News

CIA, cu ochii pe exploatările de aur ale României, încă din anii ’70. Raport secret: ”Cele mai mari zăcăminte din Europa”

Două documente desecretizate din arhivele CIA scot la iveală informații interesante despre rezervele naturale de aur ale României, în epoca lui Nicolae Ceaușescu.
18.03.2024 | 10:37
CIA cu ochii pe exploatarile de aur ale Romaniei inca din anii 70 Raport secret Cele mai mari zacaminte din Europa
În timp ce președintele Nixon se afla la București, serviciile secrete americane livrau informații despre aurul românesc / Colaj foto: Fanatik / Surse: Hepta / cia.gov
ADVERTISEMENT

Rezervele naturale de aur ale României au prezentat interes pentru Statele Unite încă de la începutul anilor ’70, într-o perioadă în care americanii încercau să-și extindă influența în Europa de Est prin intermediul lui Nicolae Ceaușescu. În această perioadă, dictatorul român a vizitat de patru ori SUA: în 1970, 1973, 1975 și 1979. De asemenea, președintele Nixon a venit în vizită la București în 1969, la invitația lui Nicolae Ceaușescu.

Americanii erau interesați de resursele naturale ale României

Vizitele lui Ceaușescu la Washington erau precedate de zeci de rapoarte ale agenților serviciilor de informații americane. Multe dintre aceste informări reprezentau statistici economice care nu erau făcute publice de regimul comunist. Acestea scoteau în evidență atât punctele tari, cât și pe cele slabe ale economiei românești, aflată în plină reconstrucție.

ADVERTISEMENT

Americanii păreau interesați mai ales de gradul de solvabilitate a statului român, în condițiile în care țara noastră era considerată una bogată din punct de vedere al resurselor, însă foarte slab dezvoltată.

Dosar CIA: ”Producția de aur a României, mai mare decât a oricărei țări europene”

Într-un memorandum confidențial intitulat ”România și Statele Unite: Economia centralizată privește către Vest” realizat de Central Intelligence Agency în martie 1972, cu doar câteva săptămâni înainte de vizita vicepreședintelui Manea Mănescu în SUA, apare o primă referire la aurul românesc. Spionii americani vorbesc despre o producție importantă de aur, exploatată de statul român.

ADVERTISEMENT

”Capacitățile peste medie ale României în ceea ce privește resursele naturale reprezintă un factor important care contribuie la creșterea economică, oferind o minimă dependență economică de URSS și de alte state din Europa de Est. În afară de URSS, România deține cele mai mari zăcăminte de petrol și al doilea cel mai mare depozit de gaze din Europa.

raport CIA
Raport CIA din martie 1972, despre resursele naturale ale României / Sursa: CIA.gov

România mai are rezerve substanțiale de cherestea, cărbune și un potențial hidroelectric important. Anual, producția de aur, care reprezintă cam 1% din producția mondială, este, probabil, mai mare decât a oricărei țări europene, cu excepția Uniunii Sovietice”, se arată în memorandumul CIA.

ADVERTISEMENT

Serviciile secrete ale SUA vorbeau de o producție anuală de 1,5 miliarde de dolari pe an

Tema aurului românesc a fost reluată câteva luni mai târziu, în mai 1972, într-un alt memorandum de intelligence, clasificat ”secret”: ”Echilibrul României: finanțând cu valută forte comerțul cu Vestul”. Documentul se referă la nevoia statului comunist de a-și finanța importurile de tehnologie pentru ”planul ambițios de investiții 1971 – 1975”. Americanii vorbeau de o datorie uriașă a României, de 900 de milioane de dolari, cea mai mare din Europa de Est, cu excepția Bulgariei.

”Situația României este una viabilă, în ciuda datoriilor, dacă luăm în calcul rezervele de aur estimate la 215 milioane de dolari. Producția de aur în România ar ajunge la aproape 25 de milioane de dolari pe an (în jur de 1,5 miliarde de dolari, la cursul de astăzi, n.r.).

ADVERTISEMENT

România nu deține rezerve de valută forte. În cazul României, rezervele sunt constituite aproape integral din aur, care ar putea finanța trei luni de importuri. Situația este una favorabilă în comparație cu alte state aflate la același nivel de dezvoltare. La finalul anului 1970, Iugoslavia era capabilă să finanțeze o lună de importuri, rezervele Greciei ajugeau două luni, ale statului Mexic – aproximativ patru luni, iar ale Argentinei și Spaniei, cam cinci luni.

Alte state est-europene nu beneficiază de rezerve de aur comparabile cu cele ale României. Datoriile lor sunt, însă, garantate de URSS, așa cum este cazul Ungariei sau al Bulgariei. România nu se poate aștepta la un astfel de ajutor fără concesii în politica externă care ar compromite independența afirmată de Gheorghiu Dej și Ceaușescu”, se arată în documentul CIA.

Ceaușescu a epuizat zăcămintele de aur în 30 de ani

Potrivit unor date ale Băncii Naționale ale României, producția de aur la sfârșitul anilor ’60 era de 8,5 tone pe an. Exploatarea excesivă a epuizat zăcămintele de aur, care au ajuns să producă doar 414 kg, în 1980, de zece ori mai puțin decât era planificat.

În încercarea de a crește producția, statul comunist a schimbat strategia, propunând exploatarea unor minereuri sărace și foarte sărace în aur, cu până la 0,3 gr/tonă. Evident, asta presupunea costuri de producție mult mai mari. Proiectul se întindea din 1988, până în anul 2000. În 1987-1988, România mai avea zece zăcăminte de aur, în județele Alba, Hunedoara și Maramureș.

ADVERTISEMENT