Sport

Cele 7 minuni ale Ucrainei! Sportivele care au fugit de război pentru a-și continua carierele. Foto

Nevoite să-și abandoneze pământul strămoșesc după invazia rusă, sportivele din Ucraina s-au stabilit provizoriu în diferite țări din Occident.
16.03.2023 | 14:20
Yuliia Dzhima este una dintre sportivele de renume ale Ucrainei care militează pentru încetarea războiului
ADVERTISEMENT

Au fost primite cu brațele deschise, iar fetele au găsit în aceste țări condiții extraordinare de a-și continua antrenamentele și de a performa în continuare la cel mai înalt nivel.

Sportivele din Ucraina nu și-au uitat țara natală

Și, la siguranță de armele cotropitoare, fac tot ce pot pentru a-și ajuta semenii rămași să apere țara. Și o fac prin mesaje pe rețelele de socializare în care cer încetarea războiului, ori prin strângerea de fonduri care apoi iau drumul Ucrainei pentru a asigura tot ce le este necesar soldaților.

ADVERTISEMENT

Însă, mai presus de toate, sunt sportive și se pot declara fericite că își pot continua carierele. Ucraina a fost recunoscută tot timpul ca fiind o țară care a propus mai mereu frumuseți naturale, indiferent că vorbim de sporturi de vară sau de iarnă. În rândurile ce urmează vă vom prezenta 7 dintre cele mai frumoase sportive ucrainene care au cucerit arenele internaționale.

Daria Bilodid, frumuseţea de pe tatami

Deși are doar 22 de ani, Daria este una dintre cele mai în vogă sportive din Ucraina. Antrenată de tatăl ei, celebrul judoka Gennadiy Bilodid, puștoaica din Kiev este cea mai precoce judoka din istorie, devenind campioană mondială la doar 17 ani.

ADVERTISEMENT

Se întâmpla în 2018, la Baku, acolo unde printre învinsele sale de la categoria 48 de kilograme se numărau nume grele ale acestui sport precum Galbadrakh Otgontsetseg din Mongolia, Paula Pareto din Argentina și Funa Tonaki din Japonia. A repetat performanța un an mai târziu, la Tokyo, arătând că este noua stea din judo.

La Jocurile Olimpice desfășurate anul trecut în capitala Japoniei a luat doar bronzul, dar a intrat în istoria țării sale ca fiind prima medaliată olimpică a Ucrainei din judo-ul feminin.

ADVERTISEMENT

Bilodid a fost una dintre primele sportive care a blamat războiul declanșat de Rusia, dar a fost atacată vehement pe rețelele de socializare de susținătorii lui Putin. ”Aceştia sunt doar oameni zombificaţi, care cred în ceea ce le varsă propaganda rusă în urechi şi astfel şi ei varsă la rândul lor această mizerie. Este mai bine să tacă decât să reverse aceste lucruri asupra oamenilor care se luptă şi care vor ca totul să fie bine în ţara lor”, spunea Bilodid în primăvara anului trecut.

Elina Svitolina, răvăşitoare pe terenurile de tenis

Elina Mykhailivna Svitolina s-a născut la Odesa, în urmă cu 28 de ani, și a ajuns cea mai titrată jucătoare de tenis din Ucraina. Este fiica unui fost luptător și a unei canotoare și a fost botezată după numele celebrei actrițe ucrainene Elina Bystritska.

ADVERTISEMENT

Ea a câștigat în întreaga carieră 16 titluri WTA și a ocupat la un moment dat locul 3 în clasamentul mondial. Frumoasa blondă a cucerit primul trofeu major în 2013, la turneul de la Baku, urmat de alte cinci până în 2017, când a ajuns prima jucătoare din Ucraina care intră în Top 10.

Cele mai mari performațe ale ei sunt medalia de bronz cucerită la Jocurile Olimpice de la Tokyo, titlu de la Turneul Campioanelor din 2018 (în anul următor a pierdut finala cu Ashleigh Barty) și cele două semifinale de Grand Slam jucate în 2019 la Wimbledon și US Open.

Pe 31 martie 2022, Svitolina a anunțat că ia o pauză temporară de la tenis, invocând faptul are dureri de spate, însă nu a negat nici faptul că există o epuizare emoțională din cauza războiului din Ucraina.

Elina a fost întodeauna o prezență agreabilă în circuitul WTA, iar frumusețea a ajutat-o să prindă contracte importante cu firme de top. În 2019, sportiva a început o relație cu tenismenul francez Gael Monfils, iar după doi ani s-au logodit și apoi s-au căsătorit.

Svitolina nu intenționează să-și schimbe numele de familie cât timp este jucătoare activă, dar, totuși, ea folosește nick-ul ”Elina Monfils” pe profilurile ei de pe rețelele de socializare. În primăvara anului trecut, cei doi au anunțat că așteaptă primul lor copil, iar pe 15 octombrie s-a născut fiica lor, Skai Monfils. Deși a stat foarte puțin în țara natală după ce a devenit jucătoare profesionistă, Elina s-a mutat la Londra după ce s-a căsătorit cu Gael.

Maryna Bekh-Romanchuk, atleta-fotomodel

Frumusețea răpitoare a ucrainencei care s-a născut în urmă cu 27 de ani la Moroziv, în provincia Khmelnytskyi Oblast, a atras atenția fanilor atletismului, însă ea și-a dorit dintotdeauna să fie apreciată pentru ceea ce face în arenă. Și face bine.

Maryna este specialistă în proba de săritura în lungime, dar din acest an a început să performeze și la triplusalt, acolo unde are performanțe remarcabile. Și-a început cariera cu un bronz la Europenele de juniori de la Rieti, dar adevăratul succes a venit la seniori, însă numai după multă muncă.

În 2018, la Berlin, a luat argintul la Campionatele Europene, pentru ca în anul următor să-și treacă în palmares trei medalii importante: aur la Universiada de la Napoli, argint la Mondialele de la Doha și bronz la Europenele de sală de la Glasgow.

2021 a venit cu cea mai importantă performanță a carierei, medalia de aur la Europenele de sală de la Torun, dar, din păcate, nu a prins podiumul la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde a terminat pe locul 5. Anul 2022 i-a adus performanţe mult mai bune la triplusalt, acolo unde a luat aurul la Europenele de la Munchen şi bronzul la Mondialele de sală de la Belgrad.

Maryna este căsătorită din 2018 cu înotătorul ucrainean Mykhailo Romanchuk. Frumoasa atletă este o adeptă a rețelelor de socializare și postează mai tot timpul fotografii și filmulețe de la antrenamente sau din vacanțele petrecute alături de soțul său.

Olena Kostevych a făcut carieră în tir sportiv

Într-un sport nu foarte popularizat, Olena a reușit să adune medalii peste medalii pentru Ucraina. În vârstă de 37 de ani, ea s-a născut în Rusia, la Khabarovsk, dar la 11 ani s-a mutat la Cernihiv, orașul mamei sale. A stat acolo până a terminat Universitatea Tehnologică de Stat, după care a plecat în Austria pentru a-și continua o carieră în sport care începuse deja furtunos.

La doar 17 ani a devenit campioană mondială la pistol cu aer comprimat 10 metri, probă în care a cucerit aurul la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004. După o perioadă mai dificilă, în care a încercat să asimilez cât mai bine noua lume în care ajunsese, Olena a revenit pe cai mari la JO de la Londra, din 2012, unde a obținut două medalii de bronz.

În toată această perioadă a fost multiplă campioană europeană, mondială și universitară, însă la Rio de Janeiro, în 2016, a ratat complet. Dezamăgită de eșecul sportiv, Olena Kostevych s-a căsătorit cu Igor Rulyov și de la finalul anului 2017 au un copil împreună.

Împlinită în viața personală, frumoasa ucraineancă a revenit la antrenamente, s-a pregătit asiduu și și-a mai trecut în cont un bronz olimpic, la Tokyo, cu echipa mixtă. Din păcate, la individual a fost doar pe locul 4 la pistol cu aer comprimat 10 metri.

Imediat după ce s-a întors din Japonia a fost primită de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. O altă mare realizare a sportivei este faptul că a apărut pe coperta cărții ”Pistol Shooting”, care arată tot ce trebuie să știi despre acest sport.

Lydia Gunko vrea să fie cea mai puternică femeie din lume

Frumoasa ucraineancă a întâmpinat mari probleme în a-și realiza visul de a deveni o sportivă de primă clasă. Pasionată de bob, a avut dificultăți deoarece este un sport care nu are popularitate în țara sa, iar pistele de antrenament sunt puține și departe de standardele de competiție.

Lydia a trecut peste toate aceste impedimente, din banii proprii a mers și s-a pregătit în Austria, Germania și Letonia, iar în cele din urmă a reușit să se califice în proba de monobob, care a fost inclusă pentru prima dată în programul Jocurile Olimpice de la Beijing, de anul trecut. A reușit un loc 20, onorabil pentru condițiile de pregătire pe care le-a avut și din cauza stresului că Rusia pregătea deja invazia Ucrainei.

Lucrul interesant la sportiva de 28 de ani este că în paralel cu bobul participă și la competițiile pentru cea mai puternică femeie din lume. Este o prezență constantă pe podium, reușind chiar să câștige unele etape și are o concurență acerbă cu conaționala sa Olga Lyashchuk.

Valentyna Semerenko şi Yuliia Dzhima, campioanele de la biatlon

La 36 de ani, Valentina Semerenko este una dintre cele mai cunoscute și experimentate sportive ucrainene în sporturile de iarnă. Valja pentru apropiați, ea și-a început aventura în sport încă din clasa a 4-a, când s-a apucat de schi fond împreună cu sora sa geamănă Vita, dar câțiva ani mai târziu au decis să treacă la biatlon.

S-a dovedit a fi alegerea perfectă, deoarece a reușit să câștige medalia de aur cu ștafeta la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. Pe lângă asta, ea mai are în palmares o sumedenie de alte medalii: una de aur, două de argint și trei de bronz la Mondiale, plus șapte de aur, trei de argint și una de bronz la Europene.

Deși este o frumusețe rară, Valentyna Semerenko are o fire arțăgoasă. Și asta s-a văzut la Jocurile Olimpice de la Pyeongchang, din 2018. După ce a ratat complet cursa de mass start, unde a ocupat locul 19, a fost scoasă din echipa de ștafetă, dar i-a acuzat pe antrenori că i-au ignorat valorea și performanțele din anii trecuți, preferând să meargă pe mâna unor sportive lipsite de experiență.

Sora ei, Vita Semerenko, a povestit mai târziu, într-un interviu, că Valja a plâns timp de patru ore după ce a aflat că nu va participa la ștafetă. A doua zi după cursă, Valentyna a spus că acesta ar putea însemna sfârșitul careierei sale. Cu toate acestea, ea s-a răzgândit și a luat startul la Cupa Mondială. Valja a absolvit Universitatea Pedagogică de Stat Sumy Makarenko și este căsătorită cu Oleksiy Prokhor.

Yuliia Dzhima s-a născut la Kiev într-o familie de sportivi de performanță, tatăl ei fiind biatlonistul Valentyn Dzhima, participant la Jocurile Olimpice din 1994. Copil fiind a fost pasionată de pictură, însă atracția către sport a venit natural.

Frumoasa blondă a studiat limbi străine și comunicații sociale la Universitatea de Stat Sumy. Ajunsă la 32 de ani, sportiva are un palmares extrem de bogat, dar toată cariera sa s-a aflat în umbra conaționalei și bunei sale prietene Valentyna Semerenko. Împreună au reușit să aducă aurul olimpic pentru Ucraina în proba de ștafetă de la Soci, în 2014, dar în rest a cam fost mâna a doua.

Și asta se vede și din rezultatele ei, sub ale colegei sale. Și totuși vitrina este plină: două medalii de argint și trei de bronz la Mondiale, plus cinci de aur, dintre care patru cu ștafeta, două de argint și două de bronz la Europene. După Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 de la Pyeongchang, au existat zvonuri că Yuliia are o relație cu antrenorul principal al echipei naționale feminine a Ucrainei, Uros Velepec.

ADVERTISEMENT