Ce se întâmplă cu forturile Bucureștiului. Ele ar trebui să apere Capitala în caz de război

Nu mai puțin de 18 forturi și baterii înconjoară Bucureștiul. Toate au fost construite pe vremea și din ordinul regelui Carol I cu un singur scop. În cazul unui război, acestea urmau să apere Capitala. Nu și-au îndeplinit însă niciodată menirea și pentru că au fost depășite încă din timpul Primului Război Mondial. Abia în Al Doilea, în forturi, au fost montate tunuri antiaeriene menite să țină departe atacurile aeriene americane.

Care este starea forturilor din jurul Bucureștiului

La puțin timp după încheierea conflagrației, acestea aveau să-și piardă utilitatea iniţială şi s-au transformat încet, dar sigur în cu totul altceva. Așa a ajuns cunoscut, celebrul fort 13 Jilava care a devenit închisoare pentru deţinuţii politici din timpul comunismului.

„În primul război mondial erau deja depăşite şi n-au putut împiedica cucerirea Bucureştiului de către puterile centrale. Rămân însă ca un vestigiu al istoriei noastre”, avea să transmită Andrei Bergheş, geograf pentru Digi 24, tânărul fiind și cel care organiza un tur al forturilor.

Au costat o adevărată avere la vremea respectivă. Construite în decurs de aproape două decenii, forturile și bateriile au avut un preț pe măsură, unul care, spun experții, ar depăși 600 de milioane de euro în banii de azi.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Multe dintre ele se află încă în proprietatea MApN sau chiar a altor ministere ori firme private, dar instituțiile par că le-au abandonat. Mai toate sunt într-o stare de degradare evidentă și o eventuală reparație ar ajunge la ordinul milioanelor de euro. Lăsate în paragină, transformate în case pentru oamenii fără adăpost, inundate și pline de gunoaie, forturile de altădată s-au transformat într-o ruină și o amintire.

În acest moment, statul nu pare foarte interesat de ele, doar o mână de oameni continuând să lupte pentru salvarea lor. Există chiar și o platforma dedicată, una care își propune să aducă în prim plan vechile forturi, nu doar ca obiective militare, istorice și potențial de patrimoniu, ci și ca locuri care ar putea chiar să devină zone de interes și atracție pentru bucureșteni. Adică exact ceea ce s-a întâmplat în alte țări.

Scurt istoric

Ciprian Plăiașu, președintele al Asociației Turism Istoric a explicat că a fost nevoie de mai mule decrete regale pentru ca forturile și bateriile să fie ridicate. Regele Carol I a expropriat, la finele secolului al XIX-lea, toți proprietarii privați de pe raza fortificațiilor, precum și de pe raza șoselei de centură și a centurii feroviare. Au fost realizate toate cele trei componente necesare, șoseaua, calea ferată care asigurau suportul logistic și, nu în ultimul rând, construcțiile în sine.

„Așadar nu putem vorbi de retrocedări în sensul că cineva a avut pământ unde azi e Fortul I Chitila și îl vrea înapoi. Putem însă discuta de un alt fenomen: cel al punerilor in posesie. Pe multe extrase de cărți funciare apare această mențiune: persona X sau firma Y a fost pusă în posesie”, a precizat Ciprian Plăiașu, președintele al Asociației Turism Istoric pentru Buletin de București.

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Acesta a explicat că, în regimul comunist, multe dintre forturi au ajuns la Ministerul Agriculturii, for care le-a folosit ca spații de depozitare pentru Sectorul Agricol Ilfov. De acolo au plecat spre primării, apoi în posesia unor privați.

„Ați putea întreba cum e posibil o primărie să pună în posesie un privat peste o bucată de fortificație? În primul rând fiind obiective militare, nu a exista obligativitatea legală pentru Ministerul Apărării (sau de Război, depinde de perioadă) de a face cadastru pentru spațiul construit, iar trecerea parcelei, de multe ori, s-a făcut doar ca teren arabil sau pădure. Uneori noii proprietari au făcut cadastru, alteori nu”, a mai zis Plăiașu pentru sursa anterior citată.

Mai trebuie spus că forturile au fost de trei tipuri. De departe cele mai rezistente s-au construit în nordul Bucureştiului. În partea sudică a orașului au fost amplasate cele mai uşoare. ”Forturile de tip 1 erau forturile de la Chitila şi Otopeni, aveau lungimea de 463 de metri şi ca armament 2 tunuri de 150 milimetri şi 2 obuziere de 210 milimetri. Forturile de tip 2 erau cele de la Mogoşoaia şi Jilava, aveau 448 de metri, 4 tunuri de 150 milimetri şi 3 obuziere de 210 milimetri. Forturile de tip 3 sunt cele de la Pantelimon, Cernica, Căţelu, Leordeni, Popeşti, Berceni, Broscărei, Măgurele, Bragadiru, Domneşti, Chiajna şi Tunari, forturi obişnuite de 400 de metri, cu ziduri foarte groase.

Dacă intrăm într-un asemenea fort avem o senzaţie groaznică, temperatura este scăzută, este multă umezeală, un mediu foarte propice pentru a contracta tuberculoză. Mai exista un fort acvatic la Ștefăneşti, înconjurat de un şant larg de 50 de metri şi adânc de 6,60 metri. La Afumaţi mai este un fort de tip unic. Forturile mari, de tip 1 şi 2, aveau în interior un aşa-numit reduit, o construcţie circulară ce permitea apărătorilor să lupte chiar şi după ce fortificaţia principală era cucerită. Cele 18 baterii intermediare aveau şi ele câte un tun de 150 milimetri şi 2 obuziere de 210 milimetri”, a explicat istoricul Sorin Cristescu pentru Radio România Internațional.

Cum a vrut un investitor să transforme un fort într-o ciupercărie

Teoretic, forturile și bateriile n-ar fost gândite rău, doar că, menirea lor nu s-a îndeplinit niciodată. Asamblat ca o ultimă barieră de apărare a Bucureștiului în cazul unei invazii, sistemul nu a fost, de fapt, niciodată folosit cu adevărat pe timp de război.

În urmă cu mai mulți ani, un investitor a încercat să-i schimbe soarta fortului Berceni. Nu a fost chiar atât de simplu. „Totul a fost frumos până la inundațiile din toamna aceasta. Mă gândisem la o ciupercărie, la o cramă, chiar și la un bar sau la un restaurant. Dar acum nivelul pânzei freatice a crescut foarte mult. Cu apa de 1,2 metri înăuntru, nu mai pot face nimic. Chiar și după ce se vor retrage apele, întâi trebuie băgați o mulțime de bani în hidroizolație. Abia după aceea mă pot gândi la ce voi face mai departe”, și-a spus problemele Mihai Dănila pentru România Liberă.

„Am investit până acum o grămadă de bani, dar inundarea fortului mi-a dat totul peste cap. Din câte știu eu, probleme asemănătoare sunt și în celelalte forturi. De altminteri, cele mai multe activități economice sunt de genul ciupercăriilor, de pildă la Mogoșoaia sau la Jilava”, a continuat acesta.

Fortul 18, cartierul general al murăturilor

Interesant este că regimul comunist s-a folosit de aceste construcții. De exemplu, Fortul 18, adică cel de la Chiajna a fost donat la un moment dat către Întreprinderea de Legume-Fructe Militari. Nu a mai durat mult până când întreaga clădire a fost transformată într-un adevărat cartier general al murăturilor.

„Ce vremuri erau, domnule! Puneam gogonele zemoase și varză bine murată, fragedă, din care mânca toată armata română, plus jumate de popor. Se făcea aici o varză murată nemaipomenită. Nici acră, nici dulce – fragedă atât cât trebuie la sarmale”, avea să explice un fost angajat pentru sursa mai sus citată.

Nu toată lumea a fost de acord. Mulți dintre cei care au fost înrolați în armată în acea perioadă au povestit cu lehamite despre varza pe care o primeau la popotă.

De asemenea, în subteranele Fortului Măgurele au fost depozitate mai multe deșeuri radioactive. Acestea proveneau atât din industrie, cât și din exploatarea aparaturii medicale de specialitate, în general capsule cu cobalt radioactiv. Cu mai bine de un deceniu înainte de Revoluție întreaga zonă a fost decontaminată. Șase mii de containere au fost scoase și duse de la Băița – Bihor.

Pe forturi.ro puteți vedea mai multe imagini cu starea deplorabilă a forturilor.