Sport

Ce trebuie să știi despre tragerea la sorți a grupelor de la EURO 2024. Vezi întreaga procedură

Weekend-ul acesta toți ochii se vor îndrepta către Germania, acolo unde va avea loc tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024.
01.12.2023 | 23:59
Ce trebuie sa stii despre tragerea la sorti a grupelor de la EURO 2024 Vezi intreaga procedura
Weekend-ul acesta toți ochii se vor îndrepta către Germania, acolo unde va avea loc tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024. Sursă foto: uefa.com
ADVERTISEMENT

Tragere la sorți EURO 2024. Adică, în sfârșit, emoții mari pentru naționala României. Dar și pentru celelalte reprezentative care și-au asigurat biletele pentru turneul final. Și asta pentru că urmează să fie stabilite componența grupelor la marea competiție continentală.

Când are loc tragerea la sorți pentru EURO 2024

Tragerea la sorți a grupelor pentru EURO 2024 va avea loc pe 2 decembrie, de la ora 19:20. Evenimentul va putea fi urmărit în direct în România pe postul Pro TV, dar și pe platforma Voyo, care aparține trustului Pro.

ADVERTISEMENT

Echipele care vor participa la turneul final au fost împărțite în patru urne valorice, în funcție de rezultatele și locul pe care l-au ocupat în preliminarii. Din postura de țară gazdă, Germania se va afla în urna 1, dar nu va fi extrasă la tragerea la sorți, ea urmând să joace în Grupa A.

Pe lângă bolurile cu cele patru urne în care vor intra echipele participante, vor mai exista șase boluri (A, B, C, D, E și F) cu grupele unde vor fi repartizate acestea. De asemenea, va exista un bol cu patru bile pentru a reprezenta pozițiile disponibile în fiecare grupă (n.r. – B1, B2, B3 și B4). Grupa A va conține doar trei bile, pentru pozițiile A2, A3 și A4, deoarece Germania va ocupa poziția A1.

ADVERTISEMENT

Unde are loc tragerea la sorți

Tragere la sorți Euro 2024 va avea loc la Elbphilharmonie din Hamburg. Orașul din nordul Germaniei este unul din cele 10 selectate pentru a găzdui meciuri de la EURO 2024. La Hamburg se vor desfășura patru partide din faza grupelor și un sfert de finală.

Elbphilharmonie, numită popular Elphi, este o sală de concerte din cartierul HafenCity din Hamburg care a fost inaugurată pe 11 ianuarie 2017 cu o serie de concerte filarmonice și un spectacol de lumini.

ADVERTISEMENT

Construcția de sticlă seamănă cu o velă înălțată, un val de apă, un aisberg sau un cristal de cuarț care se sprijină deasupra unui vechi depozit de cărămidă, lângă istoricul Speicherstadt. Proiectul este rezultatul unei inițiative private a arhitectului și dezvoltatorului imobiliar Alexander Gerard și a soției sale Jana Marko, istoric de artă.

Aceștia au comandat design-ul original firmei de arhitectură elvețiene Herzog & de Meuron, care a dezvoltat și promovat proiectul timp de 3 ani și jumătate. Elbphilharmonie este cea mai înaltă clădire din Hamburg, cu o înălțime de 108 metri.

ADVERTISEMENT

Cum arată urnele valorice pentru tragere la sorți EURO 2024

După încheierea preliminariilor, UEFA a stabilit urnele valorice pentru tragerea la sorți a grupelor la EURO 2024. Pentru că și-a câștigat grupa de calificare, echipa națională a României a fost repartizată în urna a doua valorică.

Cele patru urne valorice arată astfel:

  • Urna 1: Germania, Portugalia, Franţa, Spania, Belgia, Anglia
  • Urna 2: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria
  • Urna 3: Scoţia, Slovacia, Olanda, Cehia, Croaţia, Slovenia
  • Urna 4: Italia, Serbia, Elveţia, Câștigătoare play-off A, Câștigătoare play-off B, Câștigătoare play-off C

Ultimele trei formații participante la turneul final se vor stabili în urma barajelor din Liga Națiunilor programate în luna martie. Aceste meciuri de baraj sunt următoarele:

Ruta A

  • Polonia – Estonia
  • Țara Galilor – Islanda

Ruta B

  • Israel – Ucraina
  • Bosnia Herțegovina – Finlanda

Ruta C

  • Georgia – Luxemburg
  • Grecia – Kazahstan
ADVERTISEMENT