Anul 2024 abia a început, dar niciodată nu este prea devreme ca pasionații de mașini să facă anumite topuri. Cum unele persoane deja au buget alocat unei noi achiziții, iată în ce autoturisme este recomandat să investești banii în anul 2024.
Așa cum știm cu toții, noul an aduce mereu tendințe noi în diverse domenii. Dacă doamnele și domnișoarele sunt pasionate de culoarea anului sau de alte aspecte, domnii au și ei ce să urmărească. La capitolul mașini, 2024 arată foarte bine, iar cei de la Car Help Corner au întocmit un top ale celor mai bune autovehicule din ultimul an.
Topul a urmărit mai multe categorii și fiecare dintre ele a avut un câștigător detașat. Unele modele s-ar putea să îi surprindă pe iubitorii de cai putere, altele nu. Cert este că, în funcție de aspectele pe care le urmărești, aproape că este imposibil să nu găsești o mașină care să îți satisfacă nevoile.
La categoria ”cea mai accesibilă mașină a anului”, premiul îi revine modelului Mazda 3. Este o mașină care și-a câștigat deja publicul datorită prețului accesibil și al calității sale.
Acest model este extrem de apreciat în Canada, acolo unde majoritatea îl cumpără datorită senzației de mașină scumpă pe care o oferă. Tot la această categorie, pe locul doi se situează Toyota Corolla Hybrid care este asemănătoare cu Mazda 3.
La categoria ”cea mai bună mașină care se încarcă la priză” lupta a fost una acerbă. Ioniq 5 a fost aleasă câștigătoare de către șoferii care s-au declarat dispuși să treacă la o mașină complet electrică. Cei mai greu de convins au votat modelul Toyota Prius Prime, aceasta fiind hibridă. Ambele i-au convins pe șoferi datorită autonomiei, al tehnologiei și al designului.
La categoria ”cea mai bună camionetă a anului” premiul i-a revenit modelului Honda Ridgeline. Motivul alegerii a fost unul extrem de simplu și anume, raportul dintre preț oferit și cerințele pe care le îndeplinește. Faptul că modelul se află în preferințele publicului a determinat compania să promită că va reveni cu un model hibrid.
”Cel mai bun SUV al anului” este Honda CR-V Hybrid. Acest model oferă o experiență unică la volan, este foarte bine construit și este foarte spațios. Pentru cei care nu preferă acest model, pot opta pentru Toyota RAV4 care este o variantă la fel de bună și de practică.
Premiul de la categoria ”cel mai bun vehicul lux” i-a revenit fără niciun fel de dubiu modelului Lexus RX 350h. Această mașină este definită de două coordonate care au făcut-o să își merite din plin locul în categorie. Și anume, confortul și luxul. Acest model este atât de bine fabricat, încât își păstrează fiabilitatea și după mai bine de un deceniu de utilizare.
Din top nu avea cum să lipsească categoria ”cel mai bun model sport al anului”. Aici, locul 1 revine modelului Mazda MX-5. Este alegerea tuturor celor care își doresc o mașină sport la un preț accesibil. Pentru cei cu un buget mai mare, o variantă mult mai bună și mai exclusivistă este Porsche 718 GTS 4.0.
Ultima, dar nu cea din urmă categorie este cea a ”celui mai bun automobil al anului”. Fără prea mult suspans, locul întâi este ocupat de modelul Toyota Prius. Acest automobil a fost îmbunătățit considerabil, iar asta i-a adus primul loc în topul preferințelor.