News

Cine sunt patronii Euroins și ce spunea presa din Bulgaria despre afacerile lor: “Fonduri secrete”

Cine sunt patronii Euroins, ultimul colaps de răsunet de pe piața RCA din România? Presa din Bulgaria spune că ar fi fost finanțați de serviciile secrete.
18.03.2023 | 16:04
Cine sunt patronii Euroins si ce spunea presa din Bulgaria despre afacerile lor Fonduri secrete
Cine sunt patronii Euroins. Foto: Libertatea
ADVERTISEMENT

Cine sunt patronii Euroins, cei care conduc cel mai mare jucător de pe piața asigurărilor din Bulgaria și care dau mari emoții șoferilor care văd cu ochii lor un nou episod de tipul City Insurance? Presa din Bulgaria spune că au fost finanțați și ajutați de serviciile secrete.

Cine sunt patronii Euroins și ce spune presa din Bulgaria despre ei

Potrivit Libertatea, Euroins România e deținută de acționarul principal Assen Hristov, și de mâna sa dreaptă Kiril Boshov. Actualul director Tanja Blatnik i-a urmat lui Mihnea Tobescu, schimbat din funcția de CEO după ce ASF i-a retras aprobarea.

ADVERTISEMENT

”Suntem de peste 28 de ani pilon al industriei de asigurări din România. Încrederea clienților noștri ne-a propulsat din lider al pieței asigurărilor auto în al treilea cel mai mare asigurător din România”, stă scris atunci când oricine accesează site-ul oficial al Euroins. Înființată în 1994 sub numele de Asitrans, specializată în asigurări pentru transportatori, Euroins a devenit o afacere 75% deținută de bulgari, după tranzacția de 12.5 milioane de euro din 2007.

Assen Hristov
Assen Hristov

Eurohold, cel mai important holding din Bulgaria, cel care a achiziționat Aistrans și a transformat-o în Euroins, are acțiuni listate la bursele de la Sofia și Varșovia, raportând venituri de 2.4 miliarde de euro și profit de 56 de milioane de euro în 2022. Totodată, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare deține 10% din Euroins și are un membru în Consiliul de Administrație.

ADVERTISEMENT

Conform Libertatea, patronul Euroins e Assen Hristov, totodată președinte Eurohold. Presa din Bulgaria a susținut că o parte dintre banii cu care Hristov și-a crescut afacerile au venit din partea serviciilor secrete, astfel că această companie a inițiat un proces prin care cere daune de 500.000 de euro. ”Ceea ce a reușit să dezvăluie Bivol (numele ziarului din Bulgaria n.r) a fost că Eurohold Bulgaria a fost finanțată direct de-a lungul anilor din fonduri secrete ale fostelor servicii de securitate a statului”, menționează sursa citată.

Printre acționari se mai numără Kiril Boshov cu 34% dintre acțiuni și Velislav Hristov cu 15%, ambii deținând funcții de conducere în Eurohold. Bashov este totodată președintele CA al Euroins România. Velislav Hristov este membru CA Eurohold. Cea care conduce Euroins România e Tanja Blatnik, numită în această funcție în 2021, fiind sancționată de mai multe ori de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară).

ADVERTISEMENT
Kiril Boshov
Kiril Boshov

În martie 2022 Blatnik era amendată de ASF cu 98.500 de lei pentru ”transmitere de raportări neconforme”, iar în noiembrie 2022 cu 86.100 de lei pentru lucruri similare, mai exact ”pentru raportările lunare transmise la ASF aferente perioadei februarie – iunie 2022 privind situația litigiilor aflate în curs de soluționare pe rolul instanțelor de judecată, directorul general nu s-a asigurat că acestea sunt complete, corecte și corespund realității”, conform ASF. Compania a contestat ambele sancțiuni în instanță.

Înainte de a ajunge în țara noastră, Tanja Blatnik a fost director executiv al Generali Insurance Slovenia. Mihnea Tobescu i-a precedat în funcție Tanjei, fiind fostul director general al companiei Euroins. ASF a decis în 2020 să-i retragă aprobarea fostului director Mihnea Tobescu pentru ”raportarea și înregistrarea în mod eronat de elemente de fonduri proprii constând în capital social”. Tobescu a fost amendat atunci cu 100.000 de lei, însă a obținut în instanță anularea sancțiunilor.

ADVERTISEMENT
Tanja Blatnik
Tanja Blatnik

ASF i-a dat lovitura finală companiei Euroins în urmă cu câteva zile. “Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, transmitea ASF într-un comunicat de presă.

ADVERTISEMENT
Tags: