News

Ce reacție au avut două turiste străine după ce au vizitat București și Brașov: “E pur și simplu uimitor”

Maria și Olivia sunt două turiste din Grecia care au vizitat timp de câteva zile Bucureștiul, dar și alte orașe, fiind cu adevărat impresionate de ce au găsit aici.
11.02.2024 | 15:29
Ce reactie au avut doua turiste straine dupa ce au vizitat Bucuresti si Brasov E pur si simplu uimitor
Ce reacție au avut două turiste străine după ce au vizitat București și Brașov: "E pur și simplu uimitor"
ADVERTISEMENT

Cele două femei sunt din Atena și au filmat întreaga lor aventură în România, după care s-au lăudat cu experiența pe Youtube. Filmările au fost extrem de apreciate, înregistrând peste 12.000 de vizualizări și comentarii. Maria a fost dată pe spate de istoria Bucureștiului și de mâncarea senzațională din țara noastră.

Ce reacție au avut două turiste străine după ce au vizitat București și Brașov

”Grație excursiei pe care am făcut-o la București, am plonjat cumva în istoria României, această țară uimitoare și am gustat mai multe preparate culinare excelente. Ne-au plăcut mult clădirile din zona centrală a Bucureștiului, au un farmec inefabil”, povestește Maria, conform Observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Tinerele au vizitat inclusiv magnifica Biserica Mănăstirii “Stavropoleos” din centrul Bucureștiului, după care au degustat o tocană de ciuperci cu mămăligă și sarmale. Paradoxal, Olivia spune că a gustat cu drag țuică, însă a fost surprinsă să vadă că nu e ”atât de tare” cum credea din poveștile tuturor.

”Mâncarea e excelentă și sățioasă, iar în ceea ce privește băuturile am încercat și țuică și afinată, însă ne-a plăcut mai mult afinata. Sinceră să fiu, mă așteptam să fie mai tare țuica”, explică Olivia.

ADVERTISEMENT

Cele două femei din Atena au fost cu adevărat fascinate de Palatul Parlamentului, clădirea unică în lume. ”E pur și simplu uimitor cât de mare poate fi această clădire. Am citit undeva că recent Palatul Parlamentului a fost evaluat la patru miliarde de dolari.

E nebunesc prețul. Și cine ar avea bani să plătească toate utilitățile la o asemenea clădire-gigant, una dintre cele mai mari din lume?”, analizează Maria situația, vizibil impresionată de tot ce a întâlnit.

ADVERTISEMENT

După București a urmat o vacanță la Brașov în sufletul țării

După ce au vizitat Bucureștiul, cele două turiste au plecat spre Brașov, un alt oraș care le-a impresionat. ”E un oraș absolut încântător. Brașovul e plin de istorie, frumusețe și mâncare delicioasă. În același timp, e un oraș cu o istorie complicată și deopotrivă foarte interesantă”, a povestit Maria, vizibil impresionată de Biserica Neagră și Piața Sfatului.

Sute de prieteni ai fetelor au apreciat videoclipurile încărcate pe Youtube și reclama făcută țării noastre și au mărturisit că vor vizita cu drag România în viitor. Așadar, țara noastră e extrem de apreciată de turiștii străini, chiar dacă în realitate numărul acestora nu e impresionant.

ADVERTISEMENT

”Am ajuns și eu la Brașov, iar filmările voastre m-au ajutat să mă organizez în ceea ce privește călătoria. Și ați avut perfectă dreptate. România e clar o țară ce merită vizitată timp de mai multe zile”, a explicat o femeie din SUA.

ADVERTISEMENT