Barcelona este pe urmele lui Roberto De Zerbi pentru a-l înlocui pe actualul tehnician al catalanilor, Xavi. Fosta glorie a spaniolilor nu are liniște pe banca Barcelonei și joacă de o perioadă bună de timp cu amenințarea demiterii, din pricina rezultatelor slabe.
Roberto De Zerbi pare a fi țina numărul unu a celor de la FC Barcelona pentru postul de antrenor din sezonul următor. Performanța făcută la Brighton a atras atenția mai multor nume grele din Europa pentru fostul jucător al CFR-ului. Italianul se poate mândri că a dus echipa engleză în cupele europene pentru prima dată în istoria de 122 de ania clubului, dar și în primăvara europeană.
Însă, Barcelona este pe punctul de a primi o lovitură, iar pista De Zerbi să devină aproape imposibilă. Atenția sporită asupra tehnicianului i-a făcut pe conducătorii clubului englez să ia măsuri pentru a nu-l pierde pe italian.
În acest moment, tehnicianul italian, Roberto De Zerbi, mai are contract cu Brighton până în vara lui 2026. Însă, acesta are stipulată o clauză de reziliere în contract, conform căreia poate termina înțelegerea înainte de termen, cu condiția ca suma să fie plătită.
Clauza se învârte undeva în jurul a 11 milioane de euro, o sumă care nu ar fi o problemă pentru Barcelona ca să-l aconteze pe De Zerbi, pentru următorul sezon. Însă, pornind de la această idee, englezii sunt gata să acționeze.
Conducerea lui Brighton i-a pregătit o nouă înțelegere italianului, mai exact o prelungire a contractului pentru încă un sezon, 2027. Prelungirea vine la pachet cu o mărire de salariu dar și cu un detaliu care să calmeze valul de oferte pentru De Zerbi.
Conform noului contract propus de către oficialii englezi, clauza de reziliere a antrenorului italian s-ar dubla. Astfel, se ajunge la o sumă undeva în jurul a 25 de milioane de euro, conform cotidianului spaniol, Marca.
În noile circumstanțe, 25 de milioane de euro pentru un antrenor, fie el și De Zerbi, reprezintă o sumă mult prea mare pentru Barcelona. Este de urmărit care va fi poziția tehnicianului când i se va pune în față noua ofertă.
Guardiola a făcut “lobby” pentru De Zerbi la Barcelona.
Pep încă are un cuvând de spus pentru catalani și se pare că varianta De Zerbi a venit chiar de la el. Fermecat de ceea ce De Zerbi a putut face din micuța echipă engleză, Guardiola a girat pentru italian. De altfel, Brighton este calificată în primăvara europeană și va juca joi împotriva celor de la AS Roma, în optimile Euopa League .