Serghei Pugaciov, un fost apropiat al lui Vladimir Putin, a vorbit despre cine ar putea să îi ia locul președintelui rus. deoarece se pregătește o lovitură de stat pentru ca acesta să fie înlăturat de la putere.
Conform lui Serghei Pugaciov, cei care vor încerca și, probabil, vor reuși să îi ia puterea președintelui rus Vladimir Putin sunt oamenii lui Dmitri Medvedev.
Politicianul și fostul președinte al Rusiei a fost nemulțumit de felul în care a plecat de la putere, în anul 2012, așa că a decis că vrea să îl atace direct pe Putin.
Totuși, nu el va fi cel care va conduce, din cauza faptului că este asociat cu războiul din Georgia, dar va fi o echipă a sa la conducere.
Conform sursei citate, este vorba despre oameni „care nu s-au pătat de sânge” și care au pierdut totul atunci când Vladimir Putin a reluat puterea, în 2012.
„După părerea mea, cel mai probabil, va fi echipa lui Medvedev. Dar nu Medvedev va conduce pentru că a stat cândva la originile războiului georgian.
Va fi o echipă Medvedev în ceea ce priveşte vârsta şi componenţa — oameni care, în primul rând, nu s-au pătat de sânge, iar în al doilea rând, la un moment dat, când în 2012 Medvedev a fost dat afară prin hărţuire şi Putin s-a întors, au pierdut şi ei totul”, a spus el.
Este vorba despre persoane care au fost în Guvern, în administrația rusă, care vor să obțină puterea.
„Dar, în acelaşi timp, aceştia sunt oameni care au fost în guvern şi administraţie şi au înţeles că sunt liberali, iar aceşti oameni există ”, a spus Pugaciov, conform unui interviu dat pentru Diglogs.