Cea mai valoroasă jucătoare de tenis a României, Simona Halep, și logodnicul ei, Toni Iuruc, formează un cuplu din 2019. Miercuri, cei doi își vor uni destinele în fața ofițerului Stării Civile.
Nași de cununie vor fi omul de afaceri Toni Mihale și soția acestuia, Cristina. Alegerea părintelui spiritual nu este una întâmplătoare. Toni Iuruc și Toni Mihale se cunosc din copilărie.
Nunta Simonei Halep cu Toni Iuruc este cel mai așteptat eveniment al toamnei. După o relație de mai bine de doi ani, cei doi s-au logodit în această vară, iar pasul suprem era doar o chestiune de timp.
Simona Halep și Toni Iuruc au fost nedespărțiți din momentul în care și-au oficializat relația, în iulie 2019, imediat după turneul de la Wimbledon, câștigat de româncă.
Și pentru că la cel mai important eveniment din viață nu pot să lipsească cei mai dragi oameni din viața lor, Simona și Toni Iuruc au decis ca cel mai bun prieten al omului de afaceri să le fie naș.
Acesta este Toni Mihale. Cei doi au copilărit împreună. Mihale este și el un împătimit al sportului. Este abonat al clubului Inter Milano și ori de câte ori are ocazia asistă la meciurile campioanei Italiei.
Toni Mihale este și el un afacerist de succes și deține un salon de evenimente în București. Petrecerea de nuntă a Simonei Halep cu Toni Iuruc va avea loc, însă, la Constanța.
Nașul Simonei Halep și a iubitului ei, Toni Mihale este cel care a l-a consiliat pe viitorul soț al sportivei, Toni Iuruc, cu privire la momentul cererii în căsătorie.
Totul s-a întâmplat în vila celor doi, de la Snagov, într-o seară în care jucătoarea de tenis nu bănuia că avea să trăiască momentul visat de orice fată.
Cei doi urmăreau un film, când Toni Iuruc a îngenuncheat și a cerut-o de soție. Răspunsul afirmativ al Simonei a fost urmat de un spectaculos foc de artificii, pe lac.
Deși ar fi putut să aleagă orice loc din lume pentru a celebra căsătoria, cei doi au decis ca evenimentul să aibă loc la Constanța, locul unde s-a născut sportiva, pentru ca și familiile și cei apropiați să poată împărtăși fericirea cuplului.