Clădirea ciudată din București atrage privirile oricui. Puțini însă știau de existența ei. Are o arhitectură ieșită din comun, iar o imagine cu ea a ajuns virală pe internet, mulți fiind surprinși să vadă așa ceva.
În București există o mulțime de clădiri emblematice. Odată ce anii trecut însă, au apărut și alte blocuri, ori clădiri mai noi sau mai înalte, care aproape că le-au eclipsat pe cele construite în perioada comunismului.
Clădirea ciudată din București despre care vorbim în continuare însă, este chiar un aparte. Un român a publicat pe Facebook o imagine cu ea. Și vorbim despre o arhitectură mai puțin obișnuită.
“Gaudi a reînviat și a sosit în București pe strada Emanoil Porumbaru. Aștept păreri”, a fost descrierea notată de un român, în dreptul imaginii care a ajuns pe grupul Case vechi.
Iar nu puțini au fost cei care au rămas uimiți de ce au putut să vadă. Clădirea ciudată din București era cunoscută de puține persoane, iar altora le-a fost greu să creadă că așa ceva chiar există. Au fost și oameni care au spus că nu ar putea să locuiască vreodată în așa ceva.
“Nicio legătură cu arhitectură lui Gaudi”. “N-aș locui într-o șandrama că asta nici dacă ar fi Gaudi 100%!”. “Nu are treabă cu Gaudi, erau două case de refăcut: unde aveau sediul Castel film și Optim management. Probabil una dintre ele a dat peste un arhitect cu prea multă imaginație”, au fost o parte dintre comentariile adunate.
Alte persoane în schimb nu au înțeles cum s-a dat aprobare pentru așa ceva. Clădirea ciudată din București însă este ceva mai plăcută decât altele cu turnulețe, a exclamat un internaut.
Au fost și persoane care au fost impresionate de arhitectură. Unii au spus că față de construcțiile actuale, aceasta este una cu adevărat specială și chiar aduce ”o notă exotică” Bucureștiului.
“Clădirea are cel puțin 20 ani, acum 15-20 era sediul Castel Film și arăta fix la fel”. ”Este ok, mult mai bună decât ce se construiește în general. Dar vin cu un amendament. Ar fi putut realiza tot în stil modern, o reinterpretare a clădirii din dreapta pentru a intra într-o rezonanță mai bună. Este o părere.”. “Aduce o notă exotică Bucureștiului”, au fost alte comentarii.