Frumoasa blondină este conștientă de atuurile sale și crede că va reuși să sucească mințile bărbaților care vin alături de partenerele de viață pentru a-și testa relația amoroasă. Tânăra are foarte mare încredere în calitățile sale.
Larisa Iosif este una dintre ispitele de la Insula Iubirii, sezonul 6. Are 23 de ani și este motivată să demonstreze că bărbații nu sunt deloc așa cum vor să pară. Și-a propus să joace dur încă de la începutul emisiunii.
Tânăra este creator digital. Blondina este foarte activă în social media, acolo unde are aproape 14.000 de urmăritori numai pe Instagram. Din imaginile pe care le publică reiese că este pasionată de călătorii și de sport, practicând tenis de câmp și biliard.
Meseria pe care o are ispita de la Insula Iubirii este cea de dealer casino, unde este înconjurată numai de bărbați. Larisa Iosif a declarat că a reușit să cucerească foarte repede partenerii de viață, uneori chiar în 3-4 zile.
Totodată, Larisa Iosif recunoaște că la început este o persoană timidă, dar ulterior, când începe să se integreze este ca o carte deschisă. Motivul pentru care s-a înscris în show-ul de la Antena 1 e să prindă mai multă încredere în sine.
Larisa Iosif este absolventă a Facultății de Litere, din cadrul Universității din București, dar nu a apucat să profeseze în acest domeniu de activitate. Spune că ar dori, dar în prezent nu se simte pregătită să facă pasul cel mare.
A urmat cursurile acestei facultăți pentru că îi place să le spună celorlalți informațiile pe care le deține. De asemenea, tânăra a mai adăugat că îi place să fie în preajma copiilor pentru că este o persoană optimistă.
În schimb, blondina originară din București scrie texte frumoase pe rețelele de socializare. Din postările sale se observă că este o persoană plină de viață, plină de energică, amuzantă și care adoră să se distreze și să se plimbe.
Insula Iubirii este o oportunitate foarte mare pentru Larisa Iosif, dar și o perioadă frumoasă în care se poate distra într-un loc exotic. Ispita crede că emisiunea este șansa unică prin care-și poate schimba viitorul.
Tot în social media apare și o imagine cu un tânăr, cu care ispita de la Insula Iubirii se sărută pătimaș de Sfântul Valentin. Relația perfectă de dragoste pentru ea este cea în care se simte bine în propria piele.
Larisa Iosif crede că trebuie să fie pe aceeași lungime de undă cu cel de lângă ea. De asemenea, susține că bărbații sunt cei mai ușor de ispitit pentru că uită care este scopul lor pe Insula Iubirii.
Chiar și așa blondina nu vrea să depășească limita bunului simț, motiv pentru care apropierea dintre ea și concurenți se va opri doar la săruturi și nimic mai mult. În plus, e sigură că va reuși să facă băieții să cadă în ispită.
Jocul seducției este unul relativ ușor pentru ispita de la Insula Iubirii, care poate ajunge la inima unui bărbat după ce-i descoperă punctele slabe.