FCSB este liderul din SuperLiga și formația cea mai apropiată de a luat titlul în acest an. Florentin Petre a discutat despre favorita care va lua campionatul și a mizat pe lotul bun, dar și pe antrenor.
Astfel, la FANATIK SUPERLIGA, Florentin Petre este de părere că FCSB este echipa care va lua titlul în SuperLiga. Dinamovistul a trecut peste rivalitate și este de părere că liderul campionatului are cea mai bună echipă, dar și cel mai bun antrenor, pe “Nea Gigi”.
“Mai este doar un hop. Depinde foarte mult ce se va întâmpla sâmbătă. După acel meci putem să tragem o concluzie normală. În proporție de 95% campionatul este jucat. Este normal. Cea mai în formă echipă, cel mai bun lot și cel mai bun antrenor.
Mă bucur foarte tare că în toți anii ăștia a învățat (n.r. Gigi Becali) să fie antrenor. Gigi Becali are antrenor cu licența PRO, pe Elias Charalambous. Sunt convins că toată treaba pe care o fac antrenorii și preparatorul fizic îi oferă posibilitatea lui Nea Gigi să își manifeste dorința asta nebună de a câștiga campionatul.
Dan Petrescu a câștigat campionate așa, cu o defensivă bună. Eu la CSKA Sofia am luat campionatul cu 5-6 meciuri câștigate cu 1-0. Dacă au o defensivă bună și dai mai multe goluri decât adversarul ești campion, e normal.
Îmi aduc aminte că am trecut printr-o perioadă destul de grea cu Dinamo, când am avut 11 puncte avans în tur și la finalul campionatului ne-a luat Rapid campionatul cu Nea Mircea atunci în 1999.
La fotbal se pot întâmpla multe lucruri. Nu se știe niciodată ce se întâmplă mâine. În momentul de față, ca și nivel, ca și echipă, ca și continuitate în rezultate e imposibil să piardă titlul. Dacă ar pierde titlul ar fi o contraperformanță extraordinar de mare”, a declarat Florentin Petre, la FANATIK SUPERLIGA.
“Eu am un respect și o altfel de prietenie cu Nea Gigi. Un dinamovist ca mine mai rar să își dorească ca un stelist să câștige campionatul. Dar îmi doresc din toată inima ca el să câștige anul acesta, pentru că merită. Pentru tot ceea ce face în fotbalul românesc, pentru banii investiți și binele pe care îl face.
Va fi un șoc pentru școala de antrenori din România. Dar să nu uităm că FCSB are antrenori cu licență pe bancă. La final, după ce FCSB va lua campionatul, Elias Charalambous își va însuși acest titlu, alături de Gigi Becali”, a mai spus Florentin Petre, la FANATIK SUPERLIGA.