Life

Cine este Camilla, Regina Angliei? De la cea mai detestată amantă, la femeia care a făcut totul pentru Regele Charles al III-lea

Camilla devine Regină Consoartă a Angliei astăzi, 10 septembrie 2022, odată cu proclamarea formală a lui Charles al III-lea ca Rege al Marii Britanii.
10.09.2022 | 08:30
Cine este Camilla Regina Angliei De la cea mai detestata amanta la femeia care a facut totul pentru Regele Charles al IIIlea
Camiila devine Regina Consoartă a Marii Britanii! la dorința defuncte Regine Elisabeta a II-a! Regele Charles al III-lea și ea se iubesc de decenii, în ciuda scandalurilor / Foto: Hepta, fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Povestea de viață a Camillei, cea care devine Regina Consoartă a Angliei, este una cu totul și cu totul deosebită. Mai mare cu un an și patru luni decât Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, ea a trăit decenii la rândul în umbra relației, pornită ca amantlâc, pentru ca – ceea ce în 2005 era văzut ca imposibil – să ajungă, la solicitarea expresă a regretatei Regine Elisabeta, Regină Consoartă.

Cine este Camilla, Regina Consoartă, și cum l-a cunoscut pe Regele Charles al III-lea

Camilla, născută Shand, avea să vină pe lume pe 17 iulie 1947, cu 16 luni înainte de Charles Philip Arthur George, născut pe 14 noiembrie 1948, cel care a devenit Regele Charles al III-lea. Camilla, născută într-o familie de oameni bogați, din aristocrație, socializează încă de mic copil cu cei din familia regală și urmează cele mai bune școli din Marea Britanie și din Elveția.

ADVERTISEMENT

Întâlnirea cu Charles avea să aibă loc în 1970. Conform presei britanice, întâlnirea lor are loc la un meci de polo la Windsor Great Park. Cei doi se apropie repede, uniți de pasiunea pentru sport și de simțul ascuțit al umorului. De altfel, dezvăluie publicațiile englezești, Camilla îi dezvăluie lui Charles că străbunica ei a avut o aventură cu Regele Edward al VII-lea.

Străbunica mea a fost amanta stră-străbunicului tău. Simt că avem ceva în comun”, i-ar fi spus Camilla lui Charles, moment din care cei doi încep să se vadă regulat. Relația lor se întrerupe însă în momentul în care actualul Rege Charles se înrolează în Marina Regală timp de opt luni, pentru ca, la întoarcere, să o găsească pe Camilla logodită cu cel care i-a fost soț din 1973, Andrew Parker Bowles.

ADVERTISEMENT

Legătura dintre Camila și “prințesa inimilor”, Diana

Chiar dacă păstra, sporadic, legătura cu Camilla, în 1980 Charles începe să se întâlnească și să petreacă timp cu Diana Spencer. Pe atunci Prinț de Wales, Charles o cere în căsătorie pe Diana, care era cu 13 ani mai tânără, în februarie 1981, pare-se, chiar în grădina Camillei.

Dar, primele semne că nu era o relație pătrunsă de dragoste apar la câteva zile după anunțarea logodnei, atunci când, într-un interviu, întrebați dacă sunt îndrăgostiți, răspunsul lui Charles este unul ambiguu: ”Orice înseamnă dragostea”.

ADVERTISEMENT

Pe 29 iulie 1981, în fața a peste 750 de milioane de telespectatori din întreaga lume, Charles și Diana se căsătoresc în Catedrala Sf. Paul, de acolo de unde, pare-se, erau priviți și de Camilla.

Nu trece mult timp însă și actualul Rege al Angliei se întoarce în brațele Camillei. Biografia autorizată a Regelui Charles al III-lea anunță anul 1986 ca punct de începere a ceea ce se credea că ar fi doar o aventură cu Camilla.

ADVERTISEMENT

Aventura însă se prelungește, așa că, în 1989, Diana o înfruntă pe Camilla, iar conform cărții biografice a defunctei Lady Di, au un scurt schimb de replici la o petrecere. ”Știu ce se întâmplă între tine și Charles și vreau doar să știi asta”. Replica Camillei vine imediat: ”Ai tot ce ți-ai dorit vreodată. Ai toți bărbații din lume să se îndrăgostească de tine și ai doi copii frumoși, ce vrei mai mult?”.

Diana îi întoarce vorba însă: ”Îmi doresc soțul! Îmi pare rău că sunt în cale… și trebuie să fie un iad pentru amândoi. Dar știu ce se întâmplă. Nu mă trata ca pe o idioată”.

Charles divorțează de Diana. Camilla mai așteaptă

La sfârșitul lui 1992, premierul de atunci al Marii Britanii, John Major, anunță separarea oficială dintre Charles și Diana. Cum relația lui cu Camilla devenise deja cunoscută publicului larg, în Marea Britanie se iscă o amplă dezbatere publică cu privire la statutul pe care l-ar putea obține Camilla în cazul în care va deveni soția lui Charles, moștenitorul tronului.

La trei ani de la anunțul despărțirii dintre cel proclamat, în prezent, Regele Charles al III-lea și prima sa soție, Diana, Camilla și Andrew Parker Bowles anunță că vor divorța. Ea și Charles, deveniți amândoi liberi, încep, încet-încet, să își asume relația.

Camilla Regina
Regina Consoartă Camilla a lucrat din greu pentru a-și repara imaginea de ”amantă regală” și pentru a câștiga respectul britanicilor / Foto: Hepta

Anul 1997 este unul însă de cotitură pentru Camilla. Lady Di moare într-un cumplit accident de circulație, la Paris, iar ea devine cea mai detestată persoană din Marea Britanie. Prințesa Inimilor, victimă a accidentului, devine, oarecum, și victima relației dintre Charles și Camilla, aceasta din urmă văzută ca vinovată pentru eșecul mariajului regal.

Camilla devine Regină Consoartă la cererea regretatei Regine Elisabeta a II-a

În februarie 2005, Charles și Camilla își anunță logodna, la 35 de ani de la prima întâlnire. Pe 8 aprilie, ei se căsătoresc în cadrul unei ceremonii civile, prințul William fiind cavaler de onoare. Regina nu participă la nuntă, dar merge la recepție după aceea, iar Camilla devine Alteță Sa Regală Ducesă de Cornwall.

Potrivit unui sondaj obișnuit de urmărire a YouGov, citat de Reuters, în mai 2022, doar 20% dintre respondenți au considerat că soția lui Charles ar trebui să fie regină, în timp ce 39% au considerat că ar trebui să primească titlul de prințesă consoartă.

Charles și Camilla
Regele Charles și soția lui, Camilla, o relație întărită de umor și sentimente profunde / Foto: Hepta

Totul se schimbă în momentul în care Regina Elisabeta a II-a are un discurs fabulos cu ocazia Jubileului de Platină. ”Când, la plinătatea timpului, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi vei oferi lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ai oferit și mie dorința mea sinceră este ca, atunci când va sosi timpul, Camilla să fie cunoscută sub numele de Regina Consort, deoarece își continuă propriul serviciu loial”, spunea regretata regină.

Popularitatea Camillei, pe trend ascendent! Secretul succesului? Umorul tipic britanic

Discursul Elisabetei despre cum și-ar dori să arate monarhia atunci când ea nu ar mai fi a subliniat faptul că partenera lui Charles, Camilla, nu mai era privită – nici public, nici în interiorul zidurilor palatului – ca amanta regală, ci mai degrabă ca o figură centrală în inima regalității.

Efectul e instantaneu: un sondaj pentru Daily Mail după ce regina a susținut-o să devină Regină Consoartă a anunțat că 55% din britanici o susțin pe Camilla să devină  au susținut această mișcare, comparativ cu 28% care s-au opus.

“Nimeni nu pretinde că a fost ușor pentru Ducesa de Cornwall să o urmeze pe Diana. Dar cu demnitate liniștită, umor ușor și compasiune vizibilă, ea a făcut față provocării. Ea este, pur și simplu, stânca lui Charles”, a scris Daily Mail, citat de Reuters, în februarie 2022.

Cum își declară dragostea Regele Charles al III-lea și Regina Camilla

Regina Consoartă Camilla a reușit să îl cucerească pe actualul Rege Charles al III-lea cu umorul ei fin. Umor care poate fi regăsit chiar și în declarațiile de dragoste schimbate de cei doi, apărute, oficial, și în biografia Majestății Sale, Regele Charles.

„Marea ta realizare este să mă iubești”, a spus el. „Oh, dragă, e mai ușor decât să cazi de pe scaun”, i-a replicat ea.

De altfel, Camilla a reușit, în decadele trecute de la asumarea relației cu Charles, să devină, dacă nu iubită, măcar acceptată de publicul larg, iar observatorii familiei regale au început să o cunoască mai bine, ba chiar să o simpatizeze.

”Fără îndoială că s-au iubit! În Camilla Parker Bowles, prințul a găsit căldura, înțelegerea și statornicia pe care a tânjit mereu și pe care nu le-a putut găsi niciodată cu nicio altă persoană. (…)

Relația lor… urma să fie descrisă mai târziu doar ca o afacere neplăcută. Pentru prinț, totuși, a fost o sursă vitală de forță pentru un om care fusese întristat dincolo de cuvinte de un eșec pentru care se învinovățea invariabil”, scria autorul biografiei autorizate a fostului Prinț Charles, devenit Rege al Marii Britanii.

Camilla, apropiată de Prinții William și Harry

De altfel, într-un interviu, Prințul Harry anunță că și el, și actualul moștenitor al tronului, prințul William, aveau o relație bună cu soția tatălui lor. ”Ca să fiu sincer cu tine, ea a fost întotdeauna foarte apropiată de mine și de William”, a spus Prințul Harry într-un interviu din 2005, precizând și că „Ea nu este mama vitregă rea”.

Camilla si Kate
Regina Consoartă Camilla, alături de cea care o va urma în titlu, Prințesa Kate / Foto: Hepta

De altfel, apropierea Camillei față de copiii regelui Charles al III-lea este vizibilă. Iar alături de Kate, soția Prințului William este observată adeseori, cele două femei fiind surprinse, de fiecare dată, zâmbindu-și cald.

Conform CNN, cum copiii ei au devenit părinți, Camilla fiind mama a doi băieți, actuala Regină Consoartă a Angliei, este o bunică implicată. ”Este o bunică profesionistă”, s-ar spune despre ea.

Charles devine Rege al Marii Britanii sub titulatura de Charles al III-lea

După ce a deținut titlul de moștenitor al tronului timp de aproape 7 decenii, Prințul Charles devine cel mai vârstnic rege la încoronare. Conform BBC, el este proclamat, formal, rege astăzi, 10 septembrie 2022, după ce, oficial, a devenit Regele Charles al III-lea pe 8 septembrie, în momentul decesului Reginei Elisabeta a II-a.

Cu toate acestea, încoronarea va avea loc peste câteva luni, cel mai probabil urmând să se întâmple în 2023, atunci când va fi unsă ca Regină Consoartă și Camilla, femeia care i-a fost alături, cu mici întreruperi, de mai bine de 50 de ani.

ADVERTISEMENT