Află cine a inventat banii, dar și cum se descurcau oamenii înainte să dispună de acest mijloc de plată. Când au apărut primele monede și bancnote?
Banii reprezintă mijlocul de plată principal folosit în ziua de astăzi, fiind utilizați încă din cele mai vechi timpuri.
La început, banii au fost utilizați în comerț sub formă de monede. Ulterior au apărut și bancnotele, iar în prezent există și mijloace electronice de plată, astfel încât să ușureze viețile oamenilor.
Orice se poate folosi ca ban dacă sunt îndeplinite următoarele condiții, arată Wikipedia: mediu de schimb; unitate de contabilitate; să fie portabil; să fie durabil; să fie divizibil; să fie fungibil; să-și păstreze valoarea (puterea de cumpărare). Doar șase din cele șapte condiții sunt îndeplinite de monedă.
În trecutul îndepărtat, principala formă de plată era trocul, adică schimbul de mărfuri. Oamenii schimbau diverse lucruri între ei pentru a cumpăra altele, iar în acest fel se desfășura comerțul.
Folosirea trocului poate fi datată chiar și în urmă cu 100.000 de ani. În același timp, nu există dovezi ale unei societăți sau economii bazate în mare parte pe această modalitate de plată, notează cineainventat.ro.
Cu timpul a devenit dificil pentru oameni să pună un preț fix pe lucruri. Astfel au început să fie folosiți banii ca formă de plată, în locul trocului.
Aztecii foloseau sculpturi realizate din aur masiv pentru a cumpăra lucruri, în timp de egiptenii din Antichitate foloseau inele făcute din bronz, cupru sau aur. Inelele și brățările erau folosite pe post de bani și de către celți, iar în alte locuri din lume se plătea cu pâine, orez sau chiar ciocolată.
Pentru a avea un sistem de plată mai facil și mai confortabil pentru oameni, s-a ajuns la ideea de a folosi lucruri mici de post de bani, care se numeau “bani marfă”. Aceștia erau reprezentați de obiecte realizate din materiale care aveau valoare pe piață, precum monedele din aur sau argint.
Primii bani au fost folosiți de oameni în urmă cu aproximativ 4.000 de ani, la mijlocul mileniului III î.Hr.. Poporul mesopotamian a creat “shekel”, considerat a fi prima formă cunoscută de monedă.
Astfel, civilizația din Mesopotamia a dezvoltat o economie la scară largă bazată pe bani marfă. Babilonienii și orașele-stat din vecinătate au dezvoltat ulterior cel mai vechi sistem economic cunoscut de omenire.
Pe atunci existau reguli pentru datorii, contracte legale, precum și coduri de lege pentru activitățile de afaceri și proprietatea privată.
În Turcia Antică, cu aproximativ 2700 de ani în urmă, au apărut primele monede metalice. Fiecare monedă era ștampilată cu o valoare. Monedele erau rotunde sau plate, realizate din aur sau argint și erau ușor de transportat. Erau decorate cu diverse imagini, desene și modele.
Potrivit istoricilor, primele monede au fost inventate în Regatul Lydia, actuala Anatolia, Asia de Sud-Vest. Primele monede au fost bătute în anii 600 î.Hr., erau realizate dintr-un aliaj special din aur și argint.
Prima monedă ștanțată poate fi văzută la Biblioteca Națională din Paris, care datează din jurul anului 700 î.Hr. Moneda din electrum a fost realizată pe Insula Aegina din Grecia.
De altfel, fiecare imperiu avea propriile monede. De exemplu, cele mai cunoscute monede care au circulat pe teritoriul Daciei Antice erau drahma de argint, kosonii de aur și denarii republicani.
În Grecia Antică, fiecare oraș-stat a început să-și dezvolte propria monedă. Grecia a fost, totodată, prima civilizație care a utilizat monede pe care apăreau chipuri de oameni reali.
Vechii romani au început și ei să utilizeze monede, pe care aveau imagini ale clădirilor, apoi și simboluri precum stele sau vulturi.
Monedele din China aveau găuri în centru și erau înșirate pe o frânghie pentru a fi păstrate în siguranță. Acestea erau decorate cu creaturi mitice și magice, dar și cu desene sau modele.
Bancnotele au fost introduse în China, în secolul al XI-lea, în timpul Dinastiei Song. Dezvoltarea lor a început odată cu eliberarea locală a valutei de hârtie, în secolul VII, care își are originile încă de pe vremea Dinastiei Tang (618 – 907), atunci când negustorii primeau chitanțe pentru depozitele lor de monede.
Aceștia își doreau să scape de greutatea monedelor de cupru în tranzacțiile comerciale mari și așa au apărut banii de hârtie.
Cu timpul, sistemele economice au evoluat, iar acum oamenii pot face tranzacții bancare și transferuri fără să mai fie nevoiți să se deplaseze.
În 2009 a apărut și prima monedă virtuală, numită Bitcoin.