Deși sunt mai peste tot în Grecia, în plin sezon estival, românii nu sunt întotdeauna o companie plăcută pentru statul elen. Un hotelier din Halkidiki a răbufnit când a văzut ce mizerie au lăsat la cazare turiști din țara noastră.
Moustakas Niko s-a declarat dezamăgit de românii pe care i-a găzduit ultima oară. După ce și-au încheiat vacanța, aceștia au lăsat în urma lor condiții de igienă deplorabile, dar și pagube materiale, acuză bărbatul. Totul s-a întâmplat, mai exact, la hotelul Para Thin Alos.
Moustakas Niko a subliniat că a mai avut de a face cu turiști de ai noștri, dar care s-au comportat exemplar.
” (…) Din păcate, astăzi am fost foarte supărați de ceea ce am găsit în apartamentele noastre când a plecat un grup de familii din România. Am dat peste o imagine foarte murdară, dezordonată, cu mici pagube. Au lăsat mult gunoi, o farfurie spartă.
Mi-am spus în sinea mea: ”Ok. nu e mare problemă, sunt în vacanță. relaxează-te”, dar din păcate, vorbim despre oameni cu familii și mă întreb, ”așa fac ei acasă?”. Câtă luptă avem de făcut pentru a readuce apartamentul în starea în care ar trebui să fie pentru următorul oaspete?
Luna trecută am avut din nou 4 familii din România care au fost oameni fantastici și ne-am distrat de minune. Au părăsit apartamentele așa cum le-au primit, cu respect și responsabilitate. Am simțit să împărtășesc asta, pentru că avem mulți prieteni în această comunitate, pe acest forum. Desigur, există și locuri de cazare proaste și ar trebui să informați comunitatea pentru acest lucru, dar trebuie să ne respectăm unul pe celălalt. Aceasta este treaba noastră și la sfârșitul zilei și noi obosim. Suntem umani. Vă rugăm să respectați condițiile bune de cazare. Vă mulțumim pentru înțelegere”, a scris Moustakas Niko, pe un grup de facebook , intitulat Forum Halkidiki.
Dincolo de incidente, românii contribuie foarte mult la turismul din Grecia. Presa elenă a relatat de curând că în Thassos și Halkidiki cei mai mulți vizitatori sunt din țara noastră.
”Cea mai mare parte a turiștilor străini din Thassos sunt români, urmați de alți turiști din balcani, dar și germani, britanici, polonezi, scandinavi, lituanieni, cehi și slovaci.
În luna august sunt așteptați italienii, precum și mai mulți greci, care obișnuiesc să plece în vacanțe în luna respectivă”, relatează Thess Economy.
Cei interesați de condițiile călătorie în Grecia pot consulta site-ul Ministerului Afacerilor Externe (MAE).