Ce reacție a avut un turist străin după ce a ajuns prima oară pe Transfăgărășan. Dacă mulți români fug de plaiurile mioritice în căutarea insulelor grecești sau din Bulgaria, străinii sunt impresionați de frumusețea țării noastre.
Printre cele mai apreciate obiective turistice se numără Transfăgărășanul. Odată cu deschiderea circulației, cel mai frumos drum din România atrage vizitatori atât din țară, cât și din alte state. Deși uneori se formează blocaje din cauza numărului mare de turiști, acest aspect nu pare să le strice starea de bine.
Este și cazul unui turist străin, care a ajuns pentru prima oară pe Transfăgărășan. Chiar dacă aglomerația de mașini se întindea pe aproximativ cinci kilometri în apropiere de creastă, bărbatul a preferat să se bucure de priveliște.
„Acum e blocaj în trafic, dar priveliştea. e fantastică! Deasupra norilor. Şi valea, cea mai frumoasă”, a transmis turistul străin pentru Observator News. „Merită! Până la urmă asta e. Suportăm şi traficul”, a completat o femeie, impresionată de Transfăgărășan.
Transfăgărășanul, situat pe DN7C, are o lungime de 151 de km și începe din comuna Bascov, județul Argeș, se îndreaptă în direcția municipiului Curtea de Argeș și ajunge la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, aproape de localitatea Cârțișoara.
Se află în topul clasamentelor șoselelor alpine din România, ocupând a doua poziție, după Transalpina (DN67C). Pentru construirea Transfăgărășanului a fost nevoie de patru ani, lucrările având loc în perioada comunistă, între 1970-1974.
La fel de impresionați sunt și turiștii care ajung pe cea mai înaltă şosea din România. Cei care ajung aici se bucură de peisajul minunat, de răcoarea muntelui, viața la stână, dar și de bucate tradiționale.
„Se simte aşa viaţa autentică. Ne bucurăm de atmosfera aceasta de munte, de viaţa la stână, de mirosul de carne de oaie.”, „Eu vin din Italia, vin pe fiecare an. Aici mă simt ca acasă.”, spun turiștii care au ajuns, în acest an, pe Transalpina, potrivit sursei citate.
Transalpina se află pe DN 67C din Munții Parâng, în Carpații Meridionali, făcând legătura între localitățile Novaci, județul Gorj și Sebeș, din județul Alba. Punctul cel mai înalt este în Pasul Urdele la 2.145 m.