FANATIK îți spune ce voia să facă Nicolae Ceaușescu în Delta Văcărești, locul unde Klaus Iohannis a mers să sărbătorească Ziua Pământului. De altfel, chiar Administraţia Prezidenţială a fost cea care a anunţat faptul că șeful statului vrea să vadă cu ochii lui cum arată Parcul Natural Văcareşti.
Vă reamintim că Ziua Pământului se sărbătoreşte anual în 22 aprilie, sute de milioane de oameni participând la acţiuni de conştientizare a importanţei protejării şi conservării mediului înconjurător.
FANATIK a scris AICI despre Delta Văcărești, dar mai ales a încercat să scoată în evidență supereroii care în toamnă și iarnă au venit să strângă gunoiul din această parte a Bucureștiului.
Interesant este că cel mai iubit fiu al poporului, așa cum era alintat Nicolae Ceaușescu, avea cu totul alte planuri pentru această zonă a Capitalei.
Ajunsă între timp rezervație naturală, cu o floră și faună aparte în sufletul celui mai important oraș al țării, Delta Văcărești este situată între cartierele Vitan și Berceni.
Aici trăiesc aproximativ 150 de specii de păsări, 331 de specii de plante și multe alte tipuri de mamifere, insecte, amfibieni, pești și moluște, potrivit site-ului oficial al Parcului Natural Văcărești.
S-a ajuns aici și pentru că Nicolae Ceaușescu nu a mai apucat să-și ducă la bun sfârșit planurile inițiale. Concret, în ultimii ani de comunism, în acest loc își duceau viața mai multe familii. Trăiau la periferia Capitalei, într-o bucată a orașului cu străzi neasfaltate și, spun cei mai în vârstă, grădini întinse. De altfel, oamenii din zonă erau legumicultori pe care îi căutau și cele mai mofturoase gospodine pentru calitatea produselor.
Nicolae Ceaușescu a ordonat demolarea întregului cartier, aici fiind inclusă și Mănăstirea Văcărești. Își dorea cu orice preț ca în zonă să apară alte clădiri, moderne, care să găzduiască instituții ale statului.
Mai mult de atât, aici trebuia să fie și o amplă lucrare hidrologică, lacul Văcărești, o apă care avea un rol aparte, și anume, să protejeze Capitala în fața inundațiilor.
Prin decretul nr. 143 din mai 1988 semnat de Nicolae Ceauseșcu se decidea începerea lucrărilor în zona “Amenajare Lac Vacărești”, iar la art. 16 a decretului se preciza că situația juridică a terenurilor va fi reglementată ulterior printr-un alt act normativ.
Câteva sute de familii au rămas pe nepusă masă fără case, acestea fiind demolate de urgență. Lor li s-a luat terenul și s-a construit fără acte legale digul care înconjoară lacul.
Lucrările au început în anul 1986, iar în 1989, cuva lacului și digul betonat erau finalizate. Culmea, în ciuda faptului că Dâmbovița curge la doar câțiva metri de acest loc, lacul Văcărești urma să fie alimentat din râul Argeș.
De remarcat că Groapa Văcărești era dominată cu numai două decenii în urmă de Mănăstirea Văcărești, monument de artă medievală valoros. Ctitorită de Nicolae Mavrocordat la anul 1724, aceasta fusese transformată în închisoare pentru revoluționarii de la 1848, cînd a suferit primele mutilări.
Cu toate acestea, biserica pictată și o parte din chilii supraviețuiseră și fuseseră restaurate pentru a deveni muzeu de artă medievală.
Arhitectul Gheorghe Leahu, șeful de atunci al proiectului de sistematizare a zonei a spus pentru site-ul rezervației că Ceaușescu ar fi dorit să se facă aici încă o sală polivalentă, de 18.000 de locuri sau un complex “justițiar”, tribunal și procuratoră.
“Indiferent ce ar fi fost, i s-au propus lui Ceaușescu variante care înglobau monumentul de arhitectură medievală în complexul modern, așa cum se procedează în asemena cazuri, dar Ceaușescu le-a respins pe toate”, a mai zis Leahu.
“Cred că ceea ce de fapt dorea Ceușescu era ca mănăstirea să dispară de pe fața pămîntului. Și s-a făcut pe voia sa”, a adăugat acesta.
După ce toate casele din zonă au fost puse la pământ, oamenii care trăiau acolo au primit despăgubiri de aproximativ 80.000 lei. Expropiații au fost realocați în apartamente la bloc, pe care după 1990 le-au cumpărat. Ulterior, foștii proprietari, au constituit o asociație care a revendicat în instanță vechile proprietăți. Judecătoria sectorului 4 a respins cererea prin hotărîre definitivă și irevocabilă.
În mod evident, presa vremurilor nu a scăpat momentul și a salutat dorința lui Nicolae Ceaușescu. „Constructorii mută sute de mii de metri cubi de pământ prin Capitală. Amenajarea și execuția viitorului lac este obiectiv de primă mărime menit să confere Capitalei pe lângă un plus de frumusețe și un microclimat corespunzător acestei zone, ce va acoperi o suprafață de 150 de hectare”, nota Marius Georgescu în paginile României libere cu puțin peste 6 luni înaintea Revoluției din 1989.
Lacul urma să aibă o capacitate de zece milioane de metri cubi și o adâncime de 10 metri. Fundul acumulării trebuia să fie etanșeizat de terenul natural „în a cărui structură există un strat de argilă care-i va asigura impermeabilitatea”.
Concret, se muncea la dislocarea sutelor de mii de metri cubi de pământ și la aducția de apă contra cronometru. Erau folosite camioane, excavatoare, dar și oameni încercați „care numai cu doi ani în urmă raportau încheierea lucrărilor la cea mai mare acumulare de apă a Capitalei, Lacul Dâmbovița”.
Sunt constructori „mai tineri și mai vârstnici, angajați într-o permanentă bătălie cu timpul, încercați făuritori de nou, mulți dintre ei rodați la Școala șantierului național al tineretului. Brigadieri-constructori”, mai nota jurnalistul.