Cel mai cunoscut tenor al României, Vlad Miriță, dezvăluiri halucinante: “Am fost bombardat, devastat”

Vlad Miriță, celebrul tenor, face dezvăluiri inedite despre viața lui dinainte de celebritate. Numit și ’Bocelli de România’, Vlad Miriță este unul dintre cei mai cunoscuți tenori din țara noastră și unul dintre cei mai pricepuți fermieri.

Vlad Miriță, dezvăluiri fără precedent

Vlad Miriță, cunoscutul tenor, face dezvăluiri exclusive despre copilăria și adolescența lui. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, celebrul cântăreț povestește, cu sinceritate și umor, că nu muzica a fost prima lui pasiune, ci jocurile video și păcănele.

S-a apucat de muzică datorită unei prietenii cu niște studenți de la seminarul teologic și a devenit cunoscut în anul 2002, când a câștigat locul întâi la Festivalul de la Mamaia.

Vlad Miriță își amintește cum era să moară înecat, în copilărie, și ce l-a convins să devină fermier. Ne povestește cum și-a cunoscut soția, cum i s-a ’urcat’, în tinerețe, celebritatea la cap și mărturisește că anul 2010 a fost anul care i-a schimbat viața și l-a făcut să își schimbe, total, mentalitatea.

Digi24.ro

Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără o mână

Vlad Miriță și-a schimbat viața după ce s-a îmbolnăvit

De ani de zile ești fermier. Cum a început totul?

-Totul a început în jurul lui 2010, cu niște probleme de sănătate care m-au făcut să fiu mai atent la ce mănânc. Am înțeles toată filosofia din jurul mâncării sănătoase, cum s-o obțin și de unde să o iau. Am descoperit că ce mâncăm noi când eram copii, aia e cea mai bună mâncare pentru noi. Când îmi trimitea mama borcanele cu mâncare, în studenție, la desconsideram și mergeam la restaurant.

Până și cei mai vocalist nutriționiști au început să reconsidere ce au spus, să își dea seama că porcul nu e așa de rău. Este chiar sănătos dacă este crescut într-un anume fel. Mâncarea sănătoasă se obține cu trudă și cu știință. Industria nu va putea hrăni cu adevărat sănătos populația. Vrei mâncare multă, obținută repede, e clar că pe undeva se pierde ceva la calitate.

Deci a început din copilărie.

-Da, de la bunicii mei, îmi petreceam toate vacanțele la țară. Când am decis să mă ocup de mâncatul sănătos m-am apucat cu bucurie și dragoste pentru că am trăit așa. Am nostalgia copilăriei și a timpului în natură, printre animale.

“Alți copii se sperie dacă latră un câine, nu mai cunosc ‘limbajul’ naturii”

L-ai învățat și pe Iustin importanța vieții la țară, alături de animale și în picioarele goale?

Digisport.ro

O actriță celebră din SUA a văzut un român și a izbucnit imediat în râs. Ce a urmat

-E mult spus că l-am învățat, că nici pe mine nu m-a învățat nimeni. Am stat pe lângă ei și mi-am dat seama că am avut o copilărie perfectă, superbă. Iustin nu se bucură de copilăria de care m-am bucurat eu, nu mai este același context social. El este într-o ‘bulă’, într-un mic paradis, dar e singur și nu are vecini cu care să se joace. Când eram mici, de pe la 7 ani, deja știam ce treburi avem de făcut în gospodărie.

Iustin nu are treaba asta, dar e mai bine decât nimic. Stă printre animale, mai ajută la la ce am de făcut. Are un mare plus față de mulți copii din ziua de azi. Din păcate pentru cei din generația lui, nu pot experimenta asemenea lucruri. Este curajos, cunoaște, intră la animale. Alți copii, dacă vin la el, se sperie dacă latră un câine, nu mai cunosc ‘limbajul’ naturii.

“Dacă mă rupi de țară nu mă pot ‘aclimatiza’ “

Ai cântat peste tot în Europa și nu numai. De ce te întorci mereu în România? Nu te-ai gândit niciodată să te stabilești în altă țară?

-Nu am putut niciodată să mă ‘disloc’, să-mi fac o viață în altă parte. Și nu vorbim de acum, și când nu eram căsătorit n-am putut. O perioadă i-am judecat pe cei care plecau, pentru că sunt oameni care efectiv nu au o soluție de viață aici și trebuie să facă un compromis. Am avut colegi care au plecat și dacă aici nu le mergea rău, au plecat la mai bine. Pentru mine nu funcționează să stau plecat, sunt foarte legat de tot.

Iubesc mult copilăria mea, amintirile mele, tot ce e legat de prieteni. Îmi place să mă simt ‘stăpân’, dacă nu sunt la mine acasă nu mă simt ‘autonom’. Sunt un venetic. Îmi place să fiu de aici, în România, să fiu asimilat de oameni și de locuri, mă hrănește treaba asta. Dacă mă rupi de țară nu mă pot ‘aclimatiza’.

Aventurile copilăriei: “Am stat 3 ore în apa aia, la limita supraviețuirii”

Cum a fost copilăria ta? Ce trăsnăi făceai?

-A fost superbă și nu știu când a trecut așa de repede. A fost un vis frumos care și acum mă hrănește și mă animă. Am amintiri foarte vii, cu detalii, cu mirosuri. Ca orice copil făceam trăsnăi, dar nu mi-am rupt mâini și picioare. O dată mi-am fracturat un deget, la fermă, când eram deja mare. În schimb, mă tăiam și mă juleam destul de des.

Îmi amintesc, însă, că era să mă înec. Ne jucam la gârlă, pescuiam. Mi s-a agățat undița, am intrat în apă și n-am mai putut ieși din cauza mâlului. Au încercat copiii să mă scoată, îmi ajunsese apă până la gât. S-au speriat și au fugit și niciunul nu a spus nimănui unde sunt. M-a găsit bunica atunci când apa îmi ajunsese la bărbie. Am stat 3 ore în apa aia, la limita supraviețuirii.

“Luam cățele în călduri și mergeam cu ele la furat, să le distragem atenția câinilor”

Și îmi mai aduc aminte ce tehnică dezvoltasem la furat de cireșe. Noi, copiii, în grabă să luăm cât mai multe cireșe, rupeam crengile pomilor. Vecinii își legau câinii de copaci ca să nu mai venim. Noi luam cățele în călduri și mergeam cu ele la furat, să le distragem atenția câinilor.

“Două ore jumate a stat bunicul să adune toate oile”

Ai fost mai mult băiatul mamei sau al tatei?

-N-am fost nici al mamei nici al tatei, n-am fost un alintat. M-au iubit bunicii foarte mult, dar nu era o iubire foarte protectivă. Ei aveau treabă, mergeau la fân, la sapă, dar ne iubeau și făceam mici gesturi frumoase. Dimineață de exemplu, invariabil, în toate vacanțele la la Voinești, bunica îmi făcea ou frecat cu zahăr. Iar când se cocea zmeura bătea albuș de ou în care punea zmeură.

Bunicul din partea mamei era blajin și îmi făcea numai bucurii. Dacă voiam să călăresc berbecul își rupea din timp și mă ajuta. Odată am vrut să tund o oaie, dar foarfeca era mare și grea. Mi-a zis bunicul să țin oaia bine și să n-o ciupesc, că fuge. Două ore jumate a stat bunicul să adune toate oile pentru că am ciupit-o, ea s-a ridicat și a fugit, iar toate oile s-au luat după ea.

“Ne-am bătut două licee și, pe o distanță de 50 de metri așa, a fost ca la război”

Cum a fost perioada liceului? Erai timid sau cel mai rebel?

-Am oscilat între timiditate și rebeliune. Când întram într-un colectiv nou eram timid. Când am plecat de la școala generală la liceu am schimbat colectivul, dar am rămas prieten până azi cu cei de la școală. Eu am vrut, stabilisem cu colegii, să mergem la liceul ‘Enăchiță Văcărescu’, dar mama a vrut să dau la liceul economic din Târgoviște. Pentru mine a fost o mare decepție și m-am revoltat, că vorbisem cu băieții să mergem la alt liceu. Eram în clasa a 8-a și nu mă puteam impune. De oftică am picat, am dat lucrarea goală. În toamnă am intrat la un liceu de mâna a treia și acolo mi-am început cariera de licean.

În al doilea semestru s-a întâmplat o mare bătaie acolo unde am fost și eu ‘protagonist’. Tata a decis să mă mute de acolo. Ne-am bătut două licee și, pe o distanță de 50 de metri așa, a fost ca la război. Conflictul s-a încheiat brusc când a venit poliția și tata m-a mutat într-un liceu unde unchiul meu era profesor de sport.

“Îmi plăceau fumatul, băutul și păcănelele”

Ai avut o grămadă de ‘pasiuni’ interzise, nu?

-Da, mai aveam niște metehne. Îmi plăceau fumatul, băutul și păcănelele. Mă bucur că nu am trăit vremurile de acum, că de mai erau și droguri eram ‘on’ sută la sută. Bine că nu prea aveam noi acces la asta.

Cea mai mare belea am avut-o cu păcănelele. Am avut o zi când am plecat la 10 dimineața, cu o listă de cumpărături și cu banii de la mama, și am ajuns acasă la 12 noaptea. Fără bani, că-i cheltuisem deja de 5 ori. Ai mei erau fierți, speriați, nu știau de mine. Când am ajuns acasă erau albaștri la față, terminați. Tata s-a prins că am datorii. Mi-a fost frică să vin acasă, aveam datorii cam de 1500-2000 de euro în banii de acum, și eram doar în clasa a 8-a.

“Mi-am făcut cruce și am jurat că în viața mea nu mai pun mâna pe jocuri”

Eram în clasa a 9-a când am prins o zi norocoasă. Am jucat pe miză mare, mi-a intrat careu, i-am dublat și am câștigat. Mi-am aprins o țigară, am fumat-o, cei de lângă mine țipau să bag banii ‘în casă’. Am mai dat o dată și am câștigat mulți bani. M-am ridicat, mi-am făcut cruce și am jurat că în viața mea nu mai pun mâna pe jocuri. Mi-am plătit toate datoriile pe care le aveam și așa s-a încheiat perioada mea cu păcănelele.

“Dacă te mai prind că te mai duci, îți rup picioarele”

Jocurile video ți-au plăcut?

-Da. În clasa a 8-a eram la școala care funcționa în trei schimburi. Eu intram la ora 4 și plecam exact când veneau ai mei de la muncă. Ce să fac eu până la 4, câte teme să fac? Mă duceam direct la ‘Mortal Kombat’ și ‘Street fighter’.  Era acolo o sală unde eram numai noi, copiii. Ne simțeam protejați de parcă intram într-o altă lume. Ne gândeam că nu apare niciun părinte acolo. Într-o zi, la ora 1, apare tata. M-a luat acasă și pe drum mi-a explicat că sunt la școală,  că trebuie să învăț. Concluzia a fost ‘dacă te mai prind că te mai duci, îți rup picioarele’. I-am promis că nu mai fac.

“Și m-am dus, și iar a venit, dar de data asta m-a bătut”

A două zi m-am gândit: ‘dacă a venit ieri și i-am promis că nu mă mai duc, el e convins că sunt speriat și că mă țin de cuvânt, deci nu vine și azi să mă verifice’. Și m-am dus, și a venit din nou. Până acasă mi-a ținut morală, dar s-a calmat. Acasă mi-a promis că, dacă mă mai prinde, mă bate. Mi-am dat cuvântul că nu mă mai duc niciodată dar a două zi la ora 11 a început să mă mănânce în tălpi. M-a gândit: ‘a venit o dată, a două oară, eu i-am promis că nu mă mai duc așa că el este sigur sută la sută că nu mă mai duc’. Și m-am dus, și iar a venit. De data asta m-a bătut.

“Am învățat toată noaptea cartea de chimie”

Ai copiat vreodată la vreun examen?

-Cu proful de chimie am o mare poveste. Eu aveam o regulă: dacă profesorul îmi plăcea, învățam, dacă nu, mă descurcam la fața locului. Aveam un profesor de chimie, îl iubeam toți, era foarte haios. Nu știu cum s-a nimerit dar, de vreo patru ori la rând am făcut patru tâmpenii, cu el de față. M-a ținut numai în note mici și eram într-o situație de corijență. Singura mea șansă era unchiul meu, profesorul de sport, care era amic cu profesorul de chimie. Nu știu cum au ‘tranzacționat’, dar a venit la mine cu un bilețel pe care erau scrise numai subiectele pe care ar fi trebuit să le știu. Noi aveam teză peste o săptămâna. Am băgat foița în coperta de la buletin și am zis că mă uit pe ele cu o zi înainte.

Peste weekend m-am dus la discotecă și, în toată nebunia aia, am pierdut bilețelul cu subiectele. Luni, când am ajuns la Târgoviște, am zis să mă uit, dar am descoperit că nu mai am foița. Așa că m-am apucat și am învățat toată noaptea cartea de chimie. Am luat nota 7.

Prima iubire: “Am și mințit-o că sunt în clasa a 4-a”

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

-În clasa a 2-a. Era o fată de clasa a 4-a, cu care sunt prieten foarte bun și acum. Eram într-o tabără și ea era o dansatoare foarte bună. Mă tot uitam la ea și m-a întrebat dacă știu să dansez fox. Peste ani de zile, în 2008 când am participat la ‘Dansez pentru tine’, am învățat ce înseamnă slow foxtrot. Atunci i-am zis că știu, dar am dansat și mi-a spus că nu știu. Am și mințit-o că sunt în clasa a 4-a.

Mai ții minte când ai câștigat primii bani?

-Cred că primii bani i-am câștigat când eram copil. Ori am vândut înghețată ori tocam fructele cu tocătorul electric al bunicului meu. Mă lua cu el pe la vecini să le toc merele, să facă țuică. El stătea cu vecinul pe prispă, eu făceam treaba și făceam bani jumate jumate cu el. Înghețată am vândut în fața școlii, căci tată și fratele lui luaseră o vitrină de înghețată.

“Mama și-a dorit foarte mult să mă duc spre muzică”

De ce muzică? Ce te-a determinat să urmezi această carieră?

-Pentru că a fost o chestie de conjunctură. La Școala de Artă m-am împrietenit cu niște băieți de la Seminarul Teologic. Îmi plăcea să mă văd cu ei destul de des și muzica a fost ceva la pachet cu prietenia asta. Mama și-a dorit foarte mult să mă duc spre muzică și nu m-aș fi ținut de asta dacă nu-i întâlneam pe băieții aia. Au avut un rol esențial în a rămâne pe drumul acesta.

“Marcel Pavel mereu îmi spune că trebuie să muncesc mai mult”

Am ajuns în București, în corul Madrigal, ceea ce pentru noi era ceva fantastic. Eram atent, ascultam tot. În perioada aia apăruse o oferta la Conex, îți dădeau două cd-uri. Unul cu Gyuri Pascu, Dumnezeu să-l odihnească, și unul cu Madrigal. Mătușa mea, care avea telefon mobil, m-a întrebat pe care-l vreau și am ales corul. Era un cd cu colinde pe care l-am ascultat ani la rând, și vara. Corul asta a fost unic, ca și dirijorul, Marin Constantin. În anul 2002 am câștigat la Festivalul de la Mamaia locul întâi la interpretare. Apoi a fost Eurovisionul cu Andrei și Nico. Mai târziu însă am început să muncesc în mod conștient și susținut. Și acum sunt destul de leneș, Marcel Pavel mereu îmi spune că trebuie să muncesc mai mult.

“Am înghițit un țânțar și a trebuit să mă opresc din cântat”

Îți mai aduci aminte un moment de pe scenă, haios sau penibil, dar de neuitat?

-În anii când cântam pe la mare aveam program în mai multe hoteluri. Eram la o terasă unde era și Adrian Păunescu. În fața mea era un reflector unde se adunau muște. În timp ce cântam mă gândeam: nu mi-o intra mie o gânganie din asta pe gât? Imediat am înghițit un țânțar și a trebuit să mă opresc din cântat.

Pe scenă Operei au fost momente haioase, aveam tot felul de situații cu decorul și costumele, se poate scrie o carte. Aveam un coleg mai zăpăcit și o regie în care tenorul intră pe un cal alb, supradimensionat. El venea împins de ‘îngeri’ și trebuia să aibă o intrare eroică. Dar cu o zi înainte fusese alt spectacol și una din trapele scenei nu a fost închisă bine. Calul venea pe o platforma cu rotițe. Când a intrat prima rotiță în treapă, calul s-a opintit și nu a mai putut înainta.

“Când să înceapă spectacolul, s-a oprit curentul 3 ore”

Parcă s-a întâmplat ceva și anul trecut, la concertul tău de 20 de ani?

-Da, asta a fost faza de la Târgoviște. Aveam invitați, mulți colegi de-ai mei care veniseră să cânte cu mine în spectacol. Am făcut probele de sunet și, când să înceapă spectacolul, s-a oprit curentul 3 ore. Oamenii însă nu au plecat. Este ceva îngrozitor să stai așa, în tot stresul ăla.

“Abia acum mă simt om în toată firea”

Cum este tatăl Vlad Miriță? Ce ai învățat în acești 5 ani de la fiul tău?

-O întrebare foarte frumoasă și complicată. Ăștia 5 ani au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Și regret că nu am putut să trăiesc mai mult alături de ei. Am avut momente când a trebuit să plec. Au trecut foarte repede, a crescut foarte repede. Și acum mai glumesc cu el, că vrea să fie mai mare, mai puternic, și-i spun ‘mai stai mic, o să fii mare tot timpul’.

Am învățat foarte multe de la el. Nu poți să te maturizezi până nu ai un copil, oricât ar fi viața de complicată. Până nu ești părinte tot nu e viața atât de serioasă că atunci când devii. Tot ce am trăit până la 38 de ani, de când s-a născut Iustin, e ca și cum aș fi trăit în adolescență. Abia acum mă simt om în toată firea.

Cum este Iustin?

-Mi-am dat seama că nu e ca mine sau ca Maria, el e ca el. Are propria lui variantă care, de multe ori, ne surprinde, nu-l putem anticipa. Noi, părinții, vedem într-un fel și el în alt fel. Este foarte interesantă treaba asta, să-l vezi cum crește și cum vine cu varianta lui. Iustin este un copil foarte vesel, optimist,  ii trec destul de repede supărările dacă-l mai certăm.

“La vremea aceea, eu și Aureliu Surulescu căutam să ne însurăm”

Îți mai aduci aminte ce ai simțit când ai văzut-o prima oară pe soția ta?

-Pe Facebook am văzut-o prima dată, la un prieten comun. L-am întrebat cine este și mi-a spus că o știe pe sora ei și că e pe modelling. A zis că nu facem treabă cu ele. La vremea aceea, eu și Aureliu Surulescu căutam să ne însurăm. Eu deja vorbisem cu Maria pe mesaje și mi s-a părut că e ok. Ne-am întâlnit și ironia sorții face că astăzi, eu și Aureliu suntem căsătoriți cu aceste două surori. S-a terminat cu modelling-ul, le-am ‘stricat’ noi.

Bănuiesc că vă mai și certați. Cine cedează primul, cine are ultimul cuvânt?

-Noi nu ne certăm niciodată, noi doar ne batem (râde, n. red.). Fiecare se mai ceartă, este normal. Nu știu cine are ultimul cuvânt, ăla care nu are răbdare, și-n general facem cu rândul. Până acum am reușit să nu vrem amândoi odată să avem ultimul cuvânt.

“Sunt regele omletelor în familia mea”

Cum e soțul Vlad? Speli, gătești, dai cu aspiratorul?

-Sincer să fiu mai și gătesc, dau și cu aspiratorul, dar destul de rar. De multe ori nu-mi convine, eu sunt mai conservator, mi se pare că treburile astea nu trebuie să le facă bărbatul. Dar trăim vremurile când femeia zilelor noastre are și ea de muncă, nu mai poate acoperi tot. Noi mai avem pe cineva care ne mai ajută din când în când și ne certăm mai puțin de atunci. Nevasta-mea făcea curat, eu veneam și făceam dezordine, ea o lua personal și se supăra, îmi spunea că nu respect munca ei. Îmi face plăcere să gătesc, dar nu prea am timp. Când avem musafiri însă eu fac de mâncare. Iar dimineață fac omlete, sunt regele omletelor în familia mea.

“M-a ‘părăsit’ Dumnezeu un pic să înțeleg că tot ce am este un dar”

Care a fost cel mai greu moment din viața ta? 

-În anul 2010 am avut niște probleme de sănătate și de aia am ajuns să fiu atent ce mănânc. Dar problemele au fost și financiare, sentimentale și profesionale. Pe toate planurile am fost bombardat, devastat. Acum îmi vine să râd dar atunci a fost foarte greu, am avut 2 ani cumpliți. A fost, totuși, foarte bine că s-a întâmplat așa, ca să mă opresc din ‘vedetism’, să mă reconfigurez lăuntric. Atunci s-a petrecut o ‘venire în fire’, o maturizare abruptă. De atunci am început să merg mai singur, până atunci m-a cam purtat norocul. M-a ‘părăsit’ Dumnezeu un pic să înțeleg că tot ce am este un dar. M-a ‘ținut’ în lesă suficient să nu uit asta niciodată.

“Datorită acelui episod, astăzi am marea bucurie să fiu însurat”

Datorită acelui episod, astăzi am marea bucurie să fiu însurat, să am familie și copil, să am treabă și să știu ce-mi doresc cu adevărat. Consider că, până în 30 de ani, tinerii ar trebui să se căsătorească. Odată cu un copil, toată energia ta se canalizează spre familie. Cred că era mai bine dacă mi se întâmpla șocul din 2010 mai devreme, cu 10 ani așa. Dar atunci a fost foarte greu pentru că nu am mai avut niciun punct de sprijin.

“Mă bătea gândul să mă apuc de raliuri” mărturisește Vlad Miriță

Ce nu știe lumea despre tine și ai vrea să spui azi?

-Foarte multe lucruri lumea nu le știe pentru că eu sunt într-o ‘nișă’, vă rog să mă faceți cunoscut (râde). Sunt pasionat de cai, am făcut și spectacole, am și căzut de pe ei. Fac cascadorie cu cai, am fost și actor. Pentru cei care mă mai întreabă, nu m-am lăsat de cântat dacă fac actorie și cascadorie. La începutul vieții mele de adult, când am venit în Bucureșți, cochetam cu partea de raliuri. Mă bătea gândul să mă apuc de asta, îmi plăcea să conduc cu viteză. Fugeam iarna prin pădure la Cernica, pe drumurile forestiere.

De 15 ani am pasiunea cu ferma, sunt înnebunit. Cred că aș putea preda la agronomie, atât de multe lucruri am învățat. Și recomand oamenilor să se oprească la mai puține pasiuni că să nu aibă frustrări mai încolo.

Care crezi că este cea mai mare realizare a ta de până acum?

-Familia este cea mai mare realizare. Că m-am căsătorit. Sunt niște realizări mult peste profesie și orice altceva.

“Vezi că lumea se ‘închină’ la tine și crezi că ești mai special decât ceilalți”

A existat vreun moment în viața ta când celebritatea ți s-a ‘urcat’ la cap?

-A existat și nu m-a învățat nimeni cum s-o gestionez. Este foarte greu de gestionat celebritatea, mai ales când ești foarte tânăr. Vezi că lumea se ‘închină’ la tine și crezi că ești mai special decât ceilalți când, de fapt, toți sunt importanți. Profesia asta de artist favorizează genul asta de reacții, de interacțiuni. Artistul beneficiază de o aură magică, preț de o oră și ceva el este în centrul atenției. Când auzi tot timpul laude în urechi, la un moment, dar începi să crezi că ești deosebit.

Când am venit de la Mamaia, unde am luat locul întâi, a scris toată presa. Eram un fel de Bocelli de România. Adrian Enache a câștigat trofeul, eu locul întâi și am primit un val de simpatie și mai mare. Profesorul meu de canto, care s-a prins că eram ‘tot ce zboară se mănâncă’ , mi-a spus: ’Te-ai urcat în vârful mărului prea devreme’. Au urmat niște ani în care, de multe ori, am avut impresia că sunt buricul pământului. Apoi a venit o perioadă de umbră până când m-am liniștit.

“Aveam sprâncenele unite și o doamnă de la machiaj mi le-a smuls ”

Te-a ajutat faptul că arăți bine, în carieră?

-Probabil că da, dacă îmi lăsam părul mare mi se ‘umfla’ capul și atunci n-aș mai fi fost așa frumos (râde, n. red.). Îmi aduc aminte că, la Mamaia, aveam sprâncenele unite și o doamnă de la machiaj mi le-a smuls cu penseta. De atunci așa au rămas, mai am și acum grijă de ele. Și aici am niște defecte pe care le-am îndreptat cu ajutorul celor din jurul meu.

Dacă ar fi s-o iei de la început, ce greșeală nu ai mai repeta?

-Nu știu. Dă-mi, Doamne, mintea de apoi. Cred că, de aș avea mintea de acum, nu aș mai trece prin toate, nu aș mai pierde timpul.

Ce planuri și proiecte ai pentru anul 2023?

– Ultimii 3,4 ani au fost niște ani la finalul cărora am zis că n-am mai trăit ceva așa de intens. Și următorul a venit la dublu de intensitate. Pregătesc un album cu Marcel Pavel și cu Iordache Basalic, să ‘oficializăm’ relația noastră de vreo 15 ani de când cântăm împreună. De câteva luni ne tot vedem, alegem piese, căutăm soluții financiare și finanțări pentru acest album.