Sport

Clipe de coșmar pentru Ionel Dănciulescu și soția sa. Au fost implicați într-un accident rutier

Fostul atacant al lui Dinamo, Ionel Dănciulescu, și soția lui, Mihaela, au avut de suferit din cauza neglijenței unui șofer, care a intrat într-un copac, retezându-l peste mașina familiei Dănciulescu.
16.12.2021 | 16:09
Clipe de cosmar pentru Ionel Danciulescu si sotia sa Au fost implicati intrun accident rutier
ADVERTISEMENT

Începutul zilei de joi a fost unul agitat pentru fostul atacant dinamovist Ionel Dănciulescu. Actualul manager al Academiei de Fotbal CS Dinamo București a fost adus la sediul clubului Dinamo de soția lui, care se afla la volanul mașinii familiei.

Un copac lovit de un camion a căzut peste mașina familiei Dănciulescu

La foarte scurt timp după ce Ionel Dănciulescu a coborât din mașină, un camion a scăpat de sub control și a lovit un copac de pe marginea clubului, informează prosport.ro.

ADVERTISEMENT

Impactul a fost atât de puternic, încât copacul a fost retezat de la bază și a căzut exact peste mașina din care tocmai coborâse Ionel Dănciulescu. Incidentul a avut loc pe Calea Floreasca, în apropierea Stadionului Dinamo.

Ionel Dănciulescu și soția s-au dus la Poliție pentru a da declarații

Mergeam cu Mihaela (n.r. – soția) în mașină, eram aproape de Dinamo și pe partea cealalată a drumului o dubă a intrat într-un copac, pe care l-a secerat, iar acesta s-a prăbușit pe mașina noastră.

ADVERTISEMENT

Cel mai important este că suntem în regulă, acum rămâne să rezolvăm cu mașina”, a explicat Ionel Dănciulescu, pentru DigiSport.

Soția fostului atacant al lui Dinamo nu a suferit răni dar s-a deplasat la cea mai apropiată secție de Poliție, alături de soțul ei, pentru a da declarații.

ADVERTISEMENT

Ionel Dănciulescu este managerul Academiei de Fotbal CS Dinamo București

Ionel Dănciulescu este, în prezent, managerul Academiei de Fotbal CS Dinamo București, deși a fost dorit la echipa de seniori de către Mircea Rednic, imediat după ce acesta a fost numit antrenor principal pentru a cincea oară.

Fostul atacant a precizat că a avut loc o singură discuție, fără a se intra în foarte multe detalii de ordin administrativ, deoarece a simțit că nu este dorit, cu adevărat, la echipa de seniori.

ADVERTISEMENT

Eu am spus că sunt angrenat într-un proiect, nu am discutat nimic concret cu nimeni de la Dinamo. Când ești dorit cu adevărat, trebuie să-l vezi și într-o altă măsură. Eu am fost întotdeauna lângă Dinamo, am fost și la bine și la greu.

Lui Ionel Dănciulescu nu I s-a prezentat o fișă a postului la echipa de seniori

Am stat 7-8 ani de zile în toate pozițiile, pe sume modice și cred că am demonstrat că sunt lângă echipă. Când am terminat discuția cu Mircea Rednic, i-am spus să vorbească cu domnul Mureșan (n.r. – administratorul special al FC Dinamo, Iuliu Mureșan) și discutăm mai departe, dar eu nu am refuzat niciodată Dinamo.

Nu a fost ceva concret. Sunt mandatat să spun suma, dar nu e numai suma, trebuie să ai și o fișă a postului. Nu a fost clar, a fost doar o discuție de tipul îți dau suma asta și vii, ești de acord?”, a mai spus Ionel Dănciulescu.

Este vorba despre mai multe lucruri acumulate în timp, susține Ionel Dănciulescu

Fostul atacant a mai precizat că și-ar fi dorit să se simtă cu adevărat dorit la echipă. „Nu se rezumă totul la bani, eu sunt atent și la alte aspecte și nu pot să accept doar dintr-o discuție.

Nu e vorba de bani, e vorba despre mai multe lucruri acumulate în timp, i-am spus lui Mircea Rednic și m-a înțeles. Cu domnul Mureșan am vorbit o singură dată la telefonul lui Matei, directorul de acum de la club.

Dar eu știu că atunci când dorești pe cineva cu adevărat, faci altfel… nu vreau să mai vorbesc în plus, închei subiectul. Eu am ajutat clubul în situația complicată”, a mai spus Ionel Dănciulescu.

ADVERTISEMENT