Life

Ce se află în Kaaba, cubul negru de la Mecca. E un loc sfânt pentru musulmani

Ce este în interiorul misteriosului cub negru de la Mecca, Kaaba. Musulmanii îl consideră un loc sfânt. Lucrurile care sunt interzise aici.
26.03.2024 | 17:39
Ce se afla in Kaaba cubul negru de la Mecca E un loc sfant pentru musulmani
Ce ascunde Kaaba. Sursa foto: KAWA News
ADVERTISEMENT

În orașul Mecca, din vestul Arabiei Saudite, se află un obiectiv turistic extrem de misterios. Musulmanii îl consideră un loc foarte sacru, drept urmare îl venerează și au stabilit reguli stricte pentru cei care vor să-l vadă și să pătrundă în interiorul său. Este vorba despre Kaaba, un impozant cub negru, a cărui apariție este enigmatică.

Ce se află în Kaaba, misteriosul sanctuar musulman din Mecca. Cum a apărut

Dacă vei vizita vreodată Mecca, nu ai cum să ocolești Kaaba, un loc de rugăciune pe care musulmanii îl prețuiesc enorm. Este unul dintre cele mai relevante obiective turistice, istorice, din Arabia Saudită, de altfel. Mulți vizitatori vin să-l vadă pentru a-și da seama de ce religia islamică îl consideră primul și cel mai sfânt lăcaș de cult.

ADVERTISEMENT

În Coran este menționat că piatra neagră uriașă din Mecca a fost construită de către Avraam și fiul său, Ismail. Pereții sanctuarului formează un cub și sunt acoperiți cu ”kiswa”, o mătase neagră specială, care o dată pe an se schimbă cu una nouă.

Kaaba se află pe o fundație de marmură și granit și este înconjurată de moscheea sfântă din Mecca, Al-Masğid al-Harām, catalogată drept cea mai sfântă moschee din Arabia Saudită. De asemenea, aflați că în Kaaba se poate intra, dar nu vei observa ferestre sau lumini.

ADVERTISEMENT

Înăuntrul pietrei negre uriașe, Kaaba, este întotdeauna în semiîntuneric. Însă, asta nu înseamnă că vei avea cum să ocolești cu vederea cele trei coloane grațioase din interiorul cubului sacru al musulmanilor. Coloanele susțin tavanul.

ADVERTISEMENT

Între coloane se găsește de obicei o masă de lemn pentru tămâie și ulei, iar pe pereți sunt inscripționate numele personalităților care au avut un rol în repararea și restaurarea pietrei Kaaba. De asemenea, una dintre plăcile de pe podea este de culoare roșie și este simbolică pentru cei din religia islamică.

Se spune că pe acea placă s-a rugat Mahomed, întemeietorul religiei islamice. Tot în interiorul Kaabei se găsește și o scară de lemn care duce către acoperiș. Unii musulmani cred despre Kaaba că este, de fapt, un meteorit cu puteri supranaturale.

ADVERTISEMENT

Non-musulmanii nu au voie să atingă Kaaba. Ce alte lucruri nu sunt permise

Se mai spune că acest cub sacru a fost sărutat de profetul Mahomed, astfel că oricine va dori să intre în Kaaba ar trebui să procedeze la fel. De altfel, non-musulmanilor le este strict interzis să atingă piatra.

De asemenea, este strict interzis ca în jurul Kaaba să fii îmbrăcat oricum. Femeile mai ales trebuie să poarte hijab pe cap și să îmbrace o rochie de rugăciune. Nu se permite sub nicio formă ca în jurul cubului să te cerți, să râzi sau să verși sânge.

Acuzat că a drogat-o pe Andreea Cuciuc în noaptea în care tânăra a...
Acuzat că a drogat-o pe Andreea Cuciuc în noaptea în care tânăra a murit, Cristian Botgros face acum declarații zguduitoare. Nepotul lui Nicolae Botgros a rostit câteva cuvinte cutremurătoare, care schimbă absolut tot ce se știa până acum: ”Fata asta a...”
Budapesta are cea mai mică factură la gaze pentru consumatorii casnici. La București,...
Budapesta are cea mai mică factură la gaze pentru consumatorii casnici. La București, ca la Viena și Madrid
Mașinăria represivă a lui Putin se întoarce spre interior. Cum au devenit rușii...
Mașinăria represivă a lui Putin se întoarce spre interior. Cum au devenit rușii pro-război noii inamici ai regimului
De la ce a pornit, de fapt, scandalul dintre Anca Alexandrescu și fostul...
De la ce a pornit, de fapt, scandalul dintre Anca Alexandrescu și fostul ei soț: „Un om care a luat nevestele a doi prieteni… e ultimul care ar trebui să ne dea nouă lecții morale!” Dezvăluirea care i-a uimit pe toți acum!
Momentul când un pieton este lovit în plin de un autoturism. A zburat...
Momentul când un pieton este lovit în plin de un autoturism. A zburat zeci de metri şi a rămas pe caldarâm
Alimentele interzise în dieta lui Mircea Lucescu. Care este secretul longevităţii pentru selecţionerul...
Alimentele interzise în dieta lui Mircea Lucescu. Care este secretul longevităţii pentru selecţionerul României
„Escrocul cu pedigri” a lovit din nou. Prefectul păcălit pentru o înșelăciune comisă...
„Escrocul cu pedigri” a lovit din nou. Prefectul păcălit pentru o înșelăciune comisă în numele vicepremierului Marian Neacșu: „Omul e cu stofă, nu jucărie”
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai...
BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research: Pentru prima dată după alegerile prezidențiale din mai ...
Nicușor Dan, îngrozit de vestea tristă pe care a primit-o. Președintele a ținut...
Nicușor Dan, îngrozit de vestea tristă pe care a primit-o. Președintele a ținut să transmită un mesaj de condoleanțe: A fost un model de echilibru și noblețe sufletească