Antonia a aflat ce vârstă biologică are și a rămas uimită. A mers doar să își facă niște analize medicale, însă rezultatul a uimit-o pe artistă. Ce informații a aflat și ce s-a întâmplat cu ea mai departe?
Antonia este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Formează un cuplu cu Alex Velea de ani buni, iar cei doi au de asemenea și o familie cât se poate de frumoasă. Nu întotdeauna însă, lucrurile sunt și roz.
Invitată în cadrul podcastului lui Mihai Bobonete, artista și-a deschis sufletul și a vorbit despre un eveniment din viața ei. Antonia a aflat ce vârstă biologică are, iar rezultatul a uimit-o complet.
Artista a mers să își facă niște analize. Era extrem de stresată într-o perioadă, astfel că a vrut să știe ce se întâmplă în organismul ei. Dar ce a aflat acolo a întrecut chiar orice fel de așteptare.
Deși Antonia împlinește 35 de ani, iată că artista a aflat, în urmă cu un an, că vârsta sa biologică era de 69 de ani. Totul ar fi pornit însă de la stresul pe care era nevoită să îl ducă în spate, a adăugat artista.
„Am văzut că ți-ai făcut analizele și că vârsta ta biologică este de 69 de ani?”, a întrebat Mihai Bobonete. „Da, a fost. Acum fluctuează. Asta a fost acum un an”, a răspuns Antonia.
Artista a recunoscut că a fost stresată și că nici acum nu o duce chiar atât de bine. Pe de altă parte, între timp, aceasta a decis să ia măsuri. Astfel, consumă suplimente alimentare și de asemenea, merge și la terapie.
Mai mult de atât, Antonia spune că au exista niște dezechilibre hormonale. Acum însă, având în vedere schimbările pe care le-a făcut, se pare că lucrurile merg din ce în ce mai bine, iar artista se simte mult mai bine.
„Am fost foarte stresată. Și acum trec printr-o perioadă mai grea. (…). Acum iau niște suplimente, dar nu mă relaxează. Mă duc la terapie. Am avut un dezechilibru hormonal. Dezechilibru hormonal în sensul în care parte din hormonii mei erau scăzuți ca valoare.
Pentru asta a fost nevoie să iau mai multe suplimente naturale. M-au ajutat ambele, atât terapia, cât și suplimentele. Acum sunt din ce în ce mai bine. Mă stresam. Eu sunt perfecționistă și la pământ cu nervii din cauza asta”, a mai spus cântăreața.