Life

Cine este Costel Bojog, noul jurat de la iUmor. Câți ani are și ce facultate a terminat

Costel Bojog este comediantul care l-a înlocuit pe Mihai Bendeac la iUmor. Are ani de experiență în spate și a fost invitat și în show-ul de la Antena 1.
28.09.2022 | 13:29
Cine este Costel Bojog noul jurat de la iUmor Cati ani are si ce facultate a terminat
Costel Bojog este noul jurat de la iUmor. Foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce Mihai Bendeac a plecat de la Antena 1, locul său de la masa juriului iUmor a fost ocupat de unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România. Costel Bojog face parte din aceeași generație cu Micutzu și Cătălin Bordea și mai apare într-o emisiune a postului de televiziune.

Cine este Costel Bojog, noul jurat de la iUmor. Și-a început cariera în urmă cu mai bine de 10 ani

Recent, Mihai Bendeac a încheiat colaborarea cu postul de televiziune Antena 1, pe care l-a părăsit chiar în timpul filmărilor pentru noul sezon iUmor. În consecință, locul său de la masa juriului a fost ocupat de Costel Bojog, comediant care face parte și din emisiunea Stand Up Revolution.

ADVERTISEMENT

Costel Bojog este unul dintre cei mai cunoscuți stand-up-eri din România. Face parte din „garda veche” alături de Micutzu, Cătălin Bordea, Teo și Viorel Dragu. Activează în industrie de mai bine de zece ani, a urcat pe scene din întreaga țară și nu numai, iar oamenii îl iubesc pentru umorul său aparte.

A avut apariții chiar și la iUmor, iar momentul său a fost încoronat cu aplauze și râsete copioase din partea publicului. Costel Bojog are 40 de ani și s-a născut pe 12 martie 1982, la Bacău.

ADVERTISEMENT

Timp de trei ani a urmat cursurile Facultății de de Automatică și Calculatoare, din cadrul Universității Politehnica București, la care, însă, a decis să renunțe pentru a urma o altă cale. S-a înscris la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, iar la momentul în care a absolvit era deja pe scenă, făcând ceea ce știe mai bine, glume.

A făcut pare din fosta grupă de comedianți Deko. În 2008, Costel Bojog, Micuztu, Viorel Dragu și Adrian Nicolae au lansat proiectul Zis și făcut. Un an mai târziu, cu Vio și Teo a deschis clubul de stand-up denumit simplu: Club 99.

ADVERTISEMENT

Costel Bojog s-a apucat de stand-up înainte să știe ce înseamnă

În cadrul unui interviu mai vechi, Costel Bojog a mărturisit că la momentul în care el s-a apucat de stand-up, nu știa ce înseamnă. Prima dată când a asistat la un show a fost atunci când a urcat pe scenă. În acea seară, i-a văzut pe Octavian Strunilă, Mihai Bobonete, Cătălin Bordea și Teo.

„Şi am urcat pe scenă, dar nu eram pe uscat, adică luasem ceva la bord înainte şi m-am exteriorizat, am fost foarte energic şi am spus o poveste, două-trei. Ţin minte că povestisem cum am stat trei ore la un vivariu din Tulcea cu soţul surorii mele, care era o enciclopedie vie despre natură şi animale.

ADVERTISEMENT

Descriam cât de mică era căsuţa aia şi că noi am stat atâtea ore acolo. Dacă era un muzeu mai mare, un an de zile îl petreceam acolo. Ţin minte că am avut un feedback foarte mişto din partea oamenilor din sală şi cei care făceau stand-up acolo şi mi-au insuflat foarte multă încredere”, a povestit Costel Bojog, citat de bzi.com. 

De altfel, Costel Bojog a jucat și în mai multe filme, precum Amintiri din epoca de aur, 4 luni, 3 săptămâni și 2 două zile și WebSiteStory.

Costel Bojog este noul jurat iUmor

Alături de Delia și Cheloo, Costel Bojog va putea fi urmărit la masa juriului iUmor începând cu cea de-a șasea ediție a show-ului de la Antena 1.

„Am primit cu bucurie propunerea de a lucra cu Delia şi Cheloo și sunt încântat că am șansa să cunosc oameni interesanți și valoroși la masa juraților.

Sigur că n-am scăpat nici de roast-urile usturătoare, dar iUmor este şi despre asta, pentru că… iUmor şi n-ai scăpare! Până acum m-am distrat foarte tare şi am învăţat multe! E o experienţă grozavă!”, declarat Costel Bojog.

ADVERTISEMENT
Tags: