Real Madrid a câştigat episodul 250 din El Clasico, după 3-1 cu Barcelona. “Galacticii” au urcat pe primul loc în Spania, în urma succesului de pe “Bernabeu”, iar trupa lui Xavi începe să simtă presiunea, după o săptămână neagră.
Jurnaliştii de la Marca au susţinut că jucătorii lui Carlo Ancelotti au adâncit rana de la FC Barcelona, care, înaintea derby-ului, obţinuse o remiză cu Inter, în Champions League, şi este tot mai aproape de eliminarea încă din faza grupelor.
“Madridul adânceşte rana Barcelonei. Trei puncte care valorează foarte mult, iar Barcelona pierde şefia campionatului, în aceeaşi săptămână în care şi-a apropiat eliminarea din grupele Champions League” – Marca.
AS a titrat că în capitala Spaniei comandă Real Madrid, noul lider din La Liga. Madrilenii au notat că Barcelona a încercat să reacţioneze, dar doar în finalul partidei au contat jucătorii lui Xavi.
“Aici comandă Madridul. Realul a câştigat primul El Clasico al sezonului. Jucătorii lui Carlo Ancelotti au obţinut fotoliul de lider. După golurile lui Benzema şi Valverde, Barcelona a încercat să reacţioneze, dar s-a întâmplat asta abia pe final, după schimbările lui Xavi” – AS.
Jurnaliştii de la Mundo Deportivo, ziarul de casă al Barcelonei, au recunoscut superioritatea lui Real Madrid din El Clasico. Catalanii au rămas marcaţi după o săptămână grea pentru formaţia de pe “Camp Nou”, care şi-a periclitat deja obiectivul european.
“Un Real superior a făcut KO o Barcelona gri. O nouă înfrângere pentru echipa azulgrana, care a fost depăşită în toate momentele de albi. O nouă lovitură pentru Barcelona lui Xavi într-o săptămână tragică şi un val de euforie pentru Real Madrid, noul lider al Spaniei” – Mundo Deportivo.
Cei de la Sport, tot din Barcelona, au fost mai duri cu jucătorii lui Xavi. Aceştia au considerat că fotbaliştii blaugrana nu au arătat spirit în meciul de pe “Santiago Bernabeu”.
“O Barca de porţelan şi fără suflet s-a arătat incapabilă pe Bernabeu. O înfrângere dură a echipei lui Xavi care mai pune sare pe rana profundă după o săptămână teribilă în Champions League. Barcelona a fost fără spirit şi a cedat total în faţa lui Real Madrid” – Sport.