Cea mai dureroasă experiență trăită de Doinița Oancea: “A fost cumplit să trec printr-o astfel de întâmplare”. Interviu

Doinița Oancea ne spune ce experiență îngrozitoare de viață a marcat-o cel mai puternic și cât de cumplit a fost să treacă printr-o asemenea întâmplare, pe platourile de filmare.

Doinița Oancea vorbește despre cel mai greu moment trăit la filmări: “A fost îngrozitor. M-a marcat”

Actriță, designer vestimentar, profesoară de actorie și psihologie, Doinița Oancea ne dezvăluie tabietul pe care-l avea alături de tatăl ei,  ce meserie și-ar fi ales dacă nu se făcea actrița și cât a costat-o prima fustă creată de ea.

Bună, Doinița! În primul rând ce proiecte ai pentru anul 2022?

-La ce muncesc eu de un an de zile este școala pe care mi-am deschis-o, Start Acting, și am ajuns la a patra serie de copii. Fac cursuri de actorie cu ei, cursuri care durează cam opt luni de zile, două module, iar la finalul modulului doi filmez, cu fiecare în parte, câte un scurt metraj. Este ultra satisfăcător pentru mine și pot să spun că mă bucur foarte tare că fac asta. Pot să dau din ce știu eu unor copii pe care îi ador, plus că ceea ce fac are și rol terapeutic. Pentru că eu îmbin tot ce știu pe partea de psihologie cu exercițiile de lucru actoricesc.

Amintiri din copilărie cu Doinița: “Furam scrisorile din cutiile poștale”

Cum a fost copilăria ta, ce nebunii făceai?

-Copilăria mea… în primul rând eu nu am avut bunici la țară, bunica mea stătea cu mine în București, aveam doar niște mătuși la care mai mergeam, dar nici ele nu stăteau la țară. Așa că m-am jucat la bloc unde am avut o copilărie foarte frumoasă. În zona în care locuiam erau foarte mulți copii așa că ne distram foarte tare. Am mulți veri și verișoare, lucru care a fost minunat, pentru că eu am fost singură la părinți și așa aveam cu cine să mă joc și să-mi petrec timpul.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

Sigur că mă urcam în copaci să fur mere, îmi juleam mereu picioarele pe gardurile școlii, jucam fotbal cu băieții, nu eram eu extraordinară la năzbâtii dar le-am avut și eu pe ale mele. De exemplu, de mică am fost atrasă de poveștile oamenilor și, pe vremea aia, făceam o chestie nu foarte drăguță, recunosc…furam scrisorile din cutiile poștale, le citeam, apoi le lipeam  și le puneam la loc. Abia acum i-am zis mamei mele ce făceam în copilărie. De asemenea, eram fascinată de pantofii cu toc ai mamei, pe care îi furam de fiecare dată.

“Tată mă ducea la mașinuțe, era ca un ritual”

Care sunt cele mai importante lucruri pe care le-ai învățat de la părinții tăi?

-Nu cred că pot departaja ceva din toate lucrurile pe care le-am învățat de la ei. Cred însă că au contat toții anii ăia din șapte, de acasă, ăia cei mai importanți cum se spune. Ei țineau foarte mult la niște principii de viață cu care am rămas și eu: bunul simț, modestia, onestitatea, respectul față de oamenii din jur, lucruri la care țin extraordinar de mult.

Despre tatăl meu biologic nu vreau să vorbesc, dar am un tati, care este un om minunat și pe care îl iubesc foarte mult. Aveam împreună un tabiet de la care nu ne abăteam niciodata: tati mă ducea la mașinuțe. Era ca un ritual, cumva. O dată pe săptămâna, în weekend, el mă ducea în parc. Și din tot ce făceam acolo, partea mea preferată era să mă dau în mașinuțe. Iar mai puțin preferată…ei bine, el se ocupa de mine la matematică pentru că nu am fost niciodată bună la materiile de real.

Doinița Oancea a dat primele autografe din viața ei la Tokio: “Oamenii stăteau la rând”

Cum ai ajuns la Tokio?

-La Tokio am ajuns printr-un casting de care am știut pentru că lucram pentru niște firme de publicitate. Se căutau dansatoare, și uite așa am ajuns sa dau proba pentru acea plecare care a durat o săptămâna. Am avut trei spectacole cu Rona Hartner și cu Mahala Rai Banda. A fost o experiență foarte frumoasă și a fost prima dată în viața mea când am dat autografe. Oamenii de acolo erau foarte drăguți, după spectacol își luau cd-urile, se puneau la rând, și luat autografe de la artiști, dar și de la dansatori. Este o experiență cu care am rămas în amintirile mele alea furmoase.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-Eee, da, bună întrebare…dacă stau să mă gândesc când mi-a plăcut mie prima dată de un băiat, cred că aveam 13 sau 14 ani, iar el era coleg de școală cu mine. Evident că nu a știut niciodată că-l plac pentru că eu nu lăsăm să se vadă nimic, ba mă și comportam fix invers decât ar fi trebuit.

“Dacă nu deveneam actrița mă făceam polițistă”

Când ai simțit, prima oară, că viața este nedreaptă?

-Viața e viață, așa e ea, cu bune și cu rele. Nu m-am gândit la lucrurile rele ca la niște nedreptăți. Cred că suferința e nedreaptă…de fiecare dată când văd copii sau oameni suferind, oameni bolnavi, atunci mi se rupe sufletul și aș vrea să ajut eu pe toată lumea…dar, din păcate, nu prea am cum.  Aș vrea că toată lumea să fie bine, împlinită și fericită.

Dacă nu ai fi fost actriță, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci ?

-Dacă nu aș fi devenit actrița mi-ar fi plăcut să fiu polițistă. Și cred că aș fi fost foarte bună pentru că îmi place să descopăr lucruri foarte repede. Sau detectiv, în zona biroului de investigații, pe acolo.

De asemenea mi-ar fi plăcut să mă fac makeup artist, am descoperit că-mi place mult să fac asta. Profesoară deja sunt deci iată că am mai multe domenii de activitate în care să fac lucrurile bine.

“M-a marcat secvența în care îmi înmormântam copilul”

Îți mai aduci aminte de vreo întâmplare de la filmări pe care n-ai uitat-o nici azi ?

-Cel mai tare m-a marcat, a rămas cu mine și va rămâne toată viața, secvența în care îmi înmormântam copilul. Atât de mult și de tare m-am încărcat cu trăirile respective că și acum, când mă gândesc…mă zbârlesc…a fost cea mai emoționantă secvență. M-a durut foarte mult să mă pun în pielea personajului și să trec prin mine o astfel de întâmplare. A fost cumplit, îngrozitor…m-a marcat.

De la ce actor sau actriță ai învățat meserie?

-Eu cred că am furat multă meserie, cu ghilimelele de rigoare, de la Carmen Tănase și Gheorghe Visu, pentru că ei au fost cei mai apropiați mie cumva, cu ei jucam cel mai mult. De la Iura Luncașu de asemenea am învățat foarte mult, pentru că îmi făcea o deosebită placere să stau în preajma lui chiar și atunci când nu filmam. Stăteam la monitor, mă uităm la ceilalți colegi cum repetă și cum lucrează. Actorul trebuie să lucreze cu adevărul. Dacă ești tehnic, nu faci treaba bună. Adevărul este cheia succesului.

Cum ai reușit să îți învingi timiditatea?

-Cred că meseria asta m-a ajutat foarte mult… și mă ajută acum și statutul să scap de timiditate. În sensul în care lucrurile se întâmplă mai ușor atunci când oamenii te reperează, te știu de undeva și nu mai trebuie să o iei de la zero cu ei. E ca și când ne știm deja, cu toate că eu nu-i știu, dar că cunosc ei pe mine și atunci e ok.

“Fusta m-a costat enorm pentru că m-am dus la primul atelier ieșit în cale”

De 9 ani faci haine. De unde idea și care a fost primul obiect vestimentar pe care l-ai făcut?

-Am plecat de la ideea de a îmbina două stiluri care-mi plăceau mie foarte mult, gipsy și punk. Pentru că era o perioadă în care eram mai liberă și puteam să fiu mai creativă, m-am gândit să mă apuc de treabă. Îmi doream foarte tare o fustă așa că mi-am făcut-o singură…doar că m-a costat enorm, 700 de lei acum nouă ani. Și asta pentru că m-am dus în primul atelier pe care l-am văzut, era și ultra scump, eu o doream ultra repede și a costat enorm. Chiar dacă eu venisem cu materialele mele. Când a fost gata m-am dus cu ea într-o emisiune și am anunțat lumea, purtând acel articol vestimentar, că eu mă lansez și pe zona asta, pentru că-mi face plăcere să creez.

“Banii sunt recompensa muncii mele”

Ce înseamnă banii pentru ține? La ce folosesc?

-Cea mai bună întrebare. Eu nu vreau să supăr universul dar nu pun mare preț pe bani. Sigur că da, îmi trebuie. Da, îi folosesc. Dar că să-mi satisfac nevoile și micile plăceri, muncesc pentru ei. Banii sunt recompensa muncii mele și la asta îi folosesc. Și-i mai folosesc ca să-i ajut pe alții, să fac bine dacă e nevoie și pot s-o fac. Știu că banii sunt extrem de necesari dar nu sunt prioritari în viața mea. Cred că poți să trăiești fericit și fără să ai milioane de euro în cont.

Când ai spus prima dată ‘Nu mai pot’? Și ce s-a întâmplat atunci?

-Da, și asta e o intrebare bună. Nu mai știu când am spus prima dată dar știu clar când a fost ultima dată, acum recent, acum câteva zile. Cred că am obosit emoțional cu toate lucrurile care se întâmplă și în viața mea personală, pentru că se întâmplă tot felul de lucruri mai puțin plăcute. Dar de fiecare dată când spun că nu mai pot, îmi dau seama că mai pot.

“Eu am perioade în care dispar, nu mai dau niciun semn”

Cum sunt prietenii tăi?

-Am mulți prieteni buni dar am câțiva, în viața mea, care sunt niște oameni extraordinari, care mă iubesc și pe care îi iubesc, și care s-au obișnuit cu felul meu de a fi. Asta se întâmplă cu toți. Eu am perioade în care dispar, nu mai dau niciun semn. Dar ei mă cunosc foarte bine, mă caută și vin după mine chiar și atunci când le zic să nu vină. Vine peste mine acasă, grămadă, și pentru asta îi iubesc foarte tare.

Ai vreo superstiție?

-Să ști că fac niște lucruri…în noaptea de Revelion îmi bag bani peste tot, și-n încălțăminte. Dacă văd pisica neagră fac trei pași înapoi, port mereu ceva roșu pe mine de Revelion. Mi-am enervat maxim prietenele pentru că le atrag atenția în mod constant să nu își lase gențile pe jos.

Te-ai despărțit după 5 ani de relație. Mai ai curaj să iubești din nou?

-Nu prea îmi place să vorbesc despre viața mea personală. Când ne-am despărțit am făcut o declarație pentru că am vrut că oamenii să știe. Habar n-am ce-o să-mi rezerve viitorul, dar am încredere. Cred că există omul perfect pentru mine. Și da, ar trebui să aibă de toate și ceva în plus, pentru sufletul meu.