Ce să nu pui niciodată în aluatul pentru clătite? Deși acest desert se prepară foarte repede și nu necesită multe ingrediente, niște greșeli banale pot strica rezultatul final. Iar multe persoane le fac fără să își dea seama.
Clătitele sunt delicioase, iar mulți le numesc desertul copilăriei. Pentru a le prepara e nevoie de câteva ingrediente pe care le avem sigur deja prin casă. De asemenea, umplutura este piesa de rezistență, fie că vorbim de ciocolată, gem, sau dulceață.
În general, pentru a prepara rețeta simplă de clătite avem nevoie de zahăr, făină, lapte, dar și ouă. Totuși, contează foarte mult ce ingrediente alegem astfel încât să ajungem la rezultatul dorit.
Ce să nu pui, deci, niciodată în aluatul pentru clătite? Ordinea poate face diferența. Mai exact, o greșeală pe care multe persoane o fac este să toarne laptele și făina în același timp. Mulți cred că în acest mod finalizează rețeta mei repede, ori că ordinea nu contează.
În realitate, ar fi bine să fii atent la acest detaliu. Care este modul de preparare corect, deci? Pentru un aluat de clătite omogen, lichidul trebuie încorporat încet. În caz contrar se pot forma cocoloașe și nimeni nu își dorește asta.
Astfel, prima oară se separă ingredientele uscate, adică zahărul și făina, de cele lichide adică de lapte și de ouă. Acestea se amestecă în două boluri separate. Ulterior, vor fi încorporate, însă treptat.
În momentul în care aluatul devine mai gros se pune untul topit, alături de ouăle rămase, dar și de lapte. Iar un alt sfat important legat de aluatul pentru clătite vizează făina. Poate mulți nu dau atenție acestui detaliu, însă făina ar fi bine să fie cernută înainte de a fi încorporată.
În acest mod vor fi evitate de asemena cocoloașele, iar aluatul va fi unul omogen. Acum că ai aflat ce să nu pui niciodată în aluatul pentru clătite, e bine să mai cunoști și alte trucuri esențiale. Spre exemplu, știai că e bine ca aluatul de clătite să se odihnească? Puține gospodine țin cont de această regulă.
E recomandat ca aluatul să stea cel puțin o oră înainte de a fi adăugat în tigaie. De asemenea, sunt persoane care aleg să îl lase să stea peste noapte. În acest mod, clătite vor fi cu mult mai pufoase.