Premier League

Chelsea, campioana achiziţiilor din această vară. Peste 200 de milioane de euro cheltuiţi pe transferuri

25.08.2020 | 14:02
Chelsea campioana achizitiilor din aceasta vara Peste 200 de milioane de euro cheltuiti pe transferuri
ADVERTISEMENT

Chelsea este cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor din Europa, într-un moment în care pandemia de coronavirus a dat peste cap inclusiv finanţele marilor puteri. Cluburi precum Real Madrid sau Liverpool vor face doar achiziţii modeste, dacă va fi cazul sau vor da credit lotului actual.

În Premier League niciuna dintre formaţiile cu CV nu a mişcat atât de hotărât în realizarea unor achiziţii cu adevărat spectaculoase precum au făcut-o londonezii. O adevărată surpriză, în condiţiile în care patronul Roman Abramovich a avut importante pierderi financiare din cauza pandemiei.

ADVERTISEMENT

Cu lotul pe care l-a avut la dispoziţie Frank Lampard a reuşit să obţină calificarea în grupele Champions League după locul 4 şi a jucat finala Cupei Angliei, pierdută în faţa concitadinilor de la Arsenal. O performanţă excelentă, în condiţiile în care The Blues au avut mult timp interdicţie de la UEFA pentru realizarea transferurilor.

Chelsea se va putea bate la titlu cu noile achiziţii

Frank Lampard va putea lupta cu cele două puteri din Manchester şi cu Liverpool pentru titlul din Premier League. Deja sunt jucătorii londonezilor atacantul Timo Werner, golgeterul lui Leipzig şi mijlocaşul Hachim Ziyech de la Ajax, pentru care s-au plătit 55 şi respectiv 35 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Marea lovitură dată zilele trecute de Chelsea a fost acordul cu Leverkusen pentru transferul mijlocaşului ofensiv Kai Havertz, pentru care se va plăti nu 80 de milioane euro, aşa cum oferiseră prima dată londonezii, ci o sută de milioane. Havertz este un bun finalizator dar şi un servant perfect.

Ultimii sosiţi, Thiago Silva şi Ben Chilwell

Şi mişcările de trupe nu se opresc aici pe Stamford Bridge. Excelentul fundaş central de la PSG Thiago Silva şi-a terminat contractul şi va merge, la 35 de ani, pentru un sezon, sub comanda lui Frank Lampard. Jucătorul va primi suma de 10 milioane de euro salariu net şi dacă va avea evoluţii bune poate opta pentru prelungirea contractului cu încă un sezon.

ADVERTISEMENT

Şi partea stângă a defensivei va fi betonată cu unul dintre cei mai buni apărători de profil din Premier League. Este vorba de Ben Chilwell de la Leicester, operaţiune care îi costă pe The Blues alte 60 de milioane euro.

Cheltuieli de 250 de milioane până acum

Trăgând linie peste ceea ce este deja parafat, rezultă că până acum Roman Abramovich a scos din conturi suma de 250 milioane euro numai pentru transferuri, fără a socoti aici şi cheltuielile care vor exista cu plata salariilor noilor sosiţi.

ADVERTISEMENT

Cu aceste întăriri Chelsea poate emite pretenţii la câştigarea viitorului sezon din Premier League, singurul post care încă îl nemulţumeşte pe Lampard fiind cel de portar, unde spaniolul Kepa a comis multe erori în sezonul precedent. Deci este foarte probabil ca valoarea investiţiilor din această vară să treacă lejer peste fantastica sumă de 300 de milioane euro, cea mai mare din istoria clubului, de când a fost preluat de Roman Abramovich.

ADVERTISEMENT