Frumoasa brunetă în vârstă de 25 de ani lucrează ca kinetoterapeut, însă își câștigă banii și mulțumită unei pasiuni. Mai exact, finalista de la Burlacul 2021 pictează, tablourile ei fiind adevărate opere de artă.
Simona Bălăceanu reușește să vândă multe dintre picturile sale, asta pentru că dispune de o pagină pe rețelele de socializare unde le promovează destul de des. Așadar, pasiunea o ajută să facă un ban în plus.
Hobby-ul tinerei a ieșit la iveală încă din prima ediție a emisiunii matrimoniale de la Antena 1, moment în care concurenta a vorbit despre tot ce înseamnă această pasiune.
Simona Bălăceanu i-a oferit lui Andi Constantin un tablou în care apar amândoi, sub cerul înstelat, luminat de lună. Tot atunci bruneta născută pe 23 martie a mărturisit cum reușește să-și exprime sentimentele prin intermediul culorilor.
„Este o pasiune, modul în care mă deconectez de la realitate. Pentru că aparențele înșală, iar atunci când susțin că negrul este culoarea mea preferată, de fapt îmi place să trăiesc colorat.
Îmi expun trăirile, stările alea schimbătoare, sentimentele și viziunea pe pânză, aici, acum.
Oamenii care-mi sunt apropiați au câte o trăire de a mea pe pânză, în casele lor și asta mă face să zâmbesc și să nu renunț(creez cel mai bine, atunci când sunt obosită, noaptea.
Mulțumesc celor care mă susțin și apreciază ceea ce fac. Am auzit că pictura este o poezie tăcută”, este mesajul lăsat de finalista de la Burlacul 2021 în mediul online.
Andi Constantin are numai cuvinte de laudă la adresa brunetei, despre care spune că este una dintre preferatele sale. Acest lucru reiese și din faptul că Simona Bălăceanu a ajuns până în finala emisiunii de la Antena 1, alături de alte două fete.
„Are toate caracteristicile să fie una dintre preferatele mele”, spunea la un moment dat Burlacul care este în căutarea sufletului pereche.
Atrăgătoare și extrem de frumoasă, tânăra este și prima fată cu care Burlacul s-a întâlnit. Simona Bălăceanu a fost ignorată ulterior o perioadă lungă, asta pentru că Andi Constantin a vrut să-i dea un test al orgoliului și al răbdării. Acum sunt mai aproape să fie un cuplu.