Un militar și o tânără au fost la un pas de bătaie în avion. Conflictul a stârnit amuzamentul pasagerilor, care au filmat întreaga scenă și au postat-o pe Tik-Tok. De la ce a pornit altercația?
Bărbatul și femeia s-au certat pe locul destinat bagajelor de mână din aeronavă. Cea care a iscat totul a fost tânăra. Ea a dat la o parte bagajul militarului american și l-a pus în loc pe al ei.
Soldatul nu a stat indiferent în fața gestului și i-a făcut observație. Însă, tânăra și-a ieșit din fire și a insistat ca trolerul ei să fie lăsat în pace.
Militarul nu a ascultat doleanțele femeii și a încercat să-i scoată bagajul. Ea a ripostat atunci și, mai mult, chiar s-a urcat pe scaunele din avion pentru a se apăra.
”Soldatul: Mă întorc acasă după ce mi-am servit țara și cu asta am de-a face?
Tânăra: Crezi că-mi pasă?”, se aude pe fundalul filmuțelui devenit viral pe Tik-Tok.
În tot acest timp, restul oamenilor strigau la ei să înceteze, căci vor să zboare. Au început cu toții să râdă când femeii i-a căzut peruca de pe cap.
A intervenit și stewardesa, însă nu a avut nicio putere de convingere în fața tinerei, foarte determinată ca nimeni să nu se atingă de geanta sa.
Pe Tik-Tok, întreaga scenă a devenit virală. A adunat peste 1 milion de vizualizări și peste 7 mii de distribuiri. Totodată, peste 11 mii de persoane au lăsat comentarii, unele ironice, iar altele în apărarea soldatului american.
”Sunt fată, dar nu o pot numi femeie”, a comentat o utilizatoare Tik-Tok, criticând-o pe tânără.
”Cum i s-a schimbat culoarea părului…”, a fost gluma unui alt internaut.