Pe 7 mai 1986, Helmuth Duckadam apăra nu mai puțin de patru lovituri de la 11 metri și cucerea, alături de colegii săi din echipa Stelei, mult-râvnitul trofeu al Cupei Campionilor Europeni. 35 de ani au trecut de la acea performanță unică și ați fi tentați să credeți că a dus o viață lipsită de griji.
Ei bine, deși rămâne „gravată cu aur în istoria fotbalului” și în sufletul său, amintirea acelui meci de pe stadionul „Ramon Sanchez Pizjuan” din Sevilla, jucat în fața a peste 70.000 de spectatori, nu poate șterge clipele cumplite prin care a fost nevoit să treacă apoi.
„La un moment dat chiar am zis că nu mai rezist. O săptămână am avut dureri de nesuportat. Din trei în trei ore îmi dădeau morfină”, a dezvăluit fostul mare portar în cadrul emisiunii „Legende”, prezentată de Dan Negru.
„Eu am avut multe operaţii, multe probleme de sănătate, dar aş scoate ultima operaţie pe care mi-a făcut-o Brădişteanu. Stăteam cu Cornel Dinu în aceeaşi rezervă şi stătea soţia cu mine, Alexandra, până la 12, 1 noaptea şi mă freca pe spate, pentru că aveam nişte dureri groaznice după operaţie.
La un moment dat, chiar am zis că nu mai rezist. Chiar vorbisem cu doctorul şi mi-a trimis o psiholoagă să vorbească cu mine. Deci am avut momente dintr-alea… mai puţin plăcute… Groaznice. O săptămână am avut dureri de nesuportat. Din trei în trei ore îmi dădeau morfină”, a declarat Helmuth Duckadam, rememorând, totodată, episodul din 2007.
Concret, imediat după căsătoria cu actuala soție, „eroul de la Sevilla” pierdea apartamentul din Arad, deși îl obținuse printr-o hotărâre judecătorească definitivă, iar situația financiară devenea din ce în ce mai delicată.
„N-aveam nimic. Cel mai grav a fost atunci, în momentul după ce ne-am căsătorit. Tot ce aveam eu în România am dus în America, când am plecat atunci, în 2003, şi când m-am însurat cu Alexandra nu aveam nimic.
Trăiam, practic, din salariul ei şi din pensia mea mică. La un moment dat, am pierdut şi apartamentul din Arad. A fost o casă naţionalizată, o câştigasem eu prin hotărâre definitivă, dar, după zece ani, urmaşii urmaşilor au câştigat-o la CEDO şi m-au dat afară, zbang.
Şi m-am dus la mama, că n-aveam unde să mă duc. M-am dus la mama şi, practic, pe cea mică, până la un an de zile, am crescut-o la mama. Nu aveam nici furculiţă, nici cuţit”, a mai povestit Helmuth Duckadam în emsiunea respectivă.