Sport

Ciprian Deac, sfaturi pentru Omrani după CFR – Banja Luka 3-1: „Să-şi schimbe mentalitatea şi va ajunge la o echipă mare“

CFR Cluj a învins cu 3-1 pe Borac Banja Luka în primul tur preliminar din Liga Campionilor. Ormani şi Deac, autorii primelor două goluri visează la grupe.
06.07.2021 | 22:33
Ciprian Deac sfaturi pentru Omrani dupa CFR  Banja Luka 31 Sasi schimbe mentalitatea si va ajunge la o echipa mare
ADVERTISEMENT

CFR Cluj nu a avut probleme cu bosniacii de la Borac Banja Luka, într-un meci început cu 3 minute mai devreme decât ora stabilită de UEFA.

Billel Omrani a deschis scorul în minutul 11, după un penalty scos tot de el şi ratat de Deac. Decarul s-a revanşat după o jumătate de oră de joc, fructificând o pasă a aceluiaşi Omrani.

ADVERTISEMENT

În prelungirile primei reprize, bosniacii au redus din diferenţă, dar golul lui Sigurjonsson din minutul 60, din pasa lui Deac, a stabilit scorul final. CFR Cluj câştigă cu 3-1 şi e favorită la calificarea în turul următor.

„Am avut multă poftă de joc. A fost primul meci acasă, primul meci cu suporteri după foarte mult timp, primul joc şi pentru noul antrenor. Am dat totul ca să câştigăm. E important pentru echipă, pentru staff, pentru suporteri. E important să câştigăm şi returul, să mergem în grupele Ligii Campionilor sau în Europa League.

ADVERTISEMENT

La primul gol, am fost pregătit, am urmărit mingea, am dat bine de unde a venit. La al doilea gol l-am auzit pe Cipri (n.r. – Deac), am dat mingea şi el a marcat.

E foarte bine cu noul antrenor. Mă bucur. E un antrenor foarte bun şi sper să mergem cu el cât mai departe. Da, obiectivul e să ajugem în grupe. Muncim la antrenamente ca să ajungem acolo. Sperăm să reuşim.

ADVERTISEMENT

În trecut, nu am fost mereu cu capul aici. Am fost accidentat mult timp, am avut şi probleme personale. Am vorbit mult cu noul antrenor, cu stafful, cu preşedintele. Mi-am revenit şi sper să ducem echipa cât mai departe“, a declarat Billel Omrani la finalul partidei.

„Ne-am creat un avans pentru retur. Trebuia să fie 5-0 la pauză, a fost o neatenţie şi au intrat în joc. Fotbalul te pedepseşte dacă nu eşti atent. Nu cred că e jucată calificarea. Va fi o atmosferă ostilă la retur, dar suntem obişnuiţi şi ne plac astfel de jocuri.

ADVERTISEMENT

Era bine dacă dădeam gol la penalty. E bine că a fost Billel atent. Nu e o surpriză pentru mine. E primul cantonament în care face toate antrenamentele şi asta se vede. Trebuie să-şi schimbe puţin mentalitatea şi va ajunge la o echipă mare.

Sunt obişnuit să schimb antrenorii. Şumudică e un antrenor bun, ne motivează, jucăm un fotbal plăcut. CFR vrea să fie mereu sus, locul 1 e obiectivul nostru.

E devreme să spunem dacă echipa e mai bună decât în sezonul trecut. După minutul 70 începi să te sufoci. După 3-4 meciuri vom arăta adevărata noastră faţă.

Ne-a fost dor de suporteri. Ne bucurăm că vor fi oameni în tribune. Acest spectacol e dedicat lor. Şi meciurile cu miza păreau amicale fără fani. Încercăm să ajungem în grupe, dar trebuie să mai treacă nişte meciuri până să ajungem la 100%.

În Supercupă, întâlnim o echipă bună, cu care ne-am bătut la primele locuri în ultimii ani. Ne place presiunea, să jucăm cu trofeul pe masă. E în ADN-ul nostru. Sperăm să luăm trofeul“, a spus şi Ciprian Deac.

 

 

ADVERTISEMENT