Sport

Ce probleme medicale a avut Christian Eriksen. Alarmă acum 3 ani: „Nu știu dacă ne putem baza pe el!”

Ce probleme medicale a avut Christian Eriksen în ultimii ani. Fotbalistul lui Inter Milano acuza dureri abdominale cronice.
12.06.2021 | 21:10
Ce probleme medicale a avut Christian Eriksen Alarma acum 3 ani Nu stiu daca ne putem baza pe el
Christian Eriksen a fost titular în partida cu Finlanda, la Euro 2020. Danezul s-a prăbușit pe gazon în minutul 43. Sursă foto: Hepta.ro
ADVERTISEMENT

Momente șocante la Copenhaga, pe Parken, la partida Danemarca – Finlanda. În minutul 43, Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon chiar înainte de a prelua o minge trimisă spre el, din aut.

Medicii au încercat minute în șir să îl resuciteze chiar pe gazon, iar în cele din urmă partida a fost suspendată de UEFA și reluată ulterior. O lume întreagă se roagă pentru mijlocașul danez, în vârstă de 29 de ani.

ADVERTISEMENT

Ce probleme medicale a avut Christian Eriksen în ultimii ani. Soția fotbalistului era pe stadion la partida cu Finlanda

Sabrina, soția lui Christian Eriksen, a asistat de pe stadion la momentele dramatice. A coborât pe gazon și a urmărit în lacrimi cum medicii încearcă să îl resusciteze pe fotbalistul lui Inter Milano. Apoi a plecat spre Rigshospitalet, unde a fost transportat și Christian.

Clipele dramatice de pe Parken aduc din nou întrebări legate de controalele medicale la care sunt supuși jucătorii. Mai ales că Eriksen este un fotbalist de top, care a jucat în două dintre cele mai importante campionate ale lumii, Premier League și Serie A.

ADVERTISEMENT

Despre problemele medicale ale lui Christian Eriksen s-a scris foarte mult în 2018. La acea vreme, danezul era cel mai bine cotat jucător din lotul lui Tottenham. Dar începea să lipsească din ce în ce mai mult de pe teren din motive medicale.

Tottenham nu a insistat pentru a-i prelungi contractul, iar în ianuarie 2020 l-a vândut la Inter Milano

În octombrie 2018, Age Hareide își anunța îngrijorarea în privința stării de sănătate a lui Eriksen. “Suferă deja de ceva timp de dureri abdominale. Cred că aceste probleme sunt cronice. Nu știu dacă ne vom putea baza pe el la echipa națională, trebuie să întrebați medicul”, declara Hareide.

ADVERTISEMENT

Cariera lui Christian Eriksen nu a mers în direcția dorită de mijlocaș din acel moment. Și-a pierdut treptat locul de titular la Tottenham, iar în ianuarie 2020 a plecat de la Spurs și a semnat cu Inter Milano.

A fost întâmpinat în Serie A ca un adevărat star, dar prestațiile sale au fost mai degrabă dezamăgitoare. Treptat și-a pierdut locul de titular și la Inter. Euro 2020 se anunța un turneu în care putea să își demonstreze clasa.

ADVERTISEMENT

Christian Eriksen a debutat pentru naționala Danemarcei când avea doar 18 ani! A marcat 36 de goluri pentru nordici

De altfel, prestațiile modeste pe care Eriksen le-a avut în ultimul sezon au fost puse tot pe seama deja mai vechilor dureri abdominale. De care starul danez nu reușea să scape.

Christian Eriksen are 137 de selecții pentru naționala Danemarcei, pentru care a debutat în 2010, la doar 18 ani. A și marcat 36 de goluri pentru nordici.

Eriksen, care a împlinit 29 de ani pe 14 februarie, este cotat la 40 de milioane de euro, conform Transfermarkt.de. Mai are contract cu Inter Milano până în 2023.

ADVERTISEMENT