Life

Circ total la Românii au talent! Bărbatul care spune că e fiul Regelui Charles s-a dat în stambă

Big Tima, românul care a devenit celebru după ce a pretins că este fiul Regelui Charles, s-a făcut de râs la Românii au talent.
07.04.2023 | 20:30
Circ total la Romanii au talent Barbatul care spune ca e fiul Regelui Charles sa dat in stamba
Big Tima și-a încercat norocul la Românii au talent. Foto: capturi Voyo/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Big Tima, așa cum este cunoscut pe TikTok- unde îl urmăresc 418 mii de persoane, s-a dat în stambă la Românii au talent. Bărbatul care a devenit viral după ce a strigat la porțile Palatului Buckingham că este fiul nelegitim al actualului Rege Charles nu i-a convins pe jurați.

Big Tima, show pe scena de la Românii au talent

Unii îl știu pentru celebra frază care a împânzit TikTok-ul: „Shut-up Ileana!”, iar ceilalți pentru momentul în care s-a poziționat în fața Palatului Buckingham și a strigat că este, „cu acte doveditoare”, fiul nelegitim al Prințului Charles– actual Rege al Marii Britanii.

ADVERTISEMENT

În cadrul platformei amintite anterior, Big Tima este urmărit de peste 481 de mii de persoane. Conținutul său a fost explicat chiar de el pe scena Românii au talent: „Cu soția, ne certăm. I-am pus ciorba de perișoare în cap”. Totodată, a continuat povestea cu Casa Regală.

Același lucru la făcut și în cadrul show-ului de la Pro TV. Bărbatul în vârstă de 47 de ani nu și-a cunoscut niciodată tatăl. Astfel, a decis că-l va alege. „V-am adus un pic de aer britanic. Eu nu mi-am cunoscut niciodată tatăl. Maică-mea m-a făcut dintr-o aventură amoroasă.

ADVERTISEMENT

Niciodată nu mi-a zis cine e tatăl meu. Mi-a zis doar că tatăl meu este o persoană foarte înaltă. A fost președinte de stat. Așa că eu am decis să-mi aleg tatăl. Eu că consider că eu și Prințul Charles avem ceva în comun. Poate într-o zi, poarta Palatului se va deschide și pentru mine”, a spus Big Tima la Românii au talent.

Big Tima a fost prezent la înmormântarea Reginei Elisabeta

Prin numeroase clipuri publicate pe TikTok, bărbatul a arătat cum a fost prezent la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. El s-a plimbat prin mulțime și le-a mulțumit oamenilor că și-au luat din timpul lor pentru a-i aduce un ultim omagiu lui „buni”.

ADVERTISEMENT

De altfel, Big Tima poartă mereu o fotografie a acesteia cu el, iar la Românii au talent nu a făcut excepție. În plus, le-a spus reporterilor din cadrul emisiunii că are trăsături comune cu regretata Regină a Marii Britanii.

„Bunica Elisabeta a murit la vârsta de 96 de ani Și 70 de ani a domnit pe tronul Marii Britanii ca Regină. În miezul evenimentelor am fost acolo. Au venit din toată lumea să-i aducă un ultim omagiu. Am fost și am încurajat oamenii care au stat la rând. David Beckham s-a pus la rând ca un om simplu.

ADVERTISEMENT

Eu stau foarte aproape de Palatul Buckingham. Ursulețul ăsta îl am cadou de la dânsa. Mi l-a făcut cadou la sărbătoarea când a primit Jubileul de Platină. O port tot timpul cu mine pe buni. Am tot timpul cu mine o poză. Vedeți? Semănăm. Este o onoare pentru mine să ajung aici la voi”, a povestit Biga Tima la Românii au talent.

Pavel Bartoș de la Românii au talent l-a recunoscut pe Big Tima

Deși a intrat fredonând o melodie de-ale lui Smiley, cel care l-a recunoscut pe Big Tima a fost Pavel Bartoș. Concurentul de la Românii au talent s-a arătat complet indignat: „Deci nu știi nimic despre mine? Dă-te la o parte! Hai că vorbesc cu tine, atunci”, le-a spus el prezentatorilor.

De altfel, a refuzat să spună cu ce se ocupă în Marea Britanie, acolo unde s-a mutat în urmă cu șapte ani. Big Tima s-a eschivat în spatele glumelor: „Sculer matrițer. Mă ocup cu spații verzi. Deși sunt de sânge albastru, eu sunt foarte modest. Merg cu autobuzul. Mă bag în mulțime”.

Big Tima, discurs pentru Regina Elisebeta pe scena show-ului de la Pro TV

Totuși, glumele de pe scenă nu i-au ieșit la fel de bine. Publicul de la Românii l-a recunoscut, iar Big Tima a încercat să țină un discurs în memoria „bunicii”„Iubita mea, Majestatea ta Regina Elisabeta a II-a- Lilibet.

Când a trecut pe lângă mine Jaguarul Majestății voastre și eu am simțit ca tot englezul simțitor o strângere de inimă. Mă gândeam că eu pierd un vis. Nu sunt bogat cum sunt toți nepoțeii tăi roșcovani, bunica mea”, și-a început Big Tima momentul la Românii au talent.

Îi scrisese Reginei cum se imagina împreună cu ea pe dealurile României. Emoțiile, însă, i-au dat bătăi de cap și s-a încurcat de numeroase ori. „De emoții, cred că-i trebuie puțină apă sau ceva?” , l-au întrebat jurații. „O pălincă aveți? Da, am nevoie de o apă. Deranjează-te!”, a răspuns Big Tima în timp ce Pavel Bartoș îi aducea un pahar.

Momentul jurizării a fost unul neașteptat: „Cu Andi nu mai vorbesc!”

Primul care l-a jurizat pe Big Tima a fost Dragoș Bucur, cel care s-a și amuzat copios: „Sunt câteva chestii pe care dacă le-ai putea repeta, ai putea obține umorul pe care tu îl cauți pe scenă. Ai obținut, cel puțin din partea mea, câteva râsete datorită naturaleței cu care te-ai încurcat. Te-ai amuzat singur la glumele tale. E adevărat, ca alea au fost întâmplătoare. Dacă le-ai putea repeta, ăla s-ar numi talent”.

Iar când a venit rândul lui Andi Moisescu să vorbească, Big Tima a intervenit: „Cu Andi nu mai vorbesc, că am vorbit la Untold. Ne-am întâlnit la baie. Am vrut să-i dau o pălincă din aia să-i meargă până în genunchi, dar m-a refuzat. Mai ții minte că te-am invitat la mine la un pateu?”.

„La baie îi dai tu pălincă?”, l-a întrebat Dragoș Bucur. „Da, era în bazin acolo la baie. Dar nu-i ziceam pălincă. Că avem un cod. Am zis, ‘te servesc cu o proteină?’”, a replicat Big Tima.

La final, concurentul a plecat de la Românii au talent cu patru de „nu”, recunoscând: „Momentul a ieșit ca ciorba de perișoare a lui nevastă-mea”. Pe de altă parte, Andi Moisescu a concluzionat: „Era un excepțional ambasador pentru TikTok”.

ADVERTISEMENT