Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone sunt candidații între care se va da lupta pentru Primăria Capitalei, fiind creditați cu cele mai mari șanse, potrivit sociologului Andrei Roman, președintele Atlas Intelligence. În opinia lui, Cătălin Cîrstoiu, candidatul Coaliției, nu mai are timp pentru a recupera decajalul față de cei doi.
„Nicușor Dan și Piedone au în acest moment cele mai mari șanse să câștige Capitala. O spun din prisma unui fel de non-combat din partea principalelor partide de dreapta și stânga din România – PNL și PSD, care au decis să se unească și să aleagă un candidat necunoscut de majoritatea bucureștenilor și care probabil va avea un timp extrem de scurt pentru a crește în sondaje până la alegeri”, a declarat Andrei Roman pentru Digi 24.
Andrei Roman a spus că, așa stând lucrurile, o mare parte din votanții PNL vor vira către Nicușor Dan, ale cărui șanse s-au mărit după ce Coaliția l-a prezentat pe Cătălin Cîrstoiu drept candidat comun la Primăria Capitalei.
„În acest context, o bună parte din electoratul PNL se îndreaptă spre Nicușor Dan, și vorbesc de electoratul PNL care nu era deja cu Nicușor Dan înainte ca Cîrstoiu să fie anunțat.
În mod cert, pentru că electoratul PNL tinde să fie unul dintre electoratele mai ideologice și mai apropiate ca identitate de realitatea liberal”, a spus Roman. „Există un bazin electoral important pe care Nicușor Dan îl poate atrage prin alegerea care a fost făcută la nivelul Coaliției”, a adăugat sociologul.
Valabil, a spus președintele Atlas Intelligence, și în cazul lui Cristian Popescu Piedone. „Asta funcționează și pentru Piedone. Există și un profil de electorat PSD, destul de fidel partidului, care poate se îndreaptă mai natural către cineva ca Piedone decât către domnul Cîrstoiu”, a spus Roman.
„Nicușor Dan a început mandatul cu o anumită încetineală pe care o și recunoaște. Spune că acum înțelege în sfârșit cum funcționează mașina”, a precizat el.
În opinia lui Andrei Roman, Cătălin Cîrstoiu a pornit în cursă cu un dezavantaj și anume percepția nefavorfabilă a alianței PSD-PNL în ochii electoratului fiecărui partid.
„Vorbim, în contextul alianței PSD-PNL, care a fost o alianță conjuncturală netestată electoral. Când a fost testată acum multă vreme, nu a funcționat prea bine. Acesta ar fi antecendetul istoric. Antecedentul de acum se dă în contextul unui guvern cu o popularitate destul de scăzută, a unui președinte care a împins această alianță, care are o popularitate destul de scăzută. Deci nu are ancore de popularitate”, a spus Roman.