Adina Alberts a oferit mai multe detalii despre sora sa, care s-a călugărit deși avea în față un viitor promițător. Daniela a decis să-l slujească pe Dumnezeu în urmă cu 27 de ani, iar familiei i-a fost greu să accepte hotărârea.
Adina Alberts este unul dintre cei mai renumiți medici din România, dar se poate mândri și cu o familie de care este foarte apropiată. La finalul anului trecut, ea și-a pierdut tatăl, însă a avut cu cine să împartă durerea, căci nu este singură la părinți.
Puțini sunt cei care știu că Adina Alberts are o soră mai mică cu doi ani decât ea și asta pentru că Daniela s-a călugărit în urmă cu 27 de ani. La momentul în care a luat decizia greu de înțeles pentru familie, avea în față un viitor promițător.
Adina Alberts a vorbit recent despre sora ei mai mică și a oferit noi detalii. Aceasta locuiește la o mănăstire de lângă Sibiu. Și dacă decizia de a-l sluji pe Dumnezeu le-a îndepărtat la început, acum sunt foarte unite și se văd de fiecare dată când au ocazia.
„Sora mea e cu doi ani mai mică decât mine. După ce a terminat Facultatea de Fizică de la Măgurele și a mai făcut și doi ani de Cibernetică la ASE, a hotărât să o ia pe calea aceasta. A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am…
Nu am reușit să ne revenim. Mama abia acum e cât de cât mai… Eu m-am împăcat cu ideea că am spus că am evoluat și eu spiritual. La început mă liniștea faptul că ea e mulțumită sau mă agățam de lucrul ăsta”, a povestit Adina Alberts în emisiunea Cristinei Șișcanu, citată de romaniatv.net.
Medicul a mărturisit că uneori s-a gândit că sora sa nu a făcut alegerea bună. Totuși, pe măsură ce anii au trecut, a înțeles că aceasta este menirea Danielei. „Știu eu sigur că a făcut o alegere bună. Pentru că i-am simțit de multe ori puterea rugăciunii. Am avut cumpene, probleme și am sunat-o să mă ajute. Și într-un sfert de oră au dispărut norii, s-a luminat totul”, a continuat Adina Alberts.
În trecut, Adina Aleberts a publicat în mediul online o imagine în care apare alături de sora sa mai mică. Chiar dacă hainele le deosebesc de la început, la o privire mai atentă îți poți da seama cât de bine seamănă. Iar cei care au văzut fotografia, au mai remarcat ceva. „Au fost atâtea comentarii… mi-a plăcut că oamenii au spus că una se ocupă de trup și una se ocupă de suflet”.
Totodată, Adina Alberts a dezvăluit și motivul pentru care sora ei a hotărât să se călugărească. Distanța a despărțit-o de bărbatul iubit, astfel că din acel moment și-a dedicat viața lui Dumnezeu. „Era studentă în anul I sau II. A avut o iubire. Dar nu a fost neîmpărtășită. A avut un prieten pe care l-a iubit mult și viceversa.
În schimb, noi ne-am mutat, am venit în București. Și tata a insistat să vină și ea în București, să se transfere. Ea a intrat la Fizică la Iași inițial, după aia s-a transferat la Măgurele. Asta i-a despărțit. Îmi aduc aminte că băiatul ăla se suia noaptea în tren ca să vină dimineața să o vadă, să se întoarcă până seara înapoi în Iași.
Deci a fost o perioadă foarte dificilă. Părinții mei nu puneau accent pe asta. Așa au fost ei crescuți. Nu puneau accent pe suflet. Asta e, așa a fost să fie! E bine, e ok! Suntem ok! Puteam să fim și mai bine, și mai rău, Dumnezeu știe!”, a adăugat Adina Alberts.