Sporturi

Cine este Iga Swiatek, adversara din optimi a Simonei Halep. Fană Pink Floyd și deja vedetă la doar 19 ani

12.02.2021 | 17:02
Cine este Iga Swiatek adversara din optimi a Simonei Halep Fana Pink Floyd si deja vedeta la doar 19 ani
ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat în optimile de la Australian Open și va da piept cu puștoaica teribilă care i-a provocat eliminarea de la Roland Garros. Poloneza Iga Swiatek este una dintre noile vedete din WTA.

Sportiva româncă, clasată pe locul 2 în ierarhia mondială, se declară pregătită de revanșa cu Swiatek, însă poloneza a devenit deja un nume important și se anunță a fi un adversar foarte dificil.

ADVERTISEMENT

FANATIK îți prezintă povestea jucătoarei care va fi înfruntată de Halep duminică, 14 februarie. De la pasiunea pentru rock-ul clasic și până la succesul de la Roland Garros, viața lui Swiatek a fost una cu adevărat interesantă.

Cine este Iga Swiatek, adversara din optimi a Simonei Halep. A câștigat Roland Garros la 19 ani și apoi a fost dată în judecată

Poloneza Iga Swiatek a luat cu asalt lumea tenisului mondial și a produs una dintre marile surprize ale anului 2020. Ea a câștigat turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, după ce nu a pierdut nici măcar un set pe zgura din Franța. În optimile turneului parizian, Swiatek o elimina în mod surprinzător pe Halep.

ADVERTISEMENT

Finala i-a adus în față un adversar deloc facil, în persoana Sofiei Kenin, însă forma fabuloasă a polonezei a ajutat-o sp se impună rapid, cu 6-4, 6-1 și să atingă cea mai bună performanță a carierei. Noua puștoaică-minune a tenisului mondial a împlinit 19 ani de abia în luna mai a anului 2020.

Doar pandemia de coronavirus a scăpat-o de povara de a-și sărbători din nou aniversarea la Roland Garros. În 2019, Swiatek își celebra majoratul la Paris, iar ulterior era eliminată de Simona Halep după un meci care dura doar 45 de minute. Acum doi ani, poloneza termina stagiunea pe locul 60, iar în 2018 se clasa pe 186!

ADVERTISEMENT

În prezent, ea este a 17-a jucătoare a lumii și are un parcurs impecabil și la Australian Open, anunțându-se a fi un adversar extrem de dificil pentru Simona Halep. Pe parcursul carierei sale la profesioniști, Swiatek a reușit să câștige aproape 3 milioane de euro din premii, însă 2,2 milioane au fost câștigate doar în 2020.

Succesul polonezei i-a făcut pe unii dintre colaboratorii săi mai vechi să își amintească de anumite datorii pe care jucătoarea și familia sa le aveau. Astfel, compania de marketing Warsaw Sports Group a dat-o în judecată pe Swiatek la finalul anului trecut, după ce contractul dintre firmă și jucătoare a fost întrerupt de tatăl sportivel în mod unilateral, pe când acesta era reprezentantul legal al Igăi. Procesul dintre cele două părți încă este în derulare.

ADVERTISEMENT

Parcursul polonezei de la Roland Garros a fost unul cu adevărat surprinzător, însă semnele care indicau ascensiunea tinerei sportive au fost vizibile încă de la ediția precedentă a Australian Open. În 2020, Swiatek s-a oprit chiar în optimile de finală, fiind eliminată cu greu de estonianca Anett Kontaveit, în trei seturi.

  • Aproape 3 milioane de euro a câștigat Iga Swiatek din tenis;
  • 1,6 milioane de euro provin de pe urma participărilor la diferite turnee de Grand Slam.

O admiră enorm pe Simona Halep: „Și să pierd în fața ei este extraordinar pentru mine”

Succesul polonezei de la Roland Garros a fost unul care a surprins-o enorm chiar și pe tânăra jucătoare. Ea a mărturisit că a fost la un pas de a decide să renunțe la tenis, pentru că nu a putut să se antreneze pa parcursul stării de urgență din 2020. Swiatek de abia a terminat liceul în 2019 și a mărturisit că timpul petrecut în izolare a fost dedicat exclusiv lecturii și acumulării de cunoștințe.

„Pe toată perioada stării de urgență am stat să învăț, nu am jucat deloc tenis. Am învățat cel mai mult la matematică și la limba engleză pentru examenele pe care le-am avut în vară. Am avut apoi și absolvirea, a fost minunat. M-am gândit și să renunț la tenis, să mă concentrez mai mult pe studii. Dar acum pot să spun că mi-am dat seama că nu pot să îmi imaginez viața fără tenis”, spunea Swiatek înaintea meciului cu Halep din optimile de la Roland Garros 2020.

Întâlnirea cu românca venea pentru tânăra poloneză la doar un an după ce sportivele dăduseră piept tot la Roland Garros, iar Simona reușise să rezolve rapid partida. Cu toate acestea, aflată la doar primul sezon în circuitul WTA, Swiatek se declara încântată de posibilitatea de a evolua în fața unui adversar precum Halep, chiar și în condițiile unei înfrângeri. „Chiar și să pierd în fața Simonei este extraordinar pentru mine”, declara Iga în 2019.

  • De 2 ori s-au întâlnit Halep și Swiatek;
  • Câte 1 victorie are fiecare dintre jucătoare pe zgura de la Roland Garros.

Încă este o copilă, dar iubește rock-ul clasic

Dincolo de faptul că este una dintre cele mai talentate și în vogă tenismene de pe planetă, Iga Swiatek surprinde și prin modul în care reușește să îmbine pasiunea pentru sport cu obiceiurile specifice unei tinere în vârstă de doar 19 ani. Ea mărturisea, după turneul de la Roland Garros din 2019 că este „la un liceu privat, deci există ceva mai multă înțelegere. Dar tot trebuie să recuperez multă materie când mă întorc din turnee”.

A scăpat de grija liceului, între timp, iar acum se poate concentra exclusiv pe tenis. Swiatek are și pasiuni inedite pentru o tânără de 19 ani care trăiește în anul 2021. Ea ascultă rock clasic și se declară o fană a formațiilor Pink Floyd, Guns’N Roses și AC/DC. Chiar înaintea partidei cu Simona Halep din optimile ediției 2020 a Roland Garros, poloneza mărturisea la ce piese apelează pentru a se motiva.

„Prietenii tatălui meu, cu toții antrenori de tenis, ascultau mereu muzică rock. Îmi place și mie muzica rock, muzica old school. Trupe precum AC/DC, Pink Floyd, Carlos Santana, Pearl Jam, Red Hot Chilli Peppers, Coldplay, dar ascult și Coldplay sau Carlos Santana. Cred că în trecut, muzica era mai variată și mai de calitate, atât la nivel de sunet cât și în privința versurilor. De aceea îmi place rock-ul.

Learning to Fly și Comfortably Numb sunt melodiile mele favorite, dar în ultimul timp am ascultat foarte mult Shine on you crazy diamond. În 2020 Welcome to the jungle, piesa celor de la Guns’N Roses este melodia care mă va ajuta să mă mobilizez pentru meciul cu Halep”, anunța Iga Swiatek înaintea meciului cu Halep.

  • Arantxa Rus, Camila Giorgi și Fiona Ferro sunt sportivele eliminate de Swiatek la Australian Open 2021;
  • Duminică, 14 februarie, va avea loc optimea de finală dintre poloneză și Simona Halep.
ADVERTISEMENT