Ce s-a întâmplat cu 100 de tone de aur în ultimul deceniu de comunism. Mișcarea lui Ceaușescu în 1989

Din disperarea de a găsit soluții pentru acoperirea datoriei externe, Nicolae Ceaușescu a decis ca în ultimul său deceniu aflat la putere înainte de 89 să se folosească de rezerva de aur a țării.

Ultimul deceniu de comunism a fost unul extrem de dificil pentru populația României. La mijlocul anului 1980, datoria externă în valute convertibile era de 9,19 miliarde de dolari SUA, la care se adăugau dobânzi în valoare de 1,77 miliarde de dolari SUA.

Din acest total aproape o treime din datoria externă în valute convertibile, respectiv 2,85 miliarde de dolari SUA, era datorie pe termen scurt, la care se adăugau dobânzi în sumă de 0,25 miliarde dolari SUA.

Ce s-a întâmplat cu rezerva de aur a României în ultimul deceniu de comunism

În aceste circumstanțe, Nicolae Ceauşescu avea la îndemână două soluții pentru a plăti rapid datoria externă a României: înfometarea populaţiei prin forțarea exporturilor şi rezerva de aur a ţării. Dacă de foametea din anii ’80 îşi amintesc toţi cei care au trăit-o, despre soarta rezervei de aur nu se ştie mare lucru.

Digi24.ro

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

Pentru achitarea datoriilor scadente, în sumă de 440 de milioane de dolari SUA la sfârşitul anului 1980 şi de 1.271 de milioane de dolari în anul 1981, conducătorii de la Bucureşti au încercat găsirea mai multor soluţii.

Astfel, s-a apelat la ajutorul FMI, începându-se negocieri în vederea refinanţării datoriei, dar în acelaşi timp s-a urmărit şi suplimentarea resurselor valutare prin vânzarea de aur din stocul Băncii Naţionale.

În perioada septembrie-octombrie 1980, au fost trimise în Elveţia două transporturi de aur care au totalizat 19.982,6 kg de aur fin. La jumătatea anului următor, în luna iunie, au mai fost trimise în Elveţia încă 9.996,2 kg de aur fin , iar la Banca Angliei alte 9 990,1 kg de aur fin.

Per total, trimiterile de metal preţios în străinătate pentru „valorificare” din perioada 1980-1981 au totalizat 39 969,7469 kg de aur fin. Din această cantitate, 29.979,6143 kg de aur fin au fost depuse la Banca Reglementelor Internaţionale într-un depozit aflat la dispoziţia Băncii Naţionale a RSR, iar 9.990,1325 kg au fost depozitate la Banca Angliei într-un cont aflat la dispoziţia Băncii Române de Comerţ Exterior.

Digisport.ro

Un fotbalist celebru și soția sa, filmați în duș. Imaginile au făcut înconjurul lumii

În încercarea de a obţine o parte din resursele necesare acoperirii ratelor scadente ale datoriei externe în anul 1981, guvernul român a autorizat Banca Naţională să vândă din depozitul de la BRI 3.715,3318 kg de aur fin în intervalul 29 mai – 31 iulie 1981, în vreme ce Banca Română de Comerţ Exterior a fost, de asemenea, împuternicită pentru vânzarea a 4.244,6965 kg din depozitul de la Banca Angliei în intervalul 15 octombrie – 15 decembrie 1981.

În 1982, în lunile martie şi septembrie, din depozitul de la BRI au fost vândute alte 5.179, 951 kg de aur fin, iar în februarie 1983 încă 1.000,975 kg de aur fin. Potrivit materialului informativ întocmit în ianuarie 1985 de Banca Naţională a RSR, din aceste tranzacţii a fost încasată suma de 209.148.932,06 dolari SUA.

Din această sumă obținută, cea mai mare parte, 104.251.793,39 dolari SUA, a fost pusă la dispoziţia Băncii Române de Comerţ Exterior pentru diverse plăţi externe, în vreme ce 9.053 179,98 dolari SUA s-au utilizat pentru rambursarea parţială a unui credit SWAP de 56 de milioane de dolari SUA contra aur, angajat de Banca Naţională a RSR la BRI.

În 1986, încă 80 de tone de aur scoase la vânzare

Peste patru ani, în 1986, la propunerea lui Nicolae Ceauşescu, se emite Decretul Consiliului de Stat nr. 325/1986, pentru vânzarea altor 80 de tone de aur din stocul Băncii Naţionale pentru accelerarea plăţii datoriei externe, urmând ca aurul respectiv să fie răscumpărat după încheierea achitării datoriei.

După adoptarea actului, în intervalul 27 octombrie-27 noiembrie 1986, au fost transportate la BRI aproape 55 tone de aur fin în lingouri. Această cantitate se adăuga celor 26 de tone de aur fin, aflate deja în străinătate la sfârşitul anului precedent.

În total, la sfârşitul lunii noiembrie 1986 se aflau în străinătate 80,87 tone de aur fin. Acest aur trebuia vândut până la 31 decembrie 1986, dar termenul a fost prelungit până în martie 1987, pentru a nu se influenţa preţul pe piaţa aurului.

”Documentele anexate bilanţului Băncii Naţionale a RSR pentru anul 1986 consemnează că la sfârşitul acelui an România mai avea în depozit la BRI 32,8 tone de aur, ceea ce ne îndreptăţeşte să presupunem că se reuşise vânzarea a aproximativ 48 de tone de aur”, susţine BNR, scrie Adevărul.

După vânzarea celor 80 de tone de aur au fost încasate 1,04 miliarde de dolari SUA, sumă utilizată pentru rambursarea unor credite la care dobânzile se situau între 7 % şi 11% pe an, ceea ce a grăbit încheierea rambursării datoriei externe cu 3-4 luni şi a scutit România de plata unor dobânzi în valoare totală de 210-300 de milioane de dolari SUA.

Peste doar un an, stocul de aur al BNR mai avea doar 42,5 tone de aur, cel mai redus nivel înregistrat după anul 1946, mai scăzut chiar decât cel consemnat la sfârşitul anului 1959, când stocul de aur atinsese, de asemenea, un minim, respectiv 51,2 tone de aur, din care 8 tone erau împrumutate din URSS.

În ultimul an de dictatură, Ceaușescu intenționa să cumpere 40 de tone de aur

În anul de grație 1989, după anunţarea încheierii plăţilor pentru achitarea datoriei externe, Ceaușescu a început demersurile pentru cumpărarea de aur de pe pieţele internaţionale pentru refacerea stocului băncii centrale.

Un Decret prezidenţial din 10 iunie 1989 autoriza Banca Naţională şi Banca Română de Comerţ Exterior să achiziţioneze 40 de tone de aur la un preţ care să nu depăşească 12.000 de dolari SUA kilogramul de aur fin. În acest scop, din fondul valutar centralizat al statului a fost constituit câte un depozit în valoare de 120 de milioane de dolari SUA pentru fiecare dintre cele două bănci.

Aurul achiziţionat urma să fie depozitat temporar la Banca Naţională a Elveţiei în contul Băncii Naţionale a RSR. Primele tranzacţii s-au efectuat pe 12 iunie pentru două „toamne” şi au continuat până la 15 septembrie 1989, când au fost sistate.

În total, au fost cumpărate 20,3 tone aur fin în valoare de 234,3 milioane de dolari SUA. Preţul mediu de achiziţie pentru un kilogram de aur a fost de 11.543,3 dolari, mai scăzut faţă de cel obţinut la vânzarea de aur din anii 1986-1987, respectiv 12 874 dolari/kg.

Decebal Urdea, guvernatorul Băncii Naționale din acea perioadă, preciza în memoriile sale că Nicolae Ceauşescu a sistat achiziţia de aur în speranţa că preţul metalului preţios va continua să scadă.

Cu aceste achizții în tezaurul Băncii Naţionale se încheie istoria stocului de aur în anii regimului comunist. La sfârşitul anului 1989 Banca Naţională deţinea printre activele sale un stoc de aur de 67.610,517 kg aur fin, din care doar 0,125 kg se aflau în depozit la BRI.