Dacă obișnuiești să mănânci ouă la micul dejun, fii atent să nu faci această greșeală. Există alte două alimente cu care nu este deloc indicat să le combini. Ce se întâmplă atunci când, totuși, o faci.
La un moment dat, micul dejun ajunge să devină o adevărată problemă pentru că nu știi ce să mai consumi astfel încât să fie sățios, să aibă gust bun și să nu te plictisești de același fel de mâncare.
Din lipsă de idei, dar și pentru beneficiile nutriționale, mulți apelează la rețete pe bază de ouă. Ochiuri, omletă sau fierte sunt delicioase și țin de foame până la următoarea masă.
Totuși, este foarte important cu sunt combinate ouăle. Căci, de menționat este că deși au gust bun, există anumite alimente cu care nu ar trebui consumate, mai ales la micul dejun, pentru că pot face rău organismului.
Una dintre aceste combinații, pe care și românii o preferă, este aceea de ouă cu șuncă. Acest lucru duce la o creștere rapidă a energiei. Dar, la fel de repede va scădea și puterea celui care mănâncă acest amestec.
Pe de altă parte, persoanele care nu beau cafea obișnuiesc să înlocuiască această băutură cu ceaiul. Dar dacă te numeri printre ele, trebuie să știi că nu trebuie să mănânci ouă când faci acest lucru.
Împreună, ouăle și ceaiul, pot duce la probleme serioase și dereglări ale cu tractului gastrointestinal. De altfel, mai există și alte alimente care nu ar trebui servite la micul dejun sau pe stomacul gol.
De exemplu, specialiștii au explicat că bananele, pe care mulți le consumă rapid dimineața, nu sunt recomandate în prima parte a zilei, deoarece reprezintă un pericol pentru sănătate.
„Bananele au o caracteristică care face să fie mai bine să le limităm în dieta persoanelor în vârstă. Iubitorii acestui fruct pot avea o vâscozitate crescută a sângelui”, a declarat nutriționistul Dr. Daryl Joffre.