat credința mincinoasă că sunt liberi.
Fără să li spună că libertatea implică și responsabilitate… Și așa am ajuns să trăim într-o lume în care nimeni nu mai răspunde pentru cuvântul pe care-l rostește sau de chipul pe care-l înfățișează”, a mai declarat Dorel Vișan.