Copilul genial al savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu a pierit la numai 19 ani, trupul firav fiindu-i răpus de tuberculoză. În jurul morții sale, însă, în cei 136 de ani care au trecut, s-au adunat mistere care îți fac pielea de găină. Iar apariția bizară de la mormântul Iuliei Hașdeu întărește supozițiile stranii.
Iulia Hașdeu a fost raza de lumină care i-a însuflețit existența marelui om de cultură, Bogdan Petriceicu Hașdeu- scriitor, istoric, enciclopedist, lingvist și om politic. Minunea savantului a venit pe lume pe 14 noiembrie 1869, în casa de pe strada Carol I, din București.
Botezată după numele mamei sale, Iulia a devenit scopul vieții soților Hașdeu. Iar ea s-a dovedit a fi un geniu încă din pruncie. La numai doi ani, când unii copii învață să meargă, ea deja știa să citească.
La patru ani, Iulia Hașdeu scria, la cinci ani compunea primele poezii, iar la opt absolvea Sfântul Sava din Bucureşti. Copil fiind, era autoarea unor povești pentru copii şi făcea versuri, pe teme istorice.
De asemenea, ajunsă la adolescență, Iulia Hașdeu vorbea deja trei limbi străine, franceza, germana și engleza. A studiat la Paris, acolo unde i-a uimit chiar și pe profesori cu talentul său. Dar la numai 19 ani, avea să se întâmple o tragedie.
În anul 1888, au apărut primele semene de tuberculoză, pe care a fost hotărâtă să o înfrunte. Zadarnic a încercat Bogdan Petriceicu să o salveze. A dus-o în Italia, Elveția, chiar și la Mănăstirea Agapia. Dar, în toamna aceluiași an, s-a stins.
Iulia Hașdeu a fost înmormântată în Cimitirul Bellu din Capitală. Iar cavoul său, aflat chiar pe aleea principală, a devenit unul dintre cele mai misterioase locuri de veci. Se spune că ea însăși i-a dictat tatălui său cum să-l construiască.
Neputând să accepte gândul că și-a pierdut unicul copil, Bogdan Petriceicu Hașdeu a apelat la mijloace oculte și a organizat ședințe de spiritism, în cadrul cărora chiar ar fi reușit să ia legătura cu Iulia.
„Trecuseră şase luni dupa moartea fiicei mele. Era în martie: iarna plecase, primavara nu sosise încă. Într-o seara umedă şi posomorâtă şedeam singur în odaie, lângă masa mea de lucru. De-nainte-mi, ca totdeauna, era o testea de hartie şi mai multe creioane. Cum? Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dar fără ca s-o ştiu, mâna mea lua un creion şi-i rezema vârful de luciul hârtiei.
Începui a simţi la tâmpla stângă bătăi scurte şi îndesate, întocmai ca şi când ar fi fost băgat într-însa un aparat telegrafic. Deodată mână mea se puse într-o mişcare fără astâmpăr. Vreo cinci secunde cel mult. Când braţul se opri şi creionul căzu dintre degete, mă simţii deşteptat dintr-un somn, deşi eram sigur că nu adormisem.
Aruncai privirea pe hârtie şi cetii acolo foarte limpede: ‘Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu’ – (Sunt fericită; te iubesc; ne vom revedea; Asta ar trebui să-ţi fie îndeajuns). Era scris şi iscălit cu slova fiicei mele”, a relatat Bogdan Petriceicu Hașdeu în cartea Sic Cogito.
Mormântul Iuliei Hașdeu a fost proiectat în așa fel încât pașii celor care coboară treptele către cavou să emite sunete chiar în coșciugul fetei. Ceasul indică ora la care micul geniu s-a stins din viață.
Straniu este și mesajul scris deasupra cavoului, „Mai ședi puțini”, pe care Iulia i l-ar fi transmis tatălui său atunci când acesta îi spunea că vrea să o urmeze. În prezent, ușile mormântului sunt închise cu lanțuri groase, pentru că, în trecut, locul a fost prădat de hoți.
S-au furat din interior obiecte de valoare, dar și o parte dintre rămășițele fiicei lui Bogdan Petriceicu Hașdeu. Capul acesteia, de pildă, a fost luat pentru a fi folosit în practici de magie neagră și nici până astăzi nu a fost recuperat.
În acestea condiții, apariția recentă de la mormântul Iuliei Hașdeu îți dă fiori. După ce „Micul templu”, așa cum îl numea savantul, a fost pângărit, la locul de veci s-a ivit un paznic. Iar paznicul stă zi și noapte acolo și, când se apropie cineva, pare de-a dreptul supărat.
O pisică cu spatele negru îi întâmpină pe toți cei care se apropie de construcția unde odihnește Iulia Hașdeu. privește străinii cu ochi mari și curioși, analizând, parcă, să nu cumva să facă un pas greșit.
În momentul în care observă că unii sunt prea curioși, „paznicul” mormântului aleargă imediat către intrarea în cavou, unde se ascunde, de parcă ar da de veste cuiva că pericolul e aproape, stârnind teama vizitatorilor. Asta îi face pe mulți, mai ales pe iubitorii de mister, să se întrebe daca nu cumva chiar Iulia Hașdeu s-a reîncarnat pentru a păzi ce a mai rămas din trupul său.