UEFA a definitivat luni seară programul complet al Israelului în preliminariile Euro 2024. A fost stabilită data de 12 noiembrie pentru partida Kosovo – Israel. Se confirmă astfel că selecționata Israelului, principala adversară a României pentru calificarea la Euro 2024, va juca 4 meciuri în 9 zile.
UEFA a mai stabilit că fiecare club este obligat să elibereze nu mai mult de un jucător israelian pentru perioada în care Israel va disputa cele 4 partide. Data în care jucătorii israelieni vor merge la națională este 10 noiembrie.
Iată programul complet pe care Israel îl va avea în luna noiembrie în cadrul grupei I:
Celelalte meciuri rămase de jucat în grupa I din preliminariile Euro 2024
18 noiembrie: Elveția – Kosovo, Belarus – Andorra
21 noiembrie: România – Elveția, Kosovo Belarus
Având în vedere situația actuală de securitate din Israel, UEFA a decis ca niciun meci organizat sub patronul său să nu se desfășoare în această țară.
”După o evaluare amănunțită a situației actuale de siguranță și securitate de pe întreg teritoriul Israelului, Comitetul Executiv al UEFA a decis că niciun meci din competițiile UEFA nu se va juca în Israel până la o nouă notificare.
Asociația Israeliană de Fotbal și cluburile sale Maccabi Haifa și Maccabi Tel Aviv au fost solicitate să propună locații/stadioane alternative (care trebuie să respecte toate reglementările UEFA aplicabile) în afara teritoriului Israelului pentru ca meciurile lor de acasă să fie folosite atâta timp cât această decizie rămâne în vigoare”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al UEFA.
În plus, UEFA a anunțat că întâlnirea Villarreal – Maccabi Haifa, care ar fi trebuit să se desfășoare joi, 26 octombrie, în Europa League, a fost amânat pentru miercuri, 6 decembrie. De asemenea, meciul Maccabi Tel Aviv – Zorya Luhansk, programat tot joi, 26 octombrie, în grupele Conference League, se va disputa sâmbătă, 25 noiembrie.
Deocamdată, forul continental nu a făcut niciun anunț oficial în cea ce privește meciurile pe care echipa națională a Israelului trebuie să le joace în Grupa I din preliminariile Euro 2024, din care face parte și România. ”Tricolorii” urmau să joace în Israel pe 18 noiembrie, de la ora 21:45, în etapa a 9-a.
Așa cum era de așteptat, întâlnirea Kosovo – Israel, programată la 15 octombrie, a fost amânată din cauza războiului izbucnit în zonă.
UEFA nu a anunțat deocamdată o dată la care se va juca meciul, însă a precizat că va face un anunț în acest sens în timp util.
The #EURO2024 qualifying match between Kosovo and Israel scheduled for 15 October has been postponed.
A new date for the fixture will be announced in due course.
— UEFA (@UEFA) October 12, 2023
Anterior, forul continental a amânat și partida Israel – Elveția, programată pentru 12 octombrie. Întâlnirea urmează să aibă loc pe 15 noiembrie, cu doar trei zile înaintea duelului dintre Israel și România (18 noiembrie). De asemenea, la trei zile de la meciul cu România, Israel va înfrunta Andorra (21 noiembrie).
UEFA a reprogramat meciul Israel – Elveția, din a 7-a etapă a Grupei I din preliminariile Euro 2024. Meciul ar fi trebuit să aibă loc joi, 12 octombrie, însă a fost amânat din cauza războiului provocat de gruparea militară Hamas.
Forul continental a reprogramat Israel – Elveția pe 15 noiembrie, la doar trei zile înaintea duelului dintre Israel și România (18 noiembrie). De asemenea, la trei zile de meciul cu România, Israel o înfruntă pe Andorra (21 noiembrie).
UEFA urmează să facă un anunț și în ceea ce privește duelul naționalei Israelului împotriva Kosovo, care era programat inițial pe 15 octombrie, dar care a fost amânat din cauza războiului.
Cel mai probabil, Israel va disputa meciurile cu Elveția și România pe teren neutru. Inițial, cele două dueluri erau programate să se dispute în Israel.
Având în vedere situația actuală de securitate din Israel, UEFA a decis să amâne toate meciurile programate în această țară în următoarele două săptămâni.
În aceste condiții, întâlnirea Israel – Elveția, programată să se joace joi, 12 octombrie, în preliminariile Euro 2025, nu va mai avea loc, urmând ca în viitor să se stabilească ce se va întâmpla mai departe.
UEFA își rezervă încă câteva zile pentru a evalua dacă meciul Kosovo – Israel se poate juca așa cum a fost programat pe 15 octombrie sau va fi și el amânat. De asemenea, forul european nu a luat deocamdată nicio decizie pentru partidei din luna noiembrie, atunci când România ar trebui să joace în Israel.
UEFA va continua să monitorizeze îndeaproape situația și va rămâne în contact cu toate echipele implicate înainte de a lua decizii cu privire la noile date și la eventualele modificări ale altor meciuri viitoare.
În plus, au mai fost amânate două partide al naționalei U21 a Israelului, din preliminariile Euro 2025, și un miniturneu de calificare U17.
Israelul este în prag de război după ce gruparea teroristă Hamas a lansat un atac coordonat cu 5000 de rachete, care deja a făcut victime. Armata este în stare de alertă înainte de meciurile Israelului cu Elveția și Kosovo.
Hamas a anunțat lansarea unui bombardament cu rachete asupra Israelului la primele ore ale dimineții și care a durat nu mai puțin de două ore. Acest act de război a fost numit „Operațiunea Potopul al-Aqsa”.
Actul a fost de fapt un răspuns la „profanarea” de către Israel a moscheii al-Aqsa din Ierusalim. Mohammad Deif, comandantul militar al Hamas a acuzat că armata israeliană a omorât și a ucis sute de palestinieni doar în acest an, iar guvernul lor a refuzat orice schimb de prizonieri.
Această situație extrem de tensionată ar putea afecta și naționala Israelului și implicit situația în grupa României din preliminariile Campionatului European, mai ales meciul Israel – Elveția care ar trebui să dispute pe data de 12 octombrie la Tel Aviv.
Federația Israeliană de Fotbal ar putea lua o decizie drastică în cazul în care conflictul s-ar escalada. Campionatul ar putea fi suspendat, iar naționala Israelului ar putea să își dispute meciurile considerate pe teren propriu în afara propriilor granițe.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat deja oficial că partidele din etapa a 6-a de sâmbâtă și duminică au fost amânate, iar meciul dintre Elveția și Israel ar putea să se dispute în Cipru.
În aceeași situație se află și Ucraina, dar și adversara din grupa I, Belarus, care își joacă toate meciurile la Budapesta. Ba mai mult, aceste tensiuni uriașe ar putea să îi afecteze pe jucătorii israelieni, care luptă în continuare pentru calificarea la turneul final și se află la doar un punct distanță de România.
Situația este una extrem de serioasă, mai ales că o parte din rachete au căzut chiar în orașul Tel Aviv, unde peste doar câteva zile ar trebui să se dispute derby-ul grupei cu Elveția, pe stadionul Bloomfield.
Naționala condusă de Alon Hazan mai are de disputat pe teren propriu meciuri extrem de importante, cu Elveția, dar mai ales partida cu România de pe data de 18 noiembrie, care ar putea tranșa soarta calificării. Meciul de totul sau nimic ar trebui să se disputate la Ierusalim, pe Teddy Stadium.
Tensiuni au fost și la meciul dintre Israel și România de la București, unde reporterii FANATIK au surprins un conflict între mai mulți suporteri palestienieni și români, după ce aceștia au arborat steagul țării lor în tribune.
Steaguri palestiene au apărut și în apropierea sectorului ocupat de israelieni, fiind confiscat de stewarzi, dar și în peluza ocupată de ultrașii români.